Newsflash

Spiritul civic

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - mai 25 2015
Spiritul civic
Când mă uitam prin cărţile de şcoală de după 1990, am găsit şi una care se numea, dacă ţin bine minte, „Educaţie civică“. Am citit şi nu pot spune că mi s-a părut foarte atractivă, cu toate că, pentru a creşte noile generaţii, trebuie să ai mare grijă, pregătind tot ceea ce copiii învaţă, mai ales atunci când poţi să le transmiţi mai uşor un mesaj. Atractivă sau nu, am însă un uriaş semn de întrebare. Cum de este spiritul civic atât de plăpând în societatea românească? Cum de este posibil ca doar câţiva oameni (uneori îi numeri pe degete) să încerce să se lupte pentru probleme (mă refer acum doar la cele legate de sistemul sanitar) importante pentru toţi, iar ceilalţi...?
 Suntem permanent bombardaţi de probleme, multe dintre ele intens mediatizate. Dar nu toate problemele importante sunt mediatizate, dimpotrivă! Poate că asta şi este strategia, modalitatea prin care, de 25 de ani, suntem ţinuţi departe de problemele reale, obosiţi şi tracasaţi de aşa-zise talk-showuri la cele mai diverse şi ciudate ore, bulversaţi.
 Ne întrebăm ce este cu implementarea cardului de sănătate? Ne întrebăm dacă putem crede mesajele de salvare pentru instituţii strategice când, în mod real, totul se rezumă la discuţii – începute cu mult timp în urmă? Trebuie să ne întrebăm despre ce sănătate vom mai vorbi când toate pădurile din România vor fi defrişate, când inundaţiile şi prăbuşirile de teren vor deveni regula, când răspândirea bolilor infecţioase se va realiza „cu succes“. Au, oare, aceste întrebări legătură cu sănătatea noastră? Dar cu sănătatea publică? Are cineva îndrăzneala să răspundă „nu“?
 Nu se pot separa sănătatea individuală, sănătatea publică (în colectivităţile umane), sănătatea mediului (cu toate componentele acestuia), sănătatea în domeniul veterinar, sănătatea în domeniul tuturor tipurilor de plante şi multe altele. Eu zic că pentru o reformă adevărată în sănătate este nevoie de o cooperare largă, interministerială, în întreg guvernul, în întreaga societate (care, declarativ, afirmă că îşi doreşte să fie sănătoasă); sunt multe componente care trebuie să conlucreze. Acum însă vom vorbi puţin despre păduri şi vom ajunge, din nou, la subiectul de actualitate privind alegerea de a avea (sau nu) instituţii strategice pentru siguranţa naţională.
 Am observat de curând câteva imagini despre care se spunea că realizează o supraveghere globală, dar şi de fineţe cu privire la pierderile de teritoriu forestier. Acest sistem de supraveghere este performant şi poate (putea!) să stea la baza tuturor documentelor oficiale şi a activităţilor de susţinere a sănătăţii românilor de cei care sunt plătiţi să facă aceasta (structuri guvernamentale, regionale şi locale). Modul aberant în care s-a acţionat vine şi arată de ce aşa-zisa descentralizare este o poveste fără conţinut, care, în loc să aducă lucruri bune, poate să ducă la multe distrugeri, prin tot soiul de abuzuri pe plan local. Văzând imaginile şi ascultând comentariile, am realizat că toate informaţiile sunt (erau) disponibile, iar tragedia pentru sănătate din toată această perioadă putea fi evitată. Cineva va trebui să dea socoteală, până la urmă, pentru toate aceste acţiuni antiromâneşti (pentru că a distruge pădurile, structuri de siguranţă naţională, reprezintă acte de o gravitate deosebită). Toate acestea sunt îndreptate în mod clar împotriva sănătăţii tuturor vieţuitoarelor din ţara noastră.
De curând, unele organizaţii nonguvernamentale au organizat o acţiune de protest. Având în vedere importanţa pentru România, dar şi importanţa particulară pentru sănătate, mi-aş fi dorit ca protestul să includă tot ceea ce înseamnă persoană implicată în sistemul sanitar. Poate voi fi contrazis, dar a participa la un protest pentru sănătatea ţării este un act de demnitate, care dovedeşte colegialitate şi care trebuie făcut pentru prezent şi viitor. Sănătatea ţării este şi sănătatea individuală!
Reacţiile autorităţilor au fost de o rapiditate care te pot provoca simultan la râs, dar şi la plâns. Suntem în 2015 şi este nevoie de un protest pentru a obţine reacţii pentru sănătatea ţării, pentru sănătatea românilor? Poate cineva să îndrăznească să spună că teritoriul forestier nu a fost, nu este şi nu va fi important pentru sănătate? Şi atunci?
Cei care au protestat au mers pe un traseu destul de lung şi au transmis mesaje pe tot parcursul acestuia. În Bucureşti au fost mai mulţi, în restul ţării şi peste hotare au fost ceva mai puţini. Însă colegialitatea pentru viitorul Românieis-a demonstrat. Pe parcursul acestui traseu s-a petrecut şi ceva despre care este potrivit să povestesc, o acţiune care subliniază ideea la care mă refer în toate aceste mici articole. Au fost prezenţi şi câţiva studenţi, şi câţiva medici. Câţiva colegi (studenţi la medicină sau nu) şi un medic au mers înaintea coloanei şi au ajuns în faţa porţilor Institutului „Cantacuzino“. S-au oprit, au afişat un banner: „Susţinătorii Institutului Cantacuzino spun NU defrişării pădurilor“, şi au scandat: „Vrem sănătate, nu păduri tăiate!“. Au stat pe trotuar. Coloana cu mii de oameni s-a apropiat, era în drum spre ţinte mai importante, însă, privind colegii tineri, s-a oprit. Pentru o vreme, mii de oameni au rămas uniţi şi au scandat mesajele lor de susţinere pentru Institutul Cantacuzino, un institut pentru sănătatea românilor, în trecut, în prezent şi pentru viitor! Foarte puţini din domeniul medical şi foarte mulţi din multe domenii au fost colegi în dorinţa ca românii şi România să aibă sănătate! Organizatorii acestui protest au susţinut în acele momente emoţionante un proiect de salvare a unui institut strategic, important pentru siguranţa naţională.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe