Atunci când citiţi aceste rânduri,
evenimentele la care ne referim vor fi deja istorie – e adevărat, o istorie
apropiată, dar tot aşa se numeşte. Ele au avut asupra mea o încărcătură
puternică, în primul rând fiindcă au venit ca un răspuns aşteptat.
Deschid calculatorul şi motorul de căutare
Google îmi trimite vizual faraoni şi „faraoance“, piramide, cleopatre şi
hieroglife, indicând că se împlinesc 138 de ani de la naşterea lui Howard
Carter. Dacă nu ai tangenţă cu arhitectura, arheologia, egiptologia etc., vrei
să afli cine este. Este cel care l-a „trezit“ din mormânt pe Tutankamon! M-am gândit
pe loc pe cine aş fi dorit eu să trezească, dacă ar fi trăit, în acea zi.
Să mă explic. Este 9 mai. Mă opresc asupra
datei din mai multe motive. Unul a fost etalat. Al doilea, care m-a indignat
extraordinar de tare şi despre care aş scrie foarte multe (dar ar fi cuvinte ce
nu se pot aşterne pe hârtie…), este un meci de fotbal între două echipe
spaniole, desfăşurat pe Arena Naţională, un teren criticat nu cu mult timp în
urmă şi ridicat în slăvi acum. Un meci de pe urma căruia primăria s-a îmbogăţit,
hotelurile, restaurantele, taximetriştii (care nu mai opreau în acea dimineaţă,
toţi fiind preocupaţi să ajungă la aeroport, unde soseau mulţi, foarte mulţi
turişti-suporteri) aşijderea. Bucureştiul este organizat după chipul şi asemănarea
umililor, celor care aşteaptă să fie mângâiaţi pe scăfârlie că s-au purtat
frumos: copiii nu vor merge la şcoală, circulaţia unor autobuze este restricţionată,
toate canalele de televiziune, dar şi presa scrisă – o parte – se întrec în
relatarea pregătirilor şi număratului paşilor şi „suspinelor“ suporterilor prin
Capitală. Câtă slugărnicie, ce mici sunt! Şi, culmea, într-o zi când se mai întâmpla
ceva: era Ziua Europei! O sărbătoare
a păcii şi un simbol al unităţii (nu umilinţei) în rândul europenilor. „Cât de
proeuropeni mai sunt românii?“, „La plimbare prin Europa“ erau informaţiile găsite
pe internet la „pe scurt“ şi se refereau la expoziţii ori spectacole în cinstea
acestei zile. Noi am învăţat mai repede şi mai bine euro-umilinţa.
Tot „pe scurt“ am aflat şi ce se preconiza
să se întâmple pentru a marca Ziua Independenţei. Nu ştiu de ce tot îmi vine să
spun Independence day, dar asta este
de la americani. Doamne, şi cu ce drag îşi sărbătoresc ei această zi! O planetă
întreagă e conectată la… independenţa lor. La noi, câteva coroane la monumentul
ostaşului necunoscut, altele la monumentul eroilor militari şi… cam atât. Vă daţi
seama?! Ziua Independenţei României. Şi la televiziuni se vorbeşte în
continuare despre… fotbal.
Mă resemnez în gândurile mele şi mă reped
la poştă, să completez un formular pentru a trimite nişte cărţi unor români
care au în suflet oricum România, cu bune, cu rele. Îmi scriu numele, adresa şi…
Prieteni! Eu stau pe strada 9 mai!
