Recent, un medic de
la un spital judeţean atrăgea atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă şi
care îl împiedică să-şi practice profesia. „Nu sunt bani pentru nimic“ pare să
fie laitmotivul tuturor problemelor. Ministrul sănătăţii şi-a exprimat
îngrijorarea şi a numit o comisie de control la respectivul spital judeţean. În
ce măsură însă este un semn al suferinţei întregului sistem de sănătate şi nu
doar o problemă locală? (Dr. A. M.)
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi
asemenea (Luca, 6:31)
Doctorul Dan Oprea, medic primar chirurg la
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, s-a hotărât să ne spună cum merg
treburile în „nava amiral a medicinii prahovene“: „O instalaţie de sterilizare
cu etilenoxid zace de peste un an şi nu se poate repara, deşi compresorul
buclucaş nu costă mai mult de 2.000 de euro; noi folosim bisturie electrice de
unică folosinţă, de zeci de ori; aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază
fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu; pense LigaSure? un lux
sporadic; disector ultrasonic – rachetă cosmică(...); halate, câmpuri moi, de
pe vremea lui Pazvante; intervenţiile chirurgicale devin un adevărat hazard; nu
sunt garnituri de
cauciuc, toate scapă bioxidul de carbon, astfel încât la o
colecistectomie se consumă sute de litri în loc de 20–30 de litri;
instrumentarul este uzat în ultimul hal; pensele sunt cu greu folosite, de
multe ori legate cu aţă chirurgicală; la endoscopie nu sunt pense de biopsie,
de extragere de calculi; ba nu există personal, ba nu se poate folosi un
Roentgen mobil, care se află în custodia unei secţii non-chirurgicale“ (sursa:
Telegrama.ro).
Un lucru de care nu se plânge Dan Oprea este
salariul. Nu i-am putut afla venitul, dar ştim cum le merge celor doi chirurgi şefi
de secţie la acelaşi spital. Şi nu le merge deloc rău, un fapt care ne mulţumeşte.
Dr. Florin Georgescu are patru terenuri, o casă cu suprafaţa de 280 m, două
automobile şi 60.000 de lei în depozite bancare, iar salariul său este de
62.884 de lei/an. Dr. Stelian Dudus are două locuinţe (suprafaţa totală 220 m),
un automobil şi 465.000 de lei în depozite bancare. Din cea mai recentă declaraţie
de avere, aflăm că primeşte anual, de la spitalul judeţean, 70.000 de lei,
venit suplimentat cu 120.000 de lei, obţinuţi din activităţi chirurgicale
altundeva – presupunem că în practica privată. Ne bucură mult şi faptul că
niciunul dintre cei doi şefi de secţie nu are datorii.
Aici se află, credem, cheia în care trebuie
interpretată partitura solistului nostru, doctorul Dan Oprea. Singur pe scenă,
Dan Oprea e discordant şi admirabil prin curaj şi perseverenţă, mai ales că
vocea lui se aude clar deasupra vacarmului produs de „greviştii“ medicali, care
cer să fie plătiţi mai bine şi să fie respectaţi de politicieni şi de presă.
Pentru că, în esenţă, Dan Oprea ne spune că se pot face bani ca medic în România
şi că aceia care suferă nu sunt medicii. Sunt bolnavii care nu-şi pot permite
îngrijire în sistemul privat, care se simt obligaţi să dea şpagă, care sunt
nevoiţi să aducă „de acasă“ materiale ce ar trebui să se găsească întotdeauna,
în orice spital. Oameni care – ne spune Oprea – dorm pe perne cu gâlme, în
paturi vechi din camere în care umblă, nestingheriţi, gândacii. Cu insecte pe
pereţi şi cu ceaiul în găleată, ministrul îşi exprimă îngrijorarea şi trimite o
comisie de anchetă, ca şi cum ce se întâmplă la Ploieşti nu s-ar întâmpla
aproape peste tot în România, dintotdeauna.
Spunând aceste lucruri, Dan Oprea ne face să
sperăm că România nu este, cum am putea deseori să credem, pe cale să dispară
ca entitate morală. Pentru că la temelia moralităţii stă capacitatea de a înţelege
pe deplin suferinţa altuia. Stârpiţi gândacii, strigă Oprea, schimbaţi pernele,
înnoiţi-vă, transformaţi-vă, fiţi altfel.
Aequanimitas este titlul unui
discurs rostit în 1889 de Sir William Osler, părinte-fondator al medicinii
interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum
sunt.
