Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Şi bogaţii plâng

Viața Medicală
Adrian GHEORGHE joi, 10 iulie 2014
Atunci când conservatorii au câştigat alegerile parlamentare din Marea Britanie, în mai 2010, unul dintre caii de bătaie din timpul campaniei electorale fusese reformarea serviciului naţional de îngrijiri de sănătate, vestitul NHS. David Cameron promitea că birocraticul colos va fi reorganizat în sensul fluidizării proceselor de decizie, eficientizării cheltuirii fondurilor şi creşterii rolului medicilor în luarea deciziilor în detrimentul managerilor. Ca ordin de mărime, NHS avea sub contract în 2013 peste 1,7 milioane de angajaţi, dintre care mai puţin de jumătate îndeplineau roluri clinice. NHS era în primii cinci angajatori la nivel global, după armata Statelor Unite şi câteva corporaţii de retail.
După o dezbatere publică extrem de controversată, actul normativ care parafa reformele conservatorilor asupra NHS-ului – printre care un buget fix, însă voit subestimat cu 20 de miliarde de lire sterline pentru a stimula eficienţa – a fost adoptat în 2012. Directorul de atunci al NHS, Sir David Nicholson, şi-a câştigat locul în memoria colectivă declarând la părăsirea postului că „schimbările vor fi atât de mari, încât vor fi vizibile din spaţiu“.
Nu a fost nevoie să iasă cineva în spaţiu şi nici măcar din propriul oraş pentru a vedea schimbările. În ultimele zile din iunie trecut, în schimb, au început să iasă miniştri conservatori şi să i se adreseze premierului Cameron pe marginea costurilor operaţionale ale serviciilor de sănătate. Mai exact, cerându-i să găsească soluţii pentru a suplimenta urgent alocarea bugetară destinată NHS-ului sub spectrul alternativei prăbuşirii complete a calităţii serviciilor în următorii cinci ani. Cu alte cuvinte, renunţaţi la bugetul protejat. Preconizatele creşteri ale eficienţei furnizării actului medical în condiţiile unui spaţiu fiscal redus nu s-au produs, timpii de aşteptare la care sunt expuşi pacienţii cresc şi indicatorii de calitate au o tendinţă descendentă constantă de mai bine de un an.
Controversa s-a reaprins în urma publicării unor informaţii privind activitatea recentă a serviciului. Aşa se face că, în ultima săptămână din iunie 2014, nu mai puţin de 300.000 de pacienţi unici s-au prezentat la toate unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor publice, cel mai mare număr înregistrat vreodată. Altfel spus, mai bine de 0,5% din populaţia totală a Marii Britanii a mers „la urgenţă“ în decurs de o săptămână, în condiţiile în care singura potenţială sursă de tragism din ţară în aceste zile este eliminarea băieţilor lui Hodgson de la Cupa Mondială (să fim serioşi, de parcă spera cineva). Mult, foarte mult, şi încadrându-se în tendinţa uşor crescătoare din ultimii trei ani. În treacăt fie spus, mai cunoaştem o ţară în care lumea sună tot mai des la Salvare şi vrea să meargă direct la spital. Dar să nu ne ambalăm, încă.
Dar dacă tot s-au dus atât de mulţi, unde au avut loc să-i vadă pe toţi şi în condiţii civilizate? Ţinta formulată explicit la nivel naţional este ca maximum 5% din numărul pacienţilor care ajung la unitatea de primiri urgenţe să aştepte mai mult de patru ore între înregistrare şi consemnarea unei decizii – internare, externare sau transfer. Mai mult de 20% din spitale nu se pot încadra constant în aceste limite, asta după ce între 2010 şi 2012 ţintele fuseseră îndeplinite de majoritatea. Lăsând la o parte efectul sezonier, ultimul trimestru analizat a înregistrat şi cea mai ridicată medie naţională a ratării acestei ţinte: 5,9%.
Şi totuşi, de ce se duc pacienţii direct la departamentele de urgenţă? Un studiu desfăşurat de cercetători de la Imperial College a arătat că peste un sfert din vizitele la unităţile de primiri urgenţe din anul financiar 2012/2013 fuseseră determinate de faptul că pacienţii nu reuşiseră să obţină în timp util o programare la medicul de familie. La celălalt capăt al îngrijirii spitaliceşti, un număr record de pacienţi nu putuseră fi externaţi (astfel că petrecuseră mai mult timp internaţi decât ar fi fost necesar), deoarece serviciile de îngrijire comunitară nu aveau suficientă capacitate să îi primească după externare. Servicii medicale coordonate, cu totul alt meniu, dar ideea rămâne. Pentru creionarea fundalului, un raport de început de iunie 2014 al institutului de specialitate King’s Fund nota pesimismul accentuat al managerilor de spital privind încadrarea în buget şi atingerea ţintelor de performanţă, descriind previziunile acestora pentru următorii doi ani în termeni dramatici.
Simptomele unei probleme sunt uşor de identificat la nivelul unei componente a sistemului, mai dificil este de găsit o abordare care să aibă în vedere multitudinea de cauze. Putem vorbi despre orice, de la fonduri insuficiente pentru infrastructura de servicii şi personal calificat, distribuţie ineficientă a fondurilor existente – suboptimal pentru medicina primară şi servicii comunitare –, şi până la aşteptările în continuă creştere ale publicului, care este obişnuit să nu perceapă niciun cost la accesarea serviciilor medicale. Paradox sau nu, prestigiul de aproape 70 de ani al NHS-ului începe să lucreze împotriva sa şi, vorba lui di Lampedusa, ceva trebuie să se schimbe pentru ca lucrurile să rămână la fel.
Pe termen lung, economiştii vorbesc despre regândirea finanţării serviciului – fie prin creşterea taxelor sau introducerea unora noi, fie prin introducerea la scară a unor coplăţi. Pentru o controversă completă, alţi conservatori se plasează pe o poziţie diametral opusă: Marea Britanie alocă deja aproape 9,5% din PIB pentru sănătate, în uşoară scădere totuşi faţă de 9,9% în 2009, dar la limita superioară a voinţei politice. Pe termen scurt se vorbeşte despre mai mulţi bani, de care ar fi nevoie pentru oprirea declinului lent. Se vehiculează alocări suplimentare cuprinse între 650 de milioane şi două miliarde de lire sterline în următorii doi ani, fix în sezonul premergător alegerilor parlamentare programate în 2015 şi cu referendumul scoţian la nici trei luni distanţă. În 2009, conservatorii au câştigat alegerile cu promisiuni pentru NHS. Acum nu mai au ce să promită, s-au ţinut de cuvânt. Vor încerca să recâştige alegerile doar cu bani mai mulţi pentru NHS sau vor trebui să facă şi noi promisiuni radicale?
Acesta este doar un aspect din sistemul de sănătate care figurează permanent pe primele poziţii ale topurilor internaţionale care evaluează comparativ calitatea îngrijirilor şi eficienţa livrării serviciilor. Îşi pun probleme desuete? Fără îndoială, putem vorbi doar despre ajustări incrementale. Cât de mult înseamnă 0,9% atunci când e măsurat de la 5% la 5,9%? Sau 0,5% atunci când e măsurat de la 9,9% la 9,4%? Foarte mult într-o ţară în care totul se măsoară şi foarte puţin într-o ţară în care totul se negociază. Diferenţa se traduce în cât sunt britanicii dispuşi să plătească pentru a nu pierde ce au avut mai bine de o jumătate de secol. Alte ţări rămân să calculeze cât sunt dispuse să plătească pentru a dobândi ce nu au avut niciodată.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.