La 10
septembrie 2012 se marchează Ziua mondială pentru prevenţia suicidului.
Asociaţia Internaţională pentru Prevenţia Suicidului îi invită pe toţi cei ce
realizează numărul mare de persoane ce cad anual victime actelor suicidare şi
importanţa prevenţiei acestui fenomen, să aprindă o lumânare la 10 septembrie, în
apropierea unei ferestre, la ora 20, pentru a demonstra şi în acest mod susţinerea
luptei împotriva suicidului, în memoria unei persoane iubite sau pentru
supravieţuitorii actelor suicidare.
Tema Zilei
mondiale pentru prevenţia suicidului 2012 este: „Prevenţia suicidului în întreaga
lume – întărirea factorilor protectori şi insuflarea speranţei“.
În cei zece ani de când data de 10
septembrie a fost stabilită ca Ziua
mondială pentru prevenţia suicidului, Asociaţia Internaţională pentru
Prevenţia Suicidului (IASP) a căutat dovezi ştiinţifice pentru a dovedi că
suicidul poate fi prevenit. Într-adevăr, cel mai important obiectiv al acestei
iniţiative – organizate de IASP în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii
– a fost acela de a întări convingerea, în rândul comunităţii ştiinţifice, dar şi
al populaţiei generale, că suicidul este prevenibil. Iată de ce IASP luptă pentru
combaterea stigmatizării şi a tăcerii ce înconjoară acest fenomen.
Campaniile de sănătate publică şi educaţie
s-au concentrat adesea asupra rolului factorilor de risc în dezvoltarea
comportamentului suicidar. Pentru a creşte eficienţa prevenirii suicidului,
IASP propune direcţionarea eforturilor nu doar către reducerea factorilor de
risc, ci şi către întărirea factorilor protectori, în scopul prevenirii
vulnerabilităţii la suicid şi al creşterii rezilienţei populaţiei.
Magnitudinea problemei
Comportamentul suicidar a devenit o problemă
majoră de sănătate publică, în întreaga lume. Este un fenomen complex, care se
produce, de obicei, la capătul unui continuum, avansând de la gânduri suicidare
la planificare, tentative de suicid pentru ca, în final, să se ajungă la
finalul tragic al unui proces morbid – decesul.
Conform datelor furnizate de OMS,
aproximativ un milion de persoane decedează anual ca urmare a actelor
suicidare. Această cifră corespunde unui deces la fiecare 40 de secunde. Numărul
vieţilor pierdute astfel îl depăşeşte pe cel rezultat prin omucideri şi războaie,
luate la un loc. Tentativele de suicid sunt mult mai frecvente, ajungând până
la de 20 de ori numărul deceselor. Se estimează că aproximativ 5% din populaţia
globului are cel puţin o tentativă de suicid pe parcursul vieţii, iar ideaţia
suicidară ar avea o prevalenţă, în aceleaşi condiţii, de 10–14%. Suicidul este
una din principalele cauze de deces, în întreaga lume, iar în ultimii ani s-a înregistrat,
în unele ţări, o creştere a acestui fenomen cu până la 60%. Mai mult,
statisticile privind decesele prin suicid nu sunt întotdeauna exacte, deoarece
numeroase suiciduri sunt mascate în decese de alte cauze – accidente rutiere,
înec accidental etc. În plus, se estimează o subraportare a cazurilor de suicid
din raţiuni sociale, religioase sau de stigmatizare.
Impactul psihologic şi social al suicidului
asupra familiei şi comunităţii este enorm, iar costurile economice asociate
anual cu decesul sau leziunile autoprovocate ar fi, potrivit estimărilor, de
ordinul miliardelor de dolari.
Diferenţe de vârstă
Comportamentul suicidar poate apărea la
orice vârstă. Frecvenţa acestuia creşte abrupt din copilărie, până la finalul
adolescenţei şi începutul vârstei adulte. Suicidul este a doua cauză de deces, în
lume, la adolescenţii de 15–19 ani, cu cel puţin 100.000 de victime anual. Rata
suicidului este ridicată la adulţii de vârstă mijlocie sau peste, valorile cele
mai ridicate înregistrându-se la persoanele de peste 75 de ani. Vârstnicii sunt
mai predispuşi la intenţii suicidare şi utilizează metode mai letale decât
tinerii; de asemenea, au şanse mai reduse de a supravieţui consecinţelor fizice
ale unei tentative.
