Newsflash

Studii clinice şi cercetări originale

de Dr. Aurel F. MARIN - iun. 12 2014
Studii clinice şi cercetări originale
   Luna iunie pare să fi început sub auspicii faste pentru cercetarea ştiinţifică de la noi, căci în chiar prima zi a fost publicat un studiu1 cu coautor român în cea mai importantă revistă ştiinţifică de cercetare genetică – Nature Genetics (factor de impact 35,209). Meritul îi revine Danei Mateş, coordonatorul regional al Centrului de Sănătate Publică Bucureşti din cadrul INSP. Medicul român este unul dintre cei 83 de coautori care au studiat asocierea unor variante genetice rare cu riscul de cancer pulmonar, furnizând dovezi pentru susceptibilitatea genetică moştenită în cancerul pulmonar. Foarte interesant, acest articol este al cincilea publicat de medicul român în Nature Genetics în mai puţin de şase ani, pe lângă numeroase alte studii apărute inclusiv în reviste-fanion precum Nature sau Lancet (toate în cadrul unor grupuri de cercetare mai largi).
   Menţionăm aici şi participarea lui Tudor Ciuleanu la un nou studiu clinic2 ale cărui rezultate au fost comunicate în Lancet Oncology (al doilea în 2014 pentru conferenţiarul clujean), revistă cu un factor de impact de 25,12. Studiul multicentric în cauză a comparat tratamentul biologic (ipilimumab) cu placebo după radioterapie la pacienţii cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare, care a progresat după chimioterapia cu docetaxel.
   Tot într-o revistă din grupul Nature a publicat şi conf. dr. Ion Dina, de la UMF „Carol Davila“ Bucureşti. Acesta a făcut parte din grupul care a publicat în American Journal of Gastroenterology (IF 7,553) rezultatele unui studiu3 clinic multicentric în colita ulcerativă.
   Am găsit însă articole interesante, cu autor principal român, în mai multe reviste cu factor de impact important. Dintre acestea, trebuie menţionată cercetarea4 originală realizată de dr. Constantin Căruntu, de la UMF „Carol Davila“ (cunoscut cititorilor noştri şi pentru colaborarea de lungă durată cu „Viaţa medicală“), publicată în revista Mediators of Inflammation (IF 3,882). Dermatologul şi fiziologul bucureştean a studiat activarea indusă de stres a mastocitelor din piele, într-un model animal.
   Bogdan Voinescu, psihiatru şi lector la Catedra de psihologie clinică şi psihoterapie a Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, a publicat un studiu5 interesant în Physiology & Behavior (IF 3,160), revistă din portofoliul Elsevier.Cercetarea, realizată în colaborare cu Universitatea din Salzburg, a vizat evaluarea dispozitivului SOMNOwatch în monitorizarea electroencefalografică a somnului la indivizi sănătoşi.
   În BJU International (IF 3,046), dr. Cristian Surcel, de la Urologie Fundeni, este primul autor al unui sondaj realizat online cu urologi din Europa (au răspuns 585 de practicieni din 12.850 invitaţi) în care aceştia sunt întrebaţi ce management preferă la pacienţii nou diagnosticaţi cu cancer de prostată cu risc crescut. Rezultatele6 le puteţi găsi în revista editată de Wiley.
   Un grup de medici de familie din Brăila (dr. Minerva Ghinescu, dr. Viorica Naumov şi dr. Ileana Brînză) şi-a unit forţele cu o fostă colegă de specialitate (şi preşedinte fondator al Societăţii de Medicina Familiei) astăzi specializată în îngrijiri geriatrice în Olanda, pentru a verifica validitatea indicatorului de fragilitate Groningen într-o populaţie vârstnică. Cercetarea condusă – cum probabil cititorii noştri şi-au dat deja seama – de dr. Marinela Olăroiu van den Heuvel, colaborator permanent al „Vieţii medicale“, a fost publicată în revista Family Practice (IF 1,828, Oxford University Press)7.
   Încheiem periplul prin articolele ştiinţifice recent publicate de autori români în revistele internaţionale cu menţionarea unei cercetări8 realizate de un grup de endocrinologi ieşeni, apărute în Journal of Medicinal Food (IF 1,642). Cele trei autoare au evaluat efectul suplimentării dietei (prin fortificarea pâinii) cu vitamina D3 la vârstnicii instituţionalizaţi asupra calităţii vieţii acestora (în relaţie cu sănătatea).

Notă autor:

1. Wang Y et al. Rare variants of large effect in BRCA2 and CHEK2 affect risk of lung cancer. Nat Genet. 2014 Jun 1

2. Kwon ED et al. Ipilimumab versus placebo after radiotherapy in patients with metastatic castration-resistant prostate cancer that had progressed after docetaxel chemotherapy (CA184-043): a multicentre, randomised, double-blind, phase 3 trial. Lancet Oncol. 2014 Jun;15(7):700-12

3. Karner M et al. First multicenter study of modified release phosphatidylcholine “LT-02” in ulcerative colitis: a randomized, placebo-controlled trial in mesalazine-refractory courses. Am J Gastroenterol. 2014 May 6

4. Căruntu C et al. Stress-induced mast cell activation in glabrous and hairy skin. Mediators Inflamm. 2014;2014:105950

5. Voinescu BI et al. Assessment of SOMNOwatch plus EEG for sleep monitoring in healthy individuals. Physiol Behav. 2014 May 8;132C:73-78

6. Surcel CI et al. Preferences in management of high-risk prostate cancer among urologists in Europe: results of a web-based survey. BJU Int. 2014 May 6

7. Olăroiu M et al. The psychometric qualities of the Groningen Frailty Indicator in Romanian community-dwelling old citizens. Fam Pract. 2014 May 20

8. Costan AR et al. Vitamin d fortified bread improves pain and physical function domains of quality of life in nursing home residents. J Med Food. 2014 May;17(5):625-31

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe