În 1880, doctorul Codreanu, medic în
județul Tutova, spunea despre 1859: „Anul 1859!... Acesta este
anul de când cei mai mulți, de la noi, încep a număra era anilor
de regenerare a României, de fericire și de consolidare a statului
român [...] și tot acest an, acest an 1859, este anul de la care se
începe mortalitatea mare a românilor, pieirea lor de pe fața
pământului, descreșterea și degradarea lor fizică!” (Manicea,
1880). Este începutul sfârșitului. Dar chiar mai devreme, în
deceniul anterior, medicii încep să schițeze un portret fizic al
țăranului român în tușe tot mai sumbre.
Doctorul G. Obedenaru, specialistul
autohton în malarie, se apleacă printre primii asupra subiectului.
Țăranii lui, bolnavi de „debilitate miasmatică”, nu sunt
într-o formă fizică tocmai bună: „Femeile, copiii și o bună
parte din oameni au figura de o culoare gălbuiă particulară și
caracteristică. Au puțină forță musculară (putere puțină);
sunt leneși de e ceva rar, însă aceasta e o lene pentru care nu
este nimeni în drept să le facă imputări, pentru ca lenea este
rezultatul boalei, rezultatul unei adevărate otrăviri, deoarece
miasmele, care din aer au pătruns în corp, sunt o adevărată
otravă. Persoanele debile au așa de puțină putere, că ele chiar
când stau pe loc caută să stea astfel cum să nu se ostenească
câtuși de puțin. Nu șed, cum zice românul, în capul oaselor, ci
cam lungite, a lene. Uitați-vă la țară când mai multe femei sunt
adunate la un loc și veți vedea că ele nu șed drepte, ci aplecate
înainte și rezemate pe genunchi, sau cu spatele rezemat de ceva;
ele nu țin capul drept în sus, ci cam aplecat la o parte; ele nu
duc privirea de la un loc la altul cu voiciune, ci fixează
(pironesc) ochiul mai mult timp pe același lucru, se uită lung la
el, și numai cu încetul mișcă capul și duc ochii ca să vadă
alte lucruri; în sfârșit, ele țin brațele lăsate în jos,
căzute, parcă ar fi de cârpă. Nu vorbim aici de țeranele de la
munte, care sunt rumene, tari, sănătoase, ci vorbim de femeile din
câmpie, de cele cu fața gălbejită” (Obedenaru, 1873).
Fragment
reprodus din volumul România
Medicilor,
publicat de editura Humanitas. Constantin
Bărbulescu,
autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a
Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.
