Dezvoltarea
comunicării online a dus la apariția unor posibilități care nu existau înainte
de era internetului. Posibilitatea de a avea „în față” o persoană aflată în alt
loc, de a lăsa mesaje altor persoane și a primi răspunsuri atunci când persoana
devine disponibilă a făcut ca anumite necesități să se îndrepte către acest tip
de comunicare. Și una dintre acestea este necesitatea pacientului, sau, uneori,
a aparținătorilor, de a primi un sfat, de a afla o părere despre anumite boli
sau chiar despre unele conduite terapeutice.
De
ce această scurtătură? Pentru că oamenii au devenit nerăbdători, sau poate nu
au timp să ajungă la un specialist în afecțiunile lor, într-o societate tot mai
aglomerată, în care programările la consultații se fac uneori de la un an la
altul. Această dorință sau nevoie a condus la comunicarea medicului curant cu
pacientul prin telefon, sms, Whatsapp etc., fapt devenit o practică. În aceste
cazuri, pacientul este cunoscut de medic, iar comunicarea respectivă este,
uneori, o continuare a monitorizării pacientului deja examinat. Trebuie să
recunoaștem că acest mijloc de comunicare abuzează, de cele mai multe ori, de
viața privată a medicului, iar lipsa unui răspuns față de întrebarea sau
solicitarea pacientului este privită de acesta deseori ca o lipsă de implicare
în cazul lui. Mai sunt și unele reacții mediatice care solicită prezența
medicului aproape de pacient fără a lua în calcul faptul că se pătrunde în
spațiul privat al cetățeanului-medic, că și medicul are nevoie (ca să nu mai
spunem dreptul) de o perioadă de odihnă, că extinderea activității medicale
poate încălca Codul Muncii.
De
aceea, au apărut diverse inițiative de comunicare online cu medicii, care să
furnizeze informații direct de la specialiști, evitând astfel propagarea unor
informații medicale de către persoane fără pregătire în acest domeniu. Dar este
comunicarea online între un pacient și un medic care nu-l cunoaște echivalentă
cu o consultație medicală? Pentru că știm, actul medical este reglementat prin
lege să se desfășoare într-un anumit cadru, în spații care să asigure
condițiile corespunzătoare pentru activitatea medicală. De aceea, nu poți da
consultații într-o camera de hotel, de exemplu. Dacă se acordă un sfat medical
online, medicul poartă întreaga răspundere pentru ceea ce a făcut și a spus. Și
dacă nu vede pacientul, pot apărea erori. Cum poate răspunde medicul pentru
sfaturi medicale transmise în acest mod? În plus, cum se poate asigura
securitatea datelor pacienților care își trimit în spațiul online date
personale și medicale?
Nu
în ultimul rând, modul în care sunt promovate consultațiile oferite online,
chiar și fără plată, poate fi o metodă de racolare a pacienților care sunt
îndrumați către anumite servicii medicale în urma consultului online sau
sfaturilor de pe forumuri așa-zis medicale. Pe de altă parte, facilitățile
moderne de comunicare sunt fructificate de autorități prin programul de
dezvoltare a telemedicinei, însă aici vorbim de comunicarea medic–medic, care
înseamnă și că pacientul este examinat de un medic prin contact nemijlocit,
ceea ce lipsește cu desăvârșire în consultațiile online.
Devine
tot mai clar faptul că este necesară o lege ca să reglementeze și aceste tipuri
de activități pentru că tehnica progresează. De exemplu, poate fi alcătuit un
grup larg de lucru cuprinzând universități, autorități, Colegiul Medicilor
(care reprezintă interesele medicilor și pacienților), grupuri de pacienți.
