Hristos s-a înălțat! Zilele trecute, la
congresul UMF „Carol Davila”, am audiat o prezentare din care s-au desprins,
laudativ, comentarii privind miocitele. M-am simțit îndemnat să preiau
următoarele informații care ar trebui să ne pună pe gânduri. Oare știați că,
dacă în cazul unui adult inima pompează cinci litri de sânge pe minut (7.200 de
litri pe zi), în cazul unui atlet se poate ajunge la 43.200 de litri pe zi? Dar
că, în cazul în care am dori să înșirăm tot sistemul circulator, numărul de
kilometri ar putea fi mai mare decât înconjurul Pământului de peste două ori
(circa 95.000 de kilometri)? Oare cam în cât timp circulă complet sângele prin
întregul sistem circulator? Este vorba de circa 20 de secunde. Și cât circulă
într-o zi? Peste 19.000 de kilometri. Știați că inima bate de peste 100.000 de
ori pe zi (de 35 de milioane de ori pe an și de circa trei miliarde de ori pe timpul
vieții)? Oare nu în fiece secundă am putea sta, contempla și ne minuna? Având
în vedere subiectul dosarului din acest număr al „Vieții medicale”, am să mai
adaug doar că, în repaus, mușchiul cardiac lucrează de aproape două ori mai
mult decât mușchii gambei unei persoane care aleargă. Inima, acest organ
„miraculos”, se află într-un sistem pe măsură (sistemul cardiovascular). Iar
dacă ne gândim la integrarea între acest sistem și sistemul respirator, rezultă
o altă minunăție de „colaborare” și „colegialitate” întru susținerea
organismului-gazdă. De ce atâtea discuții? De ce aceste discuții? Pentru că
este o zi dedicată sănătății.
Pentru ca un viitor coleg, student astăzi,
să poată să se ocupe cu toată puterea și priceperea de viitorii pacienți, el
trebuie să fie sănătos. Pentru a fi sănătos la 20, la 30 și la 70 de ani (mulți
medici aduc mult ajutor bună vreme după pensionare), trebuie să se preocupe de
sănătatea proprie încă din copilărie. Dar poate viitorul coleg să facă aceasta
la 2–3 ani sau la vârstele încă mici? Nu. Aici este momentul bunicilor și al
părinților (și, din păcate, de multe ori, al bonelor – nu cred că s-a
descoperit bona care să acorde dragostea și grija pe care le au părinții sau
bunicii). În acest dosar dedicat sănătății în școală, am ales să amintesc
numele unui baron francez. Pierre de Coubertin a intrat în istorie drept
personalitatea care a adus în Europa și în lume jocurile olimpice moderne. A
fost mult preocupat de educația fizică, fiind sigur cu privire la utilitatea și
importanța acesteia. În 1889, cu ocazia expoziției universale de la Paris, a
ținut mai multe conferințe pe această temă și, cu mult efort, a reușit să
obțină acceptul și susținerea pentru organizarea jocurilor olimpice.
Lui Pierre de Coubertin îi este atribuit
citatul: „Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!”. Așa ar trebui să ne
creștem copiii și nepoții, atunci când ajung la creșă sau la grădiniță. Acest
spirit ar trebui inoculat de la cele mai mici vârste. Nu spiritul competițional
(fără remușcare), de a câștiga orice și cu orice preț! Copiii trebuie educați
pentru munca în echipă, în sensul unor activități fizice, preferabil sporturi
de echipă, care să înlocuiască aproape complet utilizarea aberantă a
dispozitivelor și gadgeturilor, pe care, din păcate, unii părinți sau bunici le
cumpără înșelându-se crezând că acestea ar putea înlocui dragostea din familie,
timpul petrecut împreună, excursiile, istorisirile adevărate sau poveștile. Ne
aflăm într-un moment în care nocivitatea telefoanelor mobile (am văzut un copil
de un an și puțin care butona în viteză unul) este deja dovedită prin studii.
Rezultatele sunt publicate, dar insuficient diseminate către cei interesați
(bunici, părinți, profesori, învățători, educatori).
