Când se vorbeşte
despre Brain Awareness Week (BAW), gândul te duce la o înşiruire de
manifestări ştiinţifice, simpozioane, prelegeri, workshopuri, fără alte implicaţii
sau interacţiuni. Cu acest gând am pornit şi eu anul acesta, spre prima
întrunire a Săptămânii creierului. În mare parte era aşa cum anticipasem, ştiinţa
era la ea acasă. Parcurgând însă programul BAW 2013, am constatat că o mare
parte din timp a fost alocat interacţiunii cu societatea, acea zonă a ei
neangajată în studierea creierului.
Cum s-au gândit să
facă acest lucru organizatorii tradiţionali (ne aflăm deja la a zecea ediţie a
BAW) – Grupul Studenţilor Medicinişti cu Activitate Ştiinţifică din cadrul UMF
„Carol Davila“ Bucureşti (SOMS), alături de Societatea Naţională de Neuroştiinţe
(SNN) – în acest an alăturându-li-se şi British Council, vom vedea în cele ce
urmează.
Ce urmăresc de fapt aceşti tineri inimoşi?
„Sperăm ca printre medicinişti să existe, la un moment dat, oameni care pot
schimba lumea cu studiile lor“, spunea Alexandru Călin, preşedintele SOMS. „Conştientizarea
faptului că există oameni care se ocupă cu studiul creierului şi al sistemului
nervos în general“, spune şi dr. Mihai Moldovan, preşedintele SNN şi profesor
asociat la Copenhaga.
Una
peste alta, scopul Brain Awareness Week,
în toată lumea, este de a informa, nu în primul rând pe oamenii de ştiinţă, ci
societatea însăşi despre semnificaţia cunoaşterii creierului. Este o
manifestare mondială, pornită la iniţiativa unei fundaţii americane – Dana
Alliance – care are ca scop popularizarea neuroştiinţelor la nivel mondial, un
pretext prin care domeniul să poată fi comunicat societăţii, atenţionând
totodată forurile şi persoanele cu funcţii de decizie în ceea ce priveşte evoluţia
civilizaţiei. Din 1997, fundaţia are un reprezentant şi pe bătrânul continent –
European Dana Alliance for the Brain (EDAB), ce cuprinde peste 200 de membri
din 29 de ţări, unii dintre ei chiar laureaţi ai premiului Nobel.
Neuroştiinţele şi Royal Society
Este
foarte important cum priveşte lumea un economist, un genetician, un afacerist
etc. „Gândiţi-vă numai la organismele modificate genetic, care s-ar putea să
aibă un impact foarte mare asupra dezvoltării în continuare a speciei umane şi
a economiei, ce reprezintă pentru societate“, explică prof. dr. Leon 
Zăgrean, preşedinte onorific al SNN. Tot el mai
spune că, de fapt, acesta este şi sensul BAW: „Lumea trebuie să devină conştientă
că de modul în care gândim şi ne comportăm în relaţiile noastre imediate, dar şi
în cele mai îndepărtate în timp şi spaţiu, depind evoluţia şi stabilitatea sau
sustenabilitatea planetei“.
Cu
siguranţă, trebuie că aţi auzit de Royal Society. Este una dintre cele mai
vechi organizaţii ştiinţifice. A fost înfiinţată încă de pe vremea lui Newton,
acum 350 de ani. Este considerată o organizaţie ştiinţifică de prim rang atât
în ceea ce priveşte durabilitatea, cât şi pentru implicarea ei la interfaţa
dintre ştiinţă, societate şi filosofie. În cadrul acestei Societăţii Regale, a
fost elaborat raportul „Neuroscience and the law“, parte din mai amplul proiectBrain Waves; scopul: realizarea
conexiunii dintre cunoaşterea creierului şi societate.
Necazul
lumii de astăzi însă este că, în ciuda interesului pentru creşterea foarte mare
a numărului de boli ce au legătură cu creierul, prea puţine investiţii se fac
în zona cunoaşterii mecanismelor şi – mai ales – a prevenirii afecţiunilor.