Diferenţe pe sexe
În medie, în aproape toate statele globului,
rata suicidului pe sexe este de trei ori mai mare la bărbaţi decât la femei.
Totodată, tentativele tind să fie de două-trei ori mai frecvente la femei, deşi
diferenţele dintre sexe s-au redus în ultimii ani. Explicaţia disproporţiilor
amintite rezidă în utilizarea de către bărbaţi a unor metode cu letalitate mai
mare, agresivitatea şi hotărârea mai accentuată a bărbaţilor de a muri.
Riscul de suicid
Antecedentele de tentative suicidare sunt
cel mai puternic predictor pentru un viitor deces prin suicid, corespunzând
unui risc de 30–40 de ori mai mare decât în populaţia generală. Primele zile şi
săptămâni după spitalizarea psihiatrică sunt cele mai critice pentru riscul
suicidar. Aceste aspecte subliniază necesitatea îngrijirii şi monitorizării permanente
a pacienţilor cu afecţiuni psihice.
Există dovezi că aproximativ jumătate din
cei cu ideaţie suicidară au fost cândva diagnosticaţi cu o afecţiune psihică,
iar până la 90% din cei ce comit un suicid realizat suferă de cel puţin o afecţiune
psihică. Cel mai frecvent este vorba de depresii, dar sunt incriminate şi
abuzul de substanţe, schizofrenia sau tulburările de personalitate. Alcoolul şi
consumul de stupefiante constituie factori favorizanţi importanţi în comiterea
gestului suicidar. Comorbidităţile – prezenţa concomitentă a două sau mai multe
afecţiuni psihiatrice sau combinaţia patologiei cu abuzul de droguri – creşte
semnificativ riscul de suicid.
Evenimentele stresante acţionează adesea ca
factori precipitanţi pentru persoanele cu dificultăţi de adaptare. Reacţii
autoagresive pot apărea după conflicte familiale sau interpersonale, probleme
judiciare, financiare sau la locul de muncă. Perioadele de criză economică şi şomaj
determină o creştere importantă a ratei suicidului, prin vulnerabilitatea
socială sporită. Reacţia de doliu este unul din principalele motive de suicid
la persoanele vulnerabile. De asemenea, afecţiunile somatice grave, precum
cancerul sau infecţia HIV, cresc riscul de suicid; o largă paletă de afecţiuni,
de la astmul bronşic la traumatismele craniocerebrale, s-a dovedit că produce
gesturi suicidare.
Unele profesii au risc crescut de suicid –
medici, personal militar, ofiţeri de poliţie – dar această situaţie se înregistrează
şi la persoanele aflate în regim de detenţie. Stresul la distanţă, precum
traumele copilăriei, a fost incriminat cu un risc suicidar crescut în viaţa
adultă.
Factori protectori
Putem vorbi însă şi de unii factori
protectori în faţa gestului suicidar. Dintre factorii psihologici, menţionăm capacitatea
de a face faţă evenimentelor stresante de viaţă (coping), încrederea în sine,
autocontrolul şi comportamentul adaptativ. Factorii sociali şi culturali sunt
reprezentaţi de integrarea socială şi religioasă, relaţiile bune cu prietenii,
colegii şi vecinii, accesul la sprijin de specialitate şi la îngrijire medicală
dacă este necesar.
Un regim de viaţă sănătos, cu alimentaţie
corectă, echilibru al somnului, activitate fizică, abţinere de la fumat şi uz
de droguri se asociază cu un risc redus al acestui risc.
Suicidul poate fi prevenit
În pofida acestui complex de factori
bio-psiho-sociali ce guvernează gestul suicidar, acesta poate fi prevenit.
Prevenţia primară impune schimbări
radicale ale condiţiilor sociale, economice şi biologice, pentru ca populaţia să
nu ajungă să aibă tentative de suicid. Prevenţia primară impune intervenţii
populaţionale şi nu individuale. Restrângerea accesului la metode letale,
promovarea sănătăţii fizice şi mintale, promovarea în mass-media şi în mediile
de socializare a unei imagini responsabile privind suicidul, reducerea
stigmatizării bolilor mintale şi încurajarea campaniilor de educaţie şi sănătate
constituie câteva din aceste metode.
Prevenţia
secundară
vizează reducerea la minimum a riscului suicidar la populaţiile cu risc
crescut. În acest sens, sunt esenţiale identificarea precoce a celor cu risc,
diagnