Felicitări,
proaspătule rezident! Ai reușit, ai luat examenul vieții tale, ai obținut și
specialitatea dorită, ești fericit, împlinit, cei dragi din jurul tău sunt
foarte mândri de tine și de succesul tău, iar tu simți că viitorul îți surâde
și că există undeva o șansă ascunsă, pregătită special pentru tine. Păstrează
imaginea asta frumoasă în minte și în inimă, crede în ea și nu lăsa pe nimeni
să ți-o distrugă!
Ei
bine, chiar dacă îți convine sau nu, vine și vremea muncii, că destul ai
învățat în facultate. Majoritatea specialităților chirurgicale încep (sau ar
trebui să înceapă) cu stagiul de chirurgie Generală, deoarece toate
specialitățile chirurgicale au originea în chirurgia generală. În orice caz,
indiferent de specialitatea aleasă, trebuie să cunoști și să poți identifica
măcar marile urgențe chirurgicale. Tocmai de aceea e bine să profiți cât de
mult poți de acest stagiu.
Pentru
început, e bine să îți cunoști echipa cu care vei lucra, fie că este o echipă
la care vii „cu adresă“, spre nemulțumirea unora dintre colegii mai mari (medici
care nu sunt în stare să păstreze rezidenți din cauza comportamentului
necorespunzător sau a proastei pregătiri profesionale), fie că este o echipă la
care vei fi distribuit de către șeful de secție, în funcție de cum gestionează
domnia sa resursele umane ale secției pe care o conduce. Trebuie să știi însă
că o echipă înseamnă un grup de oameni care colaborează bine, se respectă, se
ajută reciproc și se motivează unul pe altul. Niciun rezident nu vrea să își
irosească timpul lucrând cu cineva de la care nu are ce învăța. Desigur, un
medic bun nu înseamnă neapărat și un bun pedagog, însă e mai bine să observi
gesturi și raționamente corecte decât să înveți prostii spuse cu talent
oratoric. Oricum ar fi, asigură-te că ajungi la timp, adică înainte de ora
8,00. Este bine să faci o vizită cu câteva zile înainte de a începe stagiul
propriu-zis, pentru un prim contact cu clinica în care ești repartizat și cu
medicul în a cărui echipă vei lucra, asta în cazul în care nu îl cunoști deja.
În
ceea ce privește costumul de spital, recomand unul de culoare albă, asociată cu
imaginea de „doctor“ în ochii pacienților, alte culori putând stârni confuzii
în fața acestora. Pe sub bluză recomand tot un tricou alb. Evitați combinațiile
nefericite precum cămașa purtată pe sub bluza de costum, eventual cu reverul
scos în afară. Pur și simplu „nu dă bine“, iar dacă intri în sala de operație,
gulerul cămășii va ieși peste halatul steril, ceea ce e tragicomic și destul de
septic în același timp. În ce privește bluza, e o alegere mai fericită modelul
gen „sacou“ cu capse pe mijloc, și asta nu pentru că ar avea buzunarele mai
mari, ci pentru că atunci când veți fi nevoiți să intrați în sală, puteți
păstra toate obiectele personale (chei, telefon, ceas etc.) în buzunare. Insist
pe aceste aspecte, aparent banale, nu din vreo pasiune nesatisfăcută pentru
modă, ci pentru că ele fac parte din imaginea voastră de viitori profesioniști.
Ca o concluzie, încearcă să păstrezi totul simplu, curat și eficient.
De
asemenea, este indicat să aveți la voi un carnețel în care să puteți nota tot
felul de obiective și sarcini de rezolvat. La sfârșitul zilei de lucru îl
puteți consulta și astfel vă va ajuta să vă amintiți multe lucruri, scutindu-vă
de bătăi de cap și reproșuri inutile. În rest, pentru prima zi, e bine să te
familiarizezi cu spitalul și cu punctele sale cheie: toaleta și vestiarul. Sunt
singurele locuri în care te poți retrage și în care poți avea un sentiment de
intimitate.
Acum,
ca nou-venit, trebuie să îți găsești cumva un loc. Dacă ești rezident într-o
altă specialitate chirurgicală decât chirurgie generală, atunci stagiul tău nu
va fi unul prea lung și nici nu vei fi implicat în mod special în activități.
Știu, datoria sistemului este să învețe rezidentul și să îl pregătească, dar să
fim realiști: sistemul este format din oameni și ei sunt cei care fac regulile.