Concentrarea cea mai mare rămâne pe tratament. De ce? Pentru că tratamentul a
devenit un business. Sigur că aspectul financiar nu poate fi separat de cunoaşterea
ştiinţifică, de cercetare, dar oare fondurile sunt orientate spre interesul
societăţii sau doar al unor indivizi din societate? Este un aspect foarte
important, la care se pare că lumea deja a început să se gândească.
Plecând
de la aceste premise, raportul Royal Society din decembrie 2011 consideră
creierul ca fiind cheia minţii şi a comportamentului uman. Cel puţin până la
acest moment. Sigur, pentru a dobândi ceea ce înţelegem prin „minte“, este
nevoie de educaţie. Profesorul Zăgrean punctează, în acest sens, faptul că
educaţia este tot mai mult orientată, inclusiv de societate, către ceea ce înseamnă
activitate strict productivă; omul este tot mai mult îndreptat spre a produce,
nu-l interesează, de multe ori, impactul produsului. Se urmăreşte în special
venitul financiar, de putere sau poziţie, lucru care „se anunţă tot mai
nefavorabil pentru evoluţia civilizaţiei noastre“.
În
opinia profesorului de fiziologie, există două posibilităţi logice. Una ar fi
ca evoluţia sau organizarea materiei în univers să se facă haotic, fără sens, fără
ţintă; a doua, să existe un program, o ţintă de atins. „Consider că, indiferent
din ce punct de vedere privim, filozofic, religios, poate şi ştiinţific, evoluţia
sau organizarea materiei în univers s-ar putea să aibă un sens, adică să
respecte nişte legi pe care nu le putem contesta şi neglija. Şi, aşa cum
fiecare lege are o finalitate, s-ar putea ca şi însumarea lor să aibă o
finalitate. Prin urmare, singurul lucru care ne-ar putea ridica, în ceea ce
priveşte organizarea materiei pe Terra, ar fi cunoaşterea, elementul superior,
conştiinţa de sine. Prin acest fenomen, materia se poate întoarce asupra sieşi şi
se poate autoorganiza. S-ar putea ca această ipoteză să fie elementul care să
permită perpetuarea societăţii umane“ crede profesorul Zăgrean.
Creierul în mişcare
Creierul
este un sistem important pentru viaţa noastră şi chiar pentru viaţa planetei;
creierul este sediul minţii, sediul cunoaşterii. Pentru că, indiferent de ce
parte a filosofiei ne-am situa, cunoaşterea rămâne principalul element de
organizare şi evoluţie a materiei în Univers.
De
altfel, „relaţia dintre creier şi mişcare este biunivocă“, spune prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele
Societăţii de Neurologie din România. Potrivit 
acestuia, neurologia, neuroştiinţele
clinice ar fi de fapt o ştiinţă de sinteză. Neurologia clinică înseamnă
empirism în afara înţelegerii prin prisma neuroştiinţelor fundamentale, iar
sursa ideilor de cercetare şi rezultatele se află în neuroştiinţele clinice, în
neurologie, cu aplicaţii în neurochirurgie.
Creierul
este principalul generator de mişcare, iar mişcarea este expresia
comportamentului fiecăruia dintre noi. De fapt, sistemul nervos central ne optimizează
activitatea musculară şi activitatea motorie. Mişcarea diferă de la individ
la individ, în funcţie de personalitatea fiecăruia, exprimă comportamentul
individului. Întreaga noastră activitate motorie este legată de cogniţie, de
motivaţie, de raţiune, de toate funcţiile superioare ale creierului. Creierul
nostru este organizat în module specializate, dar care nu funcţionează schizoid:
au o anumită independenţă, dar sunt interconectate.
