Conform
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se estimează că depresia afectează 350 de
milioane de oameni din lumea întreagă, ceea ce o transformă într-una dintre
cele mai răspândite afecţiuni de natură psihiatrică. Însă numai aproximativ jumătate
din cei care primesc medicamente antidepresive răspund la ele şi, chiar şi în
acest caz, ei trebuie să aştepte câteva săptămâni sau chiar luni înainte de a
observa vreun efect pozitiv – un neajuns de importanţă vitală pentru cei expuşi
riscului imediat de suicid. Prin urmare, există o nevoie acută de antidepresive
cu acţiune rapidă.
Ketamina
– un medicament utilizat în primul rând ca anestezic în medicina veterinară şi
ca anestezic şi analgezic cu durată scurtă de acţiune în intervenţiile
chirurgicale sau alte proceduri dureroase – este, în momentul de faţă, vedeta
în devenire a cercetării privind depresia. Se pare că atenuează cele mai grave
simptome ale depresiei în câteva minute sau ore, chiar şi în cazul pacienţilor
care prezintă un istoric de eşecuri cu alte tratamente.
În
primul studiu clinic controlat, cercetătorii au raportat o atenuare cu 50% a
simptomelor de depresie la două ore de la administrarea de ketamină, o treime
din pacienţi prezentând dispariţia simptomelor după 24 de ore. În plus, pacienţii
au raportat şi atenuarea gândurilor suicidale după doar 40 de minute de la
administrarea intravenoasă a unei doze de medicament. În cazul anumitor pacienţi,
efectele unei singure doze pot dura peste o săptămână.
Clinicienii
nu sunt singurii care studiază potenţialul ketaminei. Cercetătorii din neuroştiinţe
o consideră a fi primul succes cert al cercetării din medicaţia antidepresivă
în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de antidepresivele convenţionale,
utilizate pentru a mări concentraţia de serotonină, dopamină sau noradrenalină,
adică de neurotransmiţători, ketamina influenţează sistemul glutamatului.
Glutamatul, principalul neurotransmiţător excitant, joacă un rol central în
medierea a aproape tuturor funcţiilor cerebrale, inclusiv învăţarea, memoria,
cogniţia şi emoţia.
Împiedicând
legarea glutamatului de receptorul NMDA, ketamina determină o eliberare crescută
de glutamat, ceea ce activează alte tipuri de receptori de glutamat şi
accentuează funcţia şi densitatea sinapselor în acele zone ale creierului în
care stresul sau depresia au indus atrofia celulară. Plasticitatea sinaptică
accentuată (capacitatea sinapselor de a-şi regla puterea de transmisie, esenţială
pentru funcţionarea sănătoasă a creierului) ar putea fi cauza neurobiologică a
aparentului efect terapeutic asupra pacienţilor.
Însă, deşi potenţialul
ketaminei a stârnit entuziasmul clinicienilor şi al cercetătorilor, a generat şi
controverse, din cauza posibilelor efecte secundare nocive ale medicamentului.
În funcţie de doză, un pacient poate experimenta alterări ale percepţiilor
fizice, spaţiale şi temporale; cantităţile mai mari pot provoca halucinaţii şi
dezintegrarea eului.
În
mod interesant, proprietăţile psihoactive ale ketaminei pot fi responsabile de
efectul său de amplificare a stărilor de spirit. Tratamentele psihedelice şi
psiholitice – populare în anii ’60 şi ’70, înainte ca această cercetare să fie
sever limitată şi interesul vizavi de utilizarea clinică a psihedelicelor să
dispară – se bazau pe noţiunea că experienţa psihologică indusă de medicament
era esenţială pentru facilitarea procesului psihoterapeutic. Conform acestui
punct de vedere, starea de conştiinţă modificată produsă de ketamină – în
special pierderea simţului de sine şi experienţa uniunii cu lumea – ar putea
reprezenta o experienţă profundă şi plină de înţeles pentru pacient. Integrarea
acestei experienţe în procesul psihoterapeutic ar putea facilita modificările
comportamentale ulterioare. Cu alte cuvinte, medicamentele precum ketamina,
care cresc rapid neuroplasticitatea, ar putea fi foarte eficiente clinic în
combinaţie cu intervenţiile psihoterapeutice.
Din
păcate, studiile pe dependenţii de ketamină şi pe consumatorii în doze mari ca
drog recreaţional au dezvăluit că utilizarea acesteia poate genera probleme de
învăţare şi percepţie, precum şi tulburări de memorie. Un alt motiv de
îngrijorare este legat de caracterul relativ pasager al beneficiilor ketaminei.
Drept rezultat, ketamina nu se poate transforma într-un tratament acceptat al
depresiei în forma sa curentă.
De
fapt, viitorul ketaminei ca antidepresiv ar fi nesigur chiar şi dacă am dispune
de dovezi mai concludente privind eficacitatea sa. Dat fiind că substanţa a
fost disponibilă de zeci de ani, nu există niciun brevet pentru aceasta şi
companiile farmaceutice nu sunt motivate, financiar vorbind, să întreprindă
cercetări asupra medicamentului şi să obţină aprobarea pentru utilizarea sa ca
antidepresiv.
Cu
toate acestea, cercetările asupra mecanismelor de acţiune a ketaminei ar putea
facilita identificarea mecanismelor de abordare a depresiei rezistente la
tratament pe baza neuroplasticităţii mediate de glutamat. Companiile
farmaceutice au început deja să investigheze alţi antagonişti ai receptorului
NMDA, alături de medicamente care acţionează asupra altor segmente din sistemul
glutamatului, ca posibile tratamente pentru depresie. Această cercetare ar
putea duce, într-un final, la descoperirea unei clase de antidepresive cu totul
noi, ceea ce ar aduce alinare pentru milioane de oameni din întreaga lume.
Simone
Grimm este cercetător în cadrul Catedrei de
psihiatrie, psihoterapie şi psihosomatică a Universităţii Zürich. 
