Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Stetoscopul

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN vineri, 21 martie 2014

Un instrument clasic, dar nicidecum arhaic sau desuet, stetoscopul constituie pentru prof. dr. Gabriel M. Gurman un prilej de a-l evoca, la rubrica Esenţe tari, pe Dickinson W. Richards – premiant Nobel pentru Medicină în 1956.

   Peste numai doi ani, în 2016, comunitatea medicală din întreaga lume va sărbători două secole de la inventarea primului stetoscop de către unul din cei mai mari clinicieni ai epocii sale, francezul René Laënnec, de la Spitalul Necker din Paris.
   Legenda spune că, la baza ideii creării unui asemenea instrument, a stat un fapt banal şi anume dorinţa medicului francez de a asculta cordul unei tinere paciente în prezenţa părinţilor ei. Intuind ruşinea pacientei de a simţi urechea medicului pe pieptul său (acesta era metoda de atunci de auscultare a toracelui), Laënnec a creat un sul dintr-un ziar şi a folosit „instrumentul“ plasându-i capătul „distal“ pe regiunea precardiacă a tinerei. Însăşi această descriere istorică face ca fraza citată – aparţinându-i celui care a primit Premiul Nobel pentru medicină împreună cu Cournand şi Forssmann, în 1956, ca o recunoaştere a aportului său la tehnica de cateterizare cardiacă – să pară desuetă şi inutilă. La prima vedere, noţiunea este clară şi nu merită o atenţie deosebită, căci cu toţii ştim că stetoscopul e instrumentul prin care medicul (sau oricare membru al echipei terapeutice) primeşte informaţii auditive directe despre funcţionalitatea unor sisteme interne, în primul rând cordul şi pulmonii. Şi totuşi…
   Nu întâmplător, Richards a simţit nevoia de a atrage atenţia asupra aspectului uman al stetoscopului. El a făcut-o într-o perioadă în care tehnologia diagnosticului medical era la început, dar a sesizat pericolul dezumanizării acestei investigaţii de o importanţă covârşitoare – cea a stabilirii diagnosticului unei maladii ca primă şi obligatorie fază înaintea tratamentului specific.
   Desuet? Inutil? Nicidecum. Cititorul e rugat să arunce o privire în jurul său şi chiar să se autoexamineze. Surprinzător, va descoperi că mulţi dintre confraţii săi (chiar el însuşi) recomandă pacientului un examen „tehnic“ (CT, IRM) sau probe de laborator înainte de a-l dezbrăca şi a-i ausculta toracele. Pericolul medicinii clinice de azi e superficialitatea atitudinii faţă de pacient, lipsa unei comunicări ce ar trebui să se caracterizeze printr-un dialog şi nu un monolog rostit de pe înaltul pisc al ştiinţei şi experienţei. Intimitatea relaţiei dintre pacient şi medicul său începe cu anamneza, dar continuă obligatoriu cu examenul fizic complet, şi asta cu mult înainte ca doctorul să hotărască ce teste suplimentare sunt nece­sare pentru confir­marea diagnosticului. Ce poa­te fi mai normal şi mai „fiziologic“ decât pla­sarea stetoscopului biauricular pe diverse puncte ale corpului pacientului şi culegerea de date care să contribuie în bună măsură la diagnosticul atât de necesar pentru începerea tratamentului?
   Paradoxul constă în faptul că medicul căruia i se atribuie citatul de mai sus a devenit cunoscut în lumea întreagă nu prin descoperirea unui simptom patologic clinic (cu sau fără ajutorul stetoscopului), ci prin iniţierea tehnicii de cateterizare cardiacă retrogradă. Dickinson W. Richards a fost cunoscut ca un eminent clinician. S-a născut în anul 1895, în statul New Jersey, SUA, şi a absolvit Universitatea Columbia (New York) în anul 1923, la o vârstă la care alţii erau demult medici specialişti. Acest fapt se explică prin decizia tânărului Richards de a intra în armată, spre finele Primului Război Mondial, şi a deveni instructor de artilerie. De la bun început, a fost interesat de fiziologia circulaţiei sanguine şi a petrecut mai mulţi ani la Londra, studiind circulaţia hepatică cu celebrul Henry Dale. Întors în America, a continuat studiile de fiziologie (mai ales pulmonară), dar nu a abandonat interesul iniţial pentru fiziologia şi fiziopatologia cardiacă. Tehnica de cateterizare retrogradă, pentru care i s-a decernat premiul Nobel în 1956, i-a permis studiul efectelor unor droguri asupra fiziologiei cordului, precum şi anumite cercetări legate de insuficienţa cardiacă. Dickinson Richards a editat jurnale de medicină cunoscute în lume, cum ar fi The American Review of Tuberculosis, şi a fost timp de mulţi ani editorul şef al cunoscutului manual Merck. A murit în 1973 şi a lăsat în urma sa numeroşi elevi, care au devenit, la rândul lor, eminenţi clinicieni.
   Folosirea stetoscopului e un procedeu clasic aparţinând medicinii clasice. Nicio investigaţie tehnologică modernă nu va înlocui necesitatea examinării clinice cu ajutorul stetoscopului. Acest instrument nu e unul desuet şi nici arhaic. El poate fi uitat şi ignorat, dar, prin această atitudine, medicul îşi subminează propria sa calitate de tămăduitor al semenului său. Nu am nicio îndoială că Dickinson Richards ar fi complet de acord cu această ultimă afirmaţie.
 
 
„Un stetoscop e un instrument ce nu poate funcţiona decât dacă la fiecare din cele două capete ale sale se află o fiinţă umană“  
(Dickinson W. Richards)

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.