Pornind
de la înţelegerea la care ne-a adus medicina translaţională, s-a constatat că,
în ce priveşte aspectele legate de neurorecuperarea non-medicamentoasă, există
o cale directă, care şuntează substanţa neagră, ce ne permite să realizăm
comportamente motorii habituale. „Este foarte important de ştiut că, astăzi,
neuroreabilitarea şi neurorecuperarea reprezintă o problemă a neurologului. Mai
întâi, trebuie înţelese subtilităţile în funcţionarea creierului, ca mai apoi să
se poată face o neuroreabilitare adaptată patologiei pacientului şi nu simple
proceduri de terapie fizică“, explică profesorul Băjenaru. Chiar şi
kinetoterapeutul trebuie să lucreze cu neurologul, mai spune acesta: „Doar
bazându-te pe ştiinţa neurologică, pe modul de a înţelege cum funcţionează
creierul, mişcarea şi cogniţia, se pot rezolva aceste probleme“.
Apoi,
ceea ce înţelegem curent prin „memorie“ reprezintă doar un mic segment din ceea
ce este memoria în realitate, mai aflăm de la profesorul de neurologie. Când
spunem că am uitat ceva, de fapt ne referim doar la un mic segment din memorie,
memoria declarativă, explicită, în care recunoaştem în mod conştient că ne
aducem aminte sau uităm. Întreaga noastră activitate şi comportamentul nostru
sunt legate de memorie. Dar care memorie? Memoria non-declarativă, procedurală,
implicită. De-a lungul vieţii învăţăm diverse modalităţi de a ne mişca, de a ne
comporta. În diverse circumstanţe, ne comportăm aşa cum am învăţat. Recunoaştem,
aşadar, un model care ne permite o activitate motorie memorată. Orice sportiv,
spre exemplu, care face o activitate ritmică, prin antrenament, îşi dezvoltă
această memorie implicită. Face asta ulterior pentru că deja are engrama
acestor comportamente. De fapt, întreaga performanţă motorie, că tot vorbim de
mişcare, reprezintă o formă de memorie foarte bine pusă la punct. Şi că aşa ar
fi ne-o spune profesorul Băjenaru, referindu-se la cea mai frecventă boală
neurodegenerativă. În demenţa Alzheimer, în cele din urmă, este pierdută
rezerva structurală cerebrală, printr-un determinism genetic şi metabolic
multiplu. Lucrurile sunt complicate şi în plan funcţional, unde se pierde
rezerva cognitivă.
Lăsând
la o parte factorii vasculari – ştim că activitatea fizică în bolile cardiace
reprezintă un factor de protecţie cu implicaţie majoră în terapia
non-medicamentoasă a pacienţilor coronarieni – observăm că activitatea fizică (şi,
respectiv, lipsa ei) poate fi un factor de protecţie (sau de risc). Lipsa
activităţii fizice, de exemplu, grăbeşte manifestările clinice ale bolii
Alzheimer. Aşadar, avem de-a face cu o relaţie biunivocă, în care „creierul
este generator de mişcare, într-un mod foarte complicat, iar mişcarea, în acelaşi
timp, este factor de protecţie pentru creier“, după cum afirmă preşedintele
SNR.
Neuronii
nu mor de bătrâneţe
Prima
condiţie, pentru a reţine ceva în memoria de scurtă durată, este să fii atent.
Practic, în fiecare zi, suntem bombardaţi cu zeci-sute de mii de informaţii de
toate tipurile. Nu putem însă să ne concentrăm atenţia simultan asupra tuturor,
ci doar asupra celor pe care creierul nostru le consideră importante. Prin
urmare, ca o informaţie să ajungă în memoria de lungă durată, va trece mai
întâi, prin atenţie, în memoria de scurtă durată, iar prin repetiţie, în cea de
lungă durată. Este suficient să intervină o tulburare de atenţie şi poate apărea
senzaţia de lipsă de memorie.Care
ar putea să fie cauzele tulburărilor de atenţie? Conf. dr. Bogdan O. Popescu spune că una dintre ele ar fi depresia.
Atunci când eşti deprimat, nu te mai interesează informaţiile din jurul tău.
