Doctorul
intră în salon, unde îl aşteaptă bolnavul şi însoţitorii. „Ce mai faceţi?“,
salută medicul pe cei prezenţi, strângând mâna fiecăruia. Ce poate fi mai obişnuit
în practica de fiecare zi a unui reprezentant al medicinii cu bolnavii săi? Şi
cum ar putea fi debutul interacţiunii mai creator de încredere decât atunci când
începe printr-o strângere de mână?
Străvechea
tradiţie – care simbolizează intenţia paşnică, încrederea şi onestitatea sau
care confirmă o înţelegere – se pare că ar avea originea în lumea antică greacă
din secolul V î.Hr. Larg răspândită în contactele comerciale şi politice, în
lumea sportului şi a diplomaţiei, strângerea mâinii din practica medicală
transmite bolnavilor şi familiilor lor simpatia şi compasiunea medicului.
În
zilele noastre însă, s-a dovedit că cel mai frecvent mod de transmitere a infecţiilor
intraspitaliceşti, o problemă medicală de importanţă crescândă, este contactul.
Mâinile personalului medical sunt vehiculul prin care agenţi foarte periculoşi
infectează pacienţii, cu precădere pe cei cu imunitate deficitară. Dintre aceştia,
stafilococul auriu rezistent la meticilină, Escherichia
coli şi Clostridium difficile
sunt pe primul loc. Ca localizare, cele mai frecvente complicaţii infecţioase
dobândite după internarea în spital sunt infecţiile urinare, infecţiile plăgilor
chirurgicale şi pneumoniile.
După
datele CDC, în Statele Unite sunt anual 1.700.000 de cazuri de infecţii
nosocomiale, responsabile pentru 90.000 de decese şi care impun un cost de zece
miliarde de dolari. Unul din 25 de bolnavi internaţi va dezvolta o complicaţie
infecţioasă cu germeni de spital; o treime din cazuri ar putea fi prevenite.
Sterilizarea suprafeţelor, izolarea, spălatul mâinilor, folosirea pe scară
largă a mănuşilor şi a articolelor de îmbrăcăminte de unică utilizare au redus
numărul cazurilor, fără a eradica infecţiile de spital. S-au introdus
recipiente cu geluri dezinfectante pe bază de alcool în toate saloanele,
camerele de examinări şi lângă uşa de intrare a fiecărei rezerve. A fost
aplicată strategia „gel in – gel out“,
dar mai puţin de 60% din personal utilizează constant gelul după fiecare
examinare, iar microorganisme precum C.
difficile nu sunt anihilate de gelurile cu alcool.
Pe măsură ce bacteriile patogene se
acumulează în spitale, ele câştigă din ce în ce mai mult rezistenţă faţă de
agenţii farmacologici de tip antibiotic, cu perspectiva de a se crea noi generaţii
de supermicrobi, imposibil de tratat. Un fenomen foarte îngrijorător este răspândirea
în comunităţi a microbilor rezistenţi la antibiotice, care populau altădată
numai mediile spitaliceşti. Astăzi, se internează pneumonii, infecţii urinare,
abcese şi osteomielite cu stafilococ rezistent, care vin de la domiciliu fără
ca bolnavii să fi avut vreun contact cu personal medical sau unităţi sanitare.
A intrat în practica obişnuită tratarea lor cu patru-cinci antibiotice cu
spectru larg, de la prezentare.
Universitatea California din Los Angeles a
lansat pentru prima dată ideea interzicerii strângerilor de mână în mediul
spitalicesc, măsură care ar putea reduce cu 30% rata de infectare. Ideea a găsit
cu repeziciune mulţi susţinători, după ce mai multe studii au demonstrat că
acest gest tradiţional poate transmite agenţi patogeni (Erasmus şi colab. –
Systematic review of studies on compliance with hand hygiene guidelines in
hospital care, Infect Control Hosp Epidemiol, 2010; Ghareeb şi colab. –
Reducing pathogen transmission in a hospital setting. Handshake versus fist
bump: a pilot study, J Hosp Infect, 2013).
Comentatorii din media care au preluat ştirea
au lansat ideea că o strângere de mână este la fel de (sau chiar mai)
periculoasă ca fumatul şi au început să militeze pentru eliminarea gestului din
spaţiile publice, aşa cum s-a întâmplat cu interzicerea prezenţei fumătorilor,
practic de neîntâlnit astăzi, ca urmare a intenselor campanii antitabac.
Au apărut şi sugestii pentru înlocuirea strângerii
de mână, căci unii anticipează că interdicţia, care la început va fi aplicată
numai în sfera îngrijirii bolnavilor (spitale, cămine de bătrâni, centre de
recuperare), se va răspândi curând în toate domeniile vieţii sociale. Printre
propunerile pentru substituirea tradiţionalului gest cu forme fără contact intră
salutul verbal, fluturarea mâinii cu palma deschisă spre cel salutat, asemănătoare
salutării din cultura amerindiană, gestica Namaste, tipică pentru Asia de
Sud-Vest (plasarea mâinilor cu palmele alipite în faţa pieptului sau a feţii şi
înclinarea corpului), gestul Salaam (mâna plasată în regiunea precordială,
asociată cu o uşoară înclinare) sau simpla înclinare a capului.
N. red.: acest text vine în completarea
comentariului intitulat „Viitorul sună utopic“, din Viaţa medicală nr. 26/2014, despre articolul „Banning the handshake
from health care setting“ (Sklansky şi colab., JAMA, 2014).