Ne confruntăm în fiecare zi cu necesitatea transfuziilor.
Cererea s-a dublat în primul trimestru din 2016, comparativ cu aceeași perioadă
a anului trecut. Dar numărul de donatori a scăzut cu 20% în ultimul an, cel
puțin în Capitală. În condiții obișnuite, doar 2% din români merg să doneze
sânge, de trei ori mai puțin decât media europeană.
Primele încercări de transfuzii sanguine au fost făcute în
Anglia și în Franța, în urmă cu aproape patru secole. La Londra, Richard Lower
(1631–1691) a experimentat întâi transfuzia între doi câini, absența unor
efecte negative vizibile încurajându-l să încerce administrarea de sânge de la
o „oaie blândă“ unui pacient agitat, probabil cu patologie
neurologică/psihiatrică, preconizând că acest sânge „blând“ va calma pacientul.
Și la Paris s-au făcut încercări similare, de data aceasta cu sânge de vițel,
iar pacienții se pare că au supraviețuit, cantitatea administrată nefiind
importantă. A fost descrisă și o aparentă „vindecare“ a unui pacient cu
neurosifilis, acesta fiind „calmat“ de șocul transfuziei. William Halsted a
realizat una din primele transfuzii sanguine din SUA, la sfârșitul secolului
XIX, când a folosit propriul sânge pentru a-și salva sora după o hemoragie
masivă suferită de aceasta în timpul nașterii. Se acumulaseră însă numeroase
eșecuri, astfel încât, în acea perioadă, transfuziile erau considerate
periculoase. Descoperirea grupelor sanguine de către Karl Landsteiner, la începutul
secolului XX, a creat oportunitatea pentru efectuarea în siguranță a
transfuziilor de sânge. Primul Război Mondial a fost catalizatorul trecerii de
la transfuzia directă pacient–donator la cea modernă, care implică depozitare
în avans și instituții dedicate. Deși problemele întâmpinate inițial, legate de
transmiterea unor boli, au fost reduse în mod semnificativ, în prezent,
datorită noilor proceduri de testare a donatorilor și de manipulare a
produselor, riscuri există în continuare. Sunt, de asemenea, și probleme legate
de posibile erori umane (iar exemplul recent de la un spital bucureștean este
elocvent) sau de etică, unii pacienți refuzând transfuzia din motive
religioase. Depozitarea unei cantități din propriul sânge în vederea utilizării
ulterioare nu este convenabilă, având în vedere durata limitată de stocare
(aproximativ o lună) și anemia rezultată ca urmare a prelevărilor repetate,
frecvente, necesare asigurării unui „stoc“ permanent.
Este deci firească preocuparea pentru găsirea unei soluții independente
de numărul de donatori. Alternativa la sânge ar putea fi crearea unui produs
sintetic sau semisintetic, care să asigure funcția de transport a oxigenului
fără ca administrarea să aibă efecte secundare semnificative. Avantajele unui
produs semisintetic, ale unei substanțe asemănătoare unui medicament, sunt mai
multe: produsul poate fi sterilizat și stocat pe termen lung și este universal
compatibil, fiind eliminate în acest fel și problemele etice. Conf. univ.
Radu Silaghi-Dumitrescu, de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică și
președintele consiliului științific al Universității „Babeș-Bolyai“, a fost
recent invitatul Atelierului de filosofie și antropologie medicală de la Cluj,
prezentând rezultatele istorice ale cercetărilor pe această temă, dar și pe
cele realizate de grupul pe care îl conduce.
Au fost făcute experimente cu preparate pur sintetice, cum ar fi
un lichid pe bază de carbon, oxigen și fluor, care dizolvă oxigenul într-o
proporție suficientă pentru a permite respirația (șoriceii imersați în acesta
nu se îneacă). Injectarea acestuia în sistemul circulator a demonstrat însă
deficiențe importante și a fost abandonat.
O altă direcție cercetată a vizat folosirea compusului
fiziologic (hemoglobina) sau a unora similari. Hemoglobina ar putea fi obținută
din sângele uman „expirat“ în băncile de sânge, dar aceste cantități sunt
insuficiente; dacă se ia în considerare obținerea acesteia din sângele bovin,
accesibil și ieftin, rămâne totuși problema siguranței administrării,
neexistând deocamdată studii suficiente în acest sens. De asemenea,
microorganisme modificate genetic ar putea sintetiza hemoglobină identică cu
cea umană, dar aceasta rămâne încă o procedură scumpă. Și animalele transgenice
ar putea constitui o sursă de hemoglobină, dar se ridică probleme de purificare
și de etică. Celulele stem pot fi crescute pentru diferențierea în celule
roșii, dar cantitățile rezultate sunt foarte mici, astfel încât această metodă
nu poate fi aplicată pe scară largă.
Trebuie menționat că hemoglobina (indiferent că provine din
sânge bovin sau uman), atunci când circulă liberă, se angajează în reacții
secundare determinabile prin metode fizico-chimice. Atunci când este infuzată
rapid, se separă în dimeri, este filtrată la nivel glomerular și preluată de
sistemul reticuloendotelial. Administrarea ei a dus la creșterea presiunii
oncotice din cauza hiperosmolarității sale, între efectele adverse numărându-se
insuficiența renală, coagulopatia și hipertensiunea arterială. Pentru a
contracara efectele negative, au fost induse mutații genetice asupra
aminoacizilor din compoziția acesteia sau au fost adăugați agenți antioxidanți,
ca acidul ascorbic, iar pentru limitarea tendinței de a ieși prin pereții
vasului s-a încercat „decorarea“ suprafeței prin atașarea de alte molecule.
Hemeritrina este o proteină oligomerică care conține doi atomi
de fier, responsabilă pentru transportul oxigenului la unele specii de
nevertebrate marine. În stare neoxigenată este incoloră, culoarea
modificându-se spre violet în stare oxigenată. Echipa coordonată de Radu Silaghi-Dumitrescu
a studiat gradul de supraviețuire a celulelor expuse la polimeri pe bază de
hemoglobină sau hemeritrină, aceasta din urmă dovedind o mai bună rezistență la
stresul oxidativ și fără a prezenta probleme suplimentare de imunogenicitate.
După demonstrarea supraviețuirii netulburate a celulelor expuse la unele
produse de hemeritrină, acestea au fost injectate la șoareci și apoi la
șobolani, fiind măsurate atât concentrația directă a radicalilor liberi, cât și
parametri ai sistemului imunitar. Rezultatele sunt promițătoare, în cercetare
fiind implicate mai multe grupuri din care fac parte chimiști, dar și biologi
și medici din țară și din străinătate. În ceea ce privește opinia publică,
atitudinea constructivă ar trebui să fie una echilibrată între entuziasmul
exagerat și neîncrederea și criticismul pe care le stârnesc astfel de demersuri
științifice și rezultatele lor.
Pentru cei interesați, înregistrările discuțiilor purtate în
cadrul întâlnirilor Atelierului, precum și programul întâlnirilor viitoare pot
fi accesate pe site-ul www.afsam.eu.
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.