Tot Pierre de Coubertin spunea: „Fiecare
dificultate întâlnită trebuie să fie ocazia unui nou progres”. Așa cum, din
citatul precedent, trebuie să înțelegem necesitatea continuării, dar nu cu
orice chip, nu „călcând pe cadavre”, ci în mod sportiv, colegial. Nu pierderile
sau câștigurile materiale sau de orice altă natură trebuie să ne călăuzească,
ci ideea de a continua, pentru că tot ce este în jurul nostru ne poate ajuta să
ne dezvoltăm. Sau ne poate ajuta să ajutăm în dezvoltarea caracterului celor
mici, fie ei ai noștri sau „niște străini”. Am utilizat ghilimelele pentru că
de peste două mii de ani am fost învățați să nu considerăm drept străină o altă
ființă umană. Întâmpinăm greutăți? Cine nu întâmpină? Să ne gândim la toate
dificultățile în sensul de a ne dezvolta. Dezvoltarea în domeniul educației
fizice este foarte, foarte importantă.
Mens sana in corpore sano. Aminteam,
recent, de existența Asociațiunii transilvane pentru literatura română și
cultura poporului român (ASTRA), de scopul acesteia în dezvoltarea educației
fizice pentru dezvoltarea tineretului și de promovarea sănătății fizice și
mentale, la sate, prin organizația „Șoimii Carpaților”. Nu doar francezii au
avut importanți susținători ai activității fizice. Profesorii Vasile Goldiș,
Iuliu Moldovan, Iuliu Hațieganu și mulți, mulți alții au contribuit
semnificativ în acest sens.
Începutul însă ține de prima perioadă a
vieții acasă și mai ales de perioada din colectivitate (creșă, grădiniță,
școală primară, gimnaziu). În acest scop, avem nevoie de profesori și educatori
care să aibă ca prim obiectiv dezvoltarea sănătoasă a viitoarelor generații.
Este drept că, dacă grupele sunt prea mari (și aceasta este regula), și
dificultățile sunt pe măsură. Inițial trebuie să ai grijă cum ajung copiii la
toaletă, cum se spală pe mânuțe înainte de a mânca sau bea, cum să accepte
somnul de după-amiază sau chiar și cum să nu plângă în hohote după plecarea la
serviciu a părinților. Educatorii au îndatoriri mari. Trebuie să aibă grijă ca
mititeii să se întoarcă acasă în bune condiții. Un copil la această vârstă
poate face orice, oricând (de obicei, boacăne mai mici sau mai mari). În acest
caz, exercițiile fizice trebuie să fie foarte atent supravegheate. Însă de la
aceste vârste încep (sau ar trebui să înceapă) activitățile în echipă, inclusiv
cele fizice. Ulterior, la grădiniță și în școala primară, există ore dedicate
activităților fizice și, chiar dacă nu se mai pun note, începe spiritul
competițional. Dacă acesta este înțeles în sensul dezvoltării împreună, atunci
va aduce mult folos. Dacă nu, sau dacă sportul este înlocuit de telefoane,
tablete, stații de joacă, calculatoare, atunci este foarte rău. Educația pentru
sănătate, pentru sport, pentru activități de echipă trebuie susținută ferm,
consecvent, la toate nivelurile de dezvoltare. Nu toți copiii ajung campioni.
Însă a ajunge campion nu este o țintă. A face sport, a conlucra cu alți copii
în cadrul unei echipe, da.
Vine, mai apoi, studenția. Este drept că
există scutiri de sport (nejustificate) și în etapele precedente, dar în
studenție sunt mulți care consideră că orele de sport sunt o pierdere de vreme.
Eu, încă de la primul curs, spun studenților mei, cu speranța că îmi vor
înțelege corect mesajul: dacă nu învățați altceva în acest an de la mine, măcar
vă rog să învățați că trebuie să faceți sport; vă rog să aveți grijă de
sănătatea voastră, atât pe plan psihic, cât și pe plan fizic, că multe
dificultăți veți mai avea de depășit. Ca să îi vindecați pe alții trebuie mai
întâi să fiți voi sănătoși. Este important să vă rugați și să cereți sănătate
de la Cel care ne-a oferit-o în dar. Este important să contribuiți și voi. Nu
stați în București, un oraș foarte poluat și în perioadele de weekend sau în
întreaga vacanță. Mergeți în excursii. Urcați pe munte. Dacă faceți deja un
sport, continuați. Dacă nu, găsiți un sport pe care să îl practicați.
Practicați-l împreună, în echipă. Așa cum și medicina se practică, obligatoriu,
în echipă. Întăriți-vă și deveniți medici buni sau foarte buni și oameni pe
măsură.