Anamneza contează foarte mult în diagnosticarea acestor cazuri. „Cu cât
avansezi în experienţă, cu atât anamneza devine mai de importantă“, spune
specialistul. Medicul trebuie să fie bine antrenat în descifrarea acestor
cauze, ca să se poată orienta asupra unui posibil diagnostic, în interiorul
vastei categorii a tulburărilor cognitive.
Îmbătrânirea
fiziologică nu atrage după sine şi moartea neuronilor, spune medicul neurolog,
implicat şi în cercetare fundamentală. Şi totuşi, de ce scade performanţa
cognitivă? Tot conf. dr. Bogdan O. Popescu răspunde: scăderea numărului de
sinapse şi plasticitatea ar fi principalele cauze. De aici apare şi atrofia
cerebrală relativă. Prin urmare, în îmbătrânirea fiziologică, neuronii nu mor,
ci pierd sinapse. Cu toate acestea, foarte rar întâlnim o îmbătrânire perfect
fiziologică. Practic, cam toată lumea are leziuni vasculare, mari cauzatoare de
moarte neuronală.
Universalitatea
neuroştiinţelor
Mihai Moldovan, preşedintele SNN, îşi
împarte activitatea între Bucureşti şi Copenhaga. La Copenhaga, cercetează
excitabilitatea sistemului nervos periferic, în principal relaţia dintre
activitatea neuronală (conducerea de impulsuri electrice) şi metabolismul energetic
neuronal. În Bucureşti, împreună cu studenţii de aici, studiază aceeaşi problemă,
numai că investigaţia o face la nivelul sistemului nervos central, la pacienţii
comatoşi. În România, este implicat în mai multe proiecte, în care abordează
metode neurofiziologice de prognostic al comelor. S-a implicat şi în BAW: alături
de studenţii de la SOMS, a reuşit să antreneze în activităţile derulate aici o
pleiadă de specialişti din ţară şi de peste hotare. Tot el a fost şi cel care
a
făcut posibil workshopul despre telemetrie (Wireless
brainwave recording), susţinut de dr. Marco Boscaro (Italia). Tânărul preşedinte
SNN ne-a oferit cu amabilitate mai multe detalii despre BAW 2013.
– Ştiu că la Bucureşti există un grup de
cercetare în neuroştiinţe, unde lucrează şi studenţi medicinişti. Se pare că
mulţi din preşedinţii SOMS provin din acest grup. Despre ce este vorba?
–
Avem un grup de cercetare în neuroştiinţe, în cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti
– Grupul Român de Iniţiativă pentru Neuroştiinţe (GRINS), iniţiat de profesorul
Leon Zăgrean, unde acum şi eu sunt parte, coordonez proiecte în calitate de
profesor asociat. Întâmplător sau nu, preşedinţii SOMS din ultimii ani au fost
studenţi care au lucrat cu noi în grupul de cercetare din facultate, o pepinieră
de studenţi interesaţi de neuroştiinţe. Paradoxul a făcut ca ultimii trei
studenţi care au fost preşedinţi şi care au lucrat cu mine să obţină câte o
bursă la Oxford, unde au fost selectaţi din 200 de candidaţi: Alexandra
Constantinescu, apoi Alexandru Călin, preşedintele de acum al SOMS, care tocmai
a obţinut aceasta bursă, şi Andrei Ilie, care deja şi-a terminat doctoratul.
– Se poate spune, din câte văd, că sunteţi
exportatori de creiere?
–
Da, ni se cam impută că facilităm exportul de creiere, dar noi considerăm că sădim
aceşti tineri în mediile universitare, pentru ca apoi să se întoarcă în ţară şi
să ne ajute. După cum vedeţi, exemplul lui Andrei Ilie şi chiar al meu: am ţinut
legătura în toţi aceşti ani cu colegii din România, desfăşurându-mi o parte a
activităţii la Copenhaga. Se poate şi merită să folosim un standard internaţional
în ceea ce facem.
