Newsflash

Suferința psihică la medici

de Dr. Vlad STROESCU - feb. 10 2017
Suferința psihică la medici
     Doamna doctor A, internist, consumă cantități mari de alcool, de multă vreme. Nu mai știe de ce, deși își amintește că, la în­ceput, alcoolul o ajuta să facă față stresului zilnic de la spital. Acum, nu se poate lipsi de el. Toți colegii știu, dar nimeni nu zice nimic. De ce să te bagi în viața omului? Riști să îi faci necazuri mari dacă se află. Până la un punct, doamna doctor e funcțională, își face treaba cum știe, nu face scandal, o lăsăm așa. Fiecare trebuie să-și ducă crucea, în taină.
     Domnul doctor B este radiolog și a fost diagnosticat cu tulburare bipolară. E bine echilibrat cu tratament timostabilizator, dar, din când în când, are „episoade”. Nu cele hipomaniacale îl deranjează prea tare, sunt oricum ținute în frâu de medicament, ci cele depresive, când simte că între el și suicid e doar un zid foarte subțire. Din fericire, familia e atentă și are o relație bună cu psihiatrul – la cel mai mic semnal de alarmă, se duce și stă de vorbă cu el. Dar, la evaluările de medicina muncii, nu spune nimic, semnează pe propria răspundere că nu ia tratament și nu e „în evidență”. E un foarte apreciat profesionist, nimeni nu știe nimic, ajută că are un contact minim cu pacienții, prin natura specialității. Dacă se află, cariera lui se poate termina. Pe undeva, groaza asta nu-l părăsește niciodată, e mereu acolo, în fundal.
     Ar putea păți ca doamna C, cândva medic rezident: a primit interdicție de la comisia de expertiză a capacității în muncă, care nu tolerează „psihozele”, chiar dacă sunt remise sub tratament. Acum e bine, dar nu va mai profesa. Noroc că are sănătatea mintală de a înțelege că lumea nu începe și nu se termină cu profesia medicală. Câți dintre noi o au? O fi mai bine așa decât chirurgul D, despre care toată lumea știe cât de dificil poate fi și nimeni nu-l trimite la psihiatru, nici nu-l împiedică să opereze. Mai bine acceptăm o doză de psihopatie, de altfel firească, dacă ești chirurg. Nu poți să ai în mâinile tale cuțitul cu care desparți viața de moarte și să rămâi un om cu bun simț și echilibrat. Desigur, mulți chirurgi sunt, dar să nu ne împiedicăm de realitate.
     Cazurile de mai sus nu sunt pacienți de-ai mei, ci doar câteva fragmente de comentarii și povești fictive, foarte asemănătoare cu altele, care mi-au trecut pe la ureche, și sunt convins că și dumneavoastră – povești aproape banale în meseria noastră, care toate ilustrează cum tabuul și formalismul gol înlocuiesc orice discuție adecvată, adevărată despre sănătatea psihică a membrilor profesiei medicale.
     Recent, la sfârșitul anului trecut, Asociația Medicală Americană, cea mai mare asociație profesională sanitară din Statele Unite, a elaborat un raport privind accesul medicilor și studenților la medicină la îngrijiri sanitare confidențiale. În acest raport este prevăzută o recomandare către comisiile medicale statale, instituții care se ocupă, printre altele, cu evaluarea capacității și autorizarea liberei practici medicale pe teritoriul SUA (atribuții, în România, ale colegiilor teritoriale ale medicilor). AMA recomandă ca respectivele comisii să nu mai chestioneze medicii în privința istoricului trecut de suferințe psihice și de abuz de substanțe, rezumându-se la a pune întrebări doar privind starea psihică din prezent. Chiar dacă aceste comisii nu au nicio obligație legală de a respecta sfatul AMA, recomandarea echivalează cu prima recunoaștere oficială, din interiorul breslei, a compatibilității exercițiului profesional cu un trecut de tulburare psihică, dacă în prezent aceasta este „compensată”, bine echilibrată sub tratament. Mai mult, influența și magnitudinea AMA ne pot face să sperăm la o urmare a exemplului și la recomandări asemănătoare în restul lumii.
     Profesia medicală este mediul în care, simultan, suferința psihică este mai prevalentă decât în populația generală și mult mai prevalentă decât în orice altă profesie. Stigmatul este exponențial mai mare, fiind influențat nu doar de magnitudinea prevalenței, ci și de ambiguitatea relațiilor colegiale, de prejudecățile conform cărora vulnerabilitatea empatică implică lipsă de profesionalism, de excesul de competitivitate ori de dificultatea de a găsi ajutor și siguranță în interiorului mediului care este adesea sursa suferinței. Dacă accesul medicilor la îngrijiri adecvate de sănătate psihică este mult îngreunat, accesul la arsenalul farmacologic este mult mai ușor, ceea ce duce frecvent la autotratament și abuz de substanțe.
     Simplul fapt că aceste chestiuni sunt menționate într-un raport AMA este un mare pas de distanțare de tabuul și tăcerea care înconjurau până recent subiectul. Faptul că AMA spune, în mod explicit, că poți să fii un bun medic chiar dacă ai avut diagnostice psihiatrice și ai urmat tratament, ba chiar și dacă ai abuzat de psihotrope este cu atât mai îmbucurător. Desigur, ca să tratezi o suferință și să o lași în urmă, să ieși din capcana prezentului tolerabil (dar interminabil), trebuie mai întâi să o poți mărturisi cuiva, fără să trebuiască să te ascunzi mai mult ca oricare alt om, fără teama că vei fi pedepsit sau expulzat din propria ta lume.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe