Desigur,
să nu fi murit sau, la modul sarcastic, să nu regretăm. Inspirat recent de o
experiență personală nefericită și, mai ales, proastă, detaliată parțial în
cadrul acestei rubrici în urmă cu câteva săptămâni, am căutat să aflu dacă
există și modalități mai umane de a-i spune cuiva că cineva drag s-a prăpădit. Așa
cum bine mi-a spus un medic, nu prea poți face proceduri referitor la felul cum
se anunță rudele unuia dintre pacienții care tocmai a încetat din viață. Și
asta pentru că nicio situație nu seamănă cu alta, niciun aparținător nu este ca
altul și niciun medic nu este ca altul. Dar de aici până la a nu ne bate capul
cu felul în care facem anunțul este o cale foarte lungă.
Lucruri
de luat în calcul
Moartea
era iminentă, așteptată sau este o surpriză, ia familia pe nepregătite. Rudele
se află deja în spital (cum ar fi în cazul unei intervenții chirurgicale) în
proximitate sau departe. Care este medicul sau persoana cu care familia a
comunicat cel mai bine sau în care a avut cea mai mare încredere pe durata
spitalizării.
În
caz de moarte așteptată
În
unitățile de îngrijiri paliative, de exemplu, după perioade lungi de
instabilitate, agravare cunoscută a stării, pot fi gândite câteva strategii.
Pregătirea din timp a familiei pentru primirea veștii. Familia trebuie să știe
la ce să se aștepte și, mai ales când pacientul este conștient, sfătuită cum să
se poarte cu el, știind că acesta cel mai probabil își petrece ultimele zile
din viață. Oamenii se confruntă destul de rar cu astfel de situații, fiecare
are doi părinti, unul-doi frați și unul-doi copii. Situațiile sunt mereu
diferite, așa că nu strică un sfat de genul: să-i aducă ce-i place dacă poate
mânca, să cheme apropiații să-l viziteze și să-și ia rămas bun, să îl întrebe
de „ultimele” dorințe.
Trebuie
cunoscută atitudinea familiei față de posibilitatea ca pacientul să moară. De
multe ori, în cazurile cu îndelungi suferințe sau come prelungite, moartea este
văzută ca o izbăvire. Nu sugerez aici să vă adresați pacientului, în astfel de
situații, la modul: „Hei, am o veste bună pentru tine!”. Dar, cunoașterea
acestei atitudini poate ușura destul de mult comunicarea. Pe de altă parte,
chiar dacă decesul este cumva așteptat, concretizarea acestuia poate stârni
reacții dramatice în rândul familiei. Medicii pot întreba din timp familia cum
preferă să procedeze (și pe cine să anunțe) atunci când va fi să fie.
În
lipsa unei astfel de pregătiri prealabile, ar fi de preferat ca persoana cea
mai de încredere, din perspectiva aparținătorilor, să își asume rolul de a
informa familia. În cazul meu bunăoară, m-a sunat un medic cu care nu am
interacționat niciodată. Aș fi preferat să fi fost unul dintre cei pe care i-am
întâlnit în repetate rânduri și cu care am avut experiențe pozitive chiar și în
contextul dat. Sunt aproape sigur că, în baza interacțiunilor avute, ar fi avut
cuvinte mai bune și o atitudine mai potrivită decât cel care a făcut-o.
În
cazurile în care moartea este așteptată și acceptată de familie, anunțul poate
fi făcut și telefonic, cu rezerva ca cel care face anunțul să se asigure cumva
că cel care primește vestea nu este singur sau nu este la volan (cum era cazul
meu) ori în situații periculoase care necesită concentrare.
În
caz de moarte neașteptată, la persoane tinere, după accidente…
Este
bine ca un medic care a fost foarte aproape de momentul respectiv să își asume
responsabilitatea și să discute cu familia. Dacă reprezentanți ai familiei sunt
în spital, aceștia trebuie invitați într-o cameră neutră, unde s-ar putea
descărca eventual. Dacă sunt mai mulți aparținători (frecvent în unele situații
pe coridoarele spitalelor) trebuie invitați doar doi dintre cei mai apropiați
membri ai familiei. De preferat este ca cel care face anunțul să nu fie singur
în cameră cu ceilalți. Camera ar fi bine să fie pregătită cu pahare cu apa și
șervetele. În unele cazuri, merită să fie luate măsuri suplimentare de
securitate a personalului medical.
Dacă
a fost vorba de o deteriorare rapidă a situației sau au intervenit lucruri
neașteptate, acestea trebuie menționate înainte. Au rolul de a pregăti
aparținătorii pentru primirea veștii. Anunțul trebuie făcut cu înțelegere
pentru suferința celor de față, cu părere de rău și empatie, dar fără exprimări
echivoce. Putem spune: a murit, a decedat, a încetat din viață mai degrabă
decât, ne-a părăsit, s-a dus într-o lume mai bună, Dumnezeu l-a chemat la el.
În astfel de momente, oamenii nu înțeleg sută la sută ce li se spune, iar
exprimările echivoce pot lăsa loc interpretărilor, care pot face și mai mult
rău.
După
comunicarea veștii, ar fi bine ca medicul să tacă. Să lase timp
interlocutorilor să digere informația, poate să și înțeleagă mai bine starea
acestora după primirea veștii. În plus, cam orice ar zice, mai ales dacă nu
știe bine familia, poate avea un potențial înalt iritant. Se oferă apoi să
răspundă tuturor întrebărilor, după care îi îndrumă către ce urmează făcut: să
vadă defunctul, când și cum pot lua corpul, îi pune în legătură cu cei care vor
îndeplini formalitățile următoare.
Dacă
aparținătorii nu sunt în spital, cel care anunță va încerca să comunice cu ei
telefonic și să îi invite la spital. Dacă aceștia întreabă însă dacă pacientul
mai este în viață, le va spune adevărul, ce s-a întâmplat, ce eforturi au făcut
și care este finalul. Tot așa, după ce se asigură că persoana respectivă nu
este singură și nu este la volan sau în situații cu risc care necesită
concentrare. În asemenea cazuri, îi roagă pe aceștia să sune înapoi când sunt
în siguranță. Acestea sunt doar idei, care se pare că prin alte părți sunt de
rutină. Probabil că o pregătire a medicilor din spital referitor la cum se pot
face astfel de anunțuri ar face multora (atât medici, cât și aparținători)
viața mai ușoară.