Creierul
este cool
– Înţeleg că există interes din partea studenţilor
pentru acest domeniu. Ce îi atrage?
–
Există un mare interes. Toata lumea este interesată de creier. Creierul este un
lucru cool. Tuturor li se pare că
atunci când vorbeşti despre creier este mult mai interesant decât dacă ai vorbi
despre alte domenii. Din acest motiv există noţiunea de neuroştiinţe şi nu se
face mare caz de cardioştiinţe sau de gastroştiinţe. Dar, întrucât creierul
este mult mai complicat, trebuie să facem deosebirea între ştiinţă şi
filozofie. Ştiinţa înseamnă abordarea pe bază de experiment; noi folosim
creierul ca să cunoaştem creierul, ceea ce este un paradox, nu se întâmplă în
alte specialităţi. Există o mare tentaţie pentru mulţi studenţi, să afle cât
mai multe despre creier, noi însă ne luptăm să străpungem o barieră şi anume să
aducem un student interesat de filozofia creierului sau de creier ca interfaţă
cu lumea, la ideea de experiment ştiinţific asupra sistemului nervos, lucru
care nu este întotdeauna foarte uşor. În momentul în care un student realizează
că trebuie să stea multe nopţi în laborator, să facă multe experimente pentru a
progresa un pic cunoaşterea creierului, i se pare mult mai puţin interesant
decât să citească într-o revistă că cine ştie ce nou concept a apărut despre
creier. Însă avem marele noroc că de fiecare dată găsim studenţi interesaţi,
care reuşesc să străbată acest prag şi să lucreze cu noi.
– Cum îi găsiţi, cum îi recrutaţi?
–
Anual, profesorul Zăgrean face un interviu în care este asaltat de studenţi
pentru a intra la noi în grup. Li se dă ocazia să participe, dar, cu timpul,
unii dintre ei realizează că e prea multă muncă şi renunţă. Sistemul din
România funcţionează încă strict pe bază de entuziasm. În ultimii ani, însă, aş
putea spune că avem marele noroc ca, prin câştigarea unor proiecte de cercetare
naţionale, să reuşim să mai ajutăm financiar studenţii care lucrează cu noi,
însă motivaţia de a lucra cu noi nu poate fi nici pe departe cea financiară.
Este nevoie de cineva care realmente este automotivat şi pasionat, pentru a-şi
găsi timp, să vină la sfârşitul zilei măcar o oră la laborator, unde să
progreseze cu experimentele lui. Avem totuşi marele noroc că se găsesc studenţi
interesaţi, care fac asta, rămân alături de noi, termină universitatea cu
articole publicate în reviste internaţionale. Unii dintre ei, aşa cum v-am
spus, ajung să fie căutaţi de universităţi foarte bune din lume.
Un job
internaţional
– Staţi mai mult pe afară. Cum se vede
activitatea acestor studenţi de acolo?
–
Întotdeauna am plecat de la ideea că nu există cercetare românească. Cercetarea
este un job internaţional. Pentru că tu, cercetător, doreşti să faci ştiinţă, să
faci experimente reproductibile, care să poată fi reproduse şi în Anglia, şi în
Spania, şi în America. Deci cercetătorii pot să fie români, dar cercetarea este
un lucru al lumii în care trăim. Din acest motiv, dacă noi păstrăm aici un
nivel internaţional, un nivel normal, să zicem, ei pleacă, ajungând să constate
cu surprindere că sunt foarte competitivi la nivel internaţional. Mecanismul se
reglează foarte simplu în ştiinţă, pentru că rezultatele cercetărilor noastre
trebuie să devină accesibile întregii lumi. Şi acest lucru se face prin
publicarea lor în reviste internaţionale, citite de toată lumea. Se vorbeşte
mai recent de conceptul e-mortalitate. E de la electronic, pentru că, odată ce
ai scris un articol, el ajunge pe internet şi toată lumea de acum încolo va
avea acces la el, deci munca ta devine e-mortală. Noi încercăm să promovăm
această imagine, faptul că ştiinţa nu este românească, ci a lumii în care trăim.