Lucrăm în sistemul medical românesc, deci trebuie să te adaptezi. Desigur, dacă
vrei și dacă poți să faci asta.
Poate
te întrebi dacă e mai bine să alegi o echipă mică, dar fără „recomandare“, în
care ți se lasă o libertate mai mare de acțiune, în schimbul unei echipe mari
în care rolul tău e mai mult de observator. În cazul în care doctorul cu care
tu ai dori să lucrezi nu te poate primi din diferite motive, începând cu cele
de locuri păstrate pentru cei cu pile și terminând cu faptul că are prea mulți
rezidenți, nu te dezarma. Nimeni nu spune că viața e corectă și că totul
trebuie să fie roz. Chiar și așa, poți măcar să asiști la operațiile făcute de
el și să înveți sau să observi ce și cum face bine. Sfatul meu este să alegi o
echipă de la care ai ce învăța, chiar și teoretic. În cele din urmă, un prost
cu manualitate rămâne totuși un prost, nu uita asta.
O
soluție care funcționează, testată personal, este să încerci să asimilezi cât
mai multe informații și gesturi chirurgicale de la o echipă mai numeroasă și să
îți creezi oportunități de a intra în sală cu echipele mai mici care au nevoie
de rezidenți la operațiile de amploare, care necesită un număr mai mare de ajutoare.
Trebuie să sesizezi și să profiți de aceste oportunități, comunicând în special
cu medicii respectivi și urmărind programul operator cu o zi înainte de
intervenții. Bineînțeles că trebuie să capeți și tu un pic de experiență și să
înveți lucrurile elementare, pentru a-i putea ajuta. Să nu îți imaginezi că vei
avea acces imediat într-o echipă mică doar pentru că nu au oameni, dar în timp,
te vor remarca. E suficient să intri cu unul-doi medici și apoi restul se vor
convinge că meriți o șansă. Per total, este o situație de genul „win-win“, în
care toată lumea e fericită.
Colegii
te pot ajuta și învăța sau te pot încurca, chiar te pot trage în jos. Și te mai
pot face să te simți și foarte prost, nefericit, astfel încât să îți numeri
zilele rămase până la weekend, vacanță, finalul de stagiu. Aceștia ar trebui să
te ajute cu informații utile, să îți explice noțiunile elementare de chirurgie
și să te încurajeze și supravegheze în cursul primelor tale manevre și al
micilor intervenții chirurgicale. Trebuie să realizezi însă că, fiind
începător, nimeni nu te poate lăsa să participi ca ajutor principal („mâna a
doua“), fiindcă trebuie să îți câștigi acest drept. Chiar dacă ai un trecut în
chirurgie sau dacă ai participat la multe operații în studenție, tot va trebui
să îți demonstrezi cunoștințele. Și tu, la rândul tău, ai proceda la fel ca șef
de echipă, este firesc.
Dacă
lucrurile despre care vorbeam mai sus nu se întâmplă de la sine, e în regulă,
poate colegii au treburile și grijile lor, așa că ție îți revine sarcina de a-i
întreba și de a le cere o șansă de a lucra, de a fi implicat în diferite
intervenții de mică amploare (să înveți să faci o anestezie locală, să suturezi
o plagă, să extragi un chist sebaceu, o hidrosadenită, o unghie încarnată,
orice, cât de mic). Dacă și la cerințele tale ești în continuare ignorat,
atunci trebuie să îți spun că ai niște colegi de proastă calitate și e
important să te gândești spre ce vei evolua în acest ritm. Trebuie să înțelegi
că pasiunea de a educa pe altul e un har, o calitate pe care puțini o au, iar
cei care nu vor să te ajute să înveți, ba mai mult, îți pun și bețe în roate și
nu te lasă niciodată să faci ceva, înseamnă că sunt zgârciți cu înțelepciunea
proprie. Iar înțelepciunea se adună cu atât mai mult cu cât o împarți și
altora. Când simți calea de mulți bătătorită a acestui drum, e momentul optim
să reconsideri dacă merită sau nu să rămâi în echipa respectivă. În orice caz,
chiar dacă nu ai de-a face cu niște colegi amabili, e important să nu recurgi
la jigniri sau la un comportament indecent. Poți oricând să pleci sau să îi
înfrunți, dar fă-o în așa fel încât să demonstrezi că ești mai bun decât ei,
mai educat și cu mai mult bun-simț.