Interacţiunea
cu societatea
Interacţiunea
socială este nouă în programul Brain
Awareness Week. „Nouă, dar foarte încurajatoare“, spune studenta Aldebarani Gonzalez, vicepreşedinte
SOMS.
– Cum aţi reuşit să implicaţi societatea în acţiunile
voastre?
– În
primul rând, am mers la o şcoală, să vorbim cu copiii şi să le povestim ce
înseamnă a fi cercetător, la ce te uiţi în laborator şi ce să faci dacă decizi
să devii cercetător. Mulţi nici nu ştiau că există această posibilitate, de a
deveni cercetător. De data aceasta a fost vorba de o singură şcoală primară la
care am mers. Sperăm că anul viitor să deschidem mai multe porţi. Apoi, am
încercat să antrenăm societatea, în parteneriat cu British 
Council, prin
organizarea unei conferinţe – Introducere în neuroştiinţe – susţinută de prof.
dr. Mihai Moldovan şi dr. Andrei Ilie. Conferinţa s-a ţinut la British Council,
pentru publicul larg, fiind pentru prima dată când SOMS organizează o conferinţă
în afara Facultăţii de Medicină. Am dorit să explicăm publicului nemedical ce
înseamnă neuroştiinţele, să găsim noi adepţi, oameni interesaţi, care să conştientizeze
faptul că neuroştiinţele sunt într-adevăr un lucru în care merită să-şi
investească viaţa şi timpul, să găsească structurile organizaţionale care să îi
ajute să-şi îndeplinească acest vis. Un alt eveniment prin care am dorit să
atragem lumea alături de noi a fost cursa „Running Brains“, care s-a desfăşurat
în Parcul Herăstrău şi a constat în alergarea pe o distanţă de 5 km pentru adulţi
şi 1 km pentru copii. Am optat pentru această metodă, la care am primit şi
sprijinul atletei Gabriela Szabo şi al Primăriei Bucureşti, deoarece multe
persoane fac deja sport şi am dorit să le atragem într-un joc în care să îmbinăm
sportul cu ştiinţa.
– Cum aţi reuşit această îmbinare?
– Pe
lângă cursa amintită, am făcut şi un experiment, în care le-am testat memoria.
Le-am arătat, cu această ocazie, relaţia dintre puterea memoriei şi condiţia
fizică. Testele au fost atât în română, cât şi în engleză şi au durat circa şase
minute. Câştigătorii de la cros au primit premii şi diplome.
FameLab
Implicarea
British Council alături de SOMS în cadrul BAW 2013 s-a manifestat prin
organizarea competiţiei FameLab şi
prin găzduirea conferinţei SOMS.
Gabriel Ivan, reprezentantul British
Council din România, spune că FameLab
este cea mai importantă competiţie internaţională de comunicare
a ştiinţei
pentru public; comunicare nu în simpozion, congres sau manifestare ştiinţifică,
ci pe scenă, pentru public sau pentru televiziune.
Competiţia
a debutat în Marea Britanie în cadrul unui festival de ştiinţe şi, după
implicarea British Council, a continuat prin FameLab International, care anul acesta se desfăşoară pentru a şasea
oară – în România, dar şi în alte 23 de ţări. Marele premiu va fi reprezentarea
României într-un concurs internaţional, care va avea loc în iunie, în Marea
Britanie. British Council va acorda şi alte premii, atât câştigătorilor finalei
naţionale, cât şi ocupanţilor primelor trei locuri în selecţiile regionale, mai
spune Gabriel Ivan. Din rândul participanţilor la Brain Awareness Week, s-au desemnat deja trei câştigători, care au
avut curajul să încerce să-şi demonstreze talentul în a vorbi despre ştiinţă –
pe un subiect din medicină, mai exact, din neurologie – pe înţelesul publicului
larg, vreme de trei minute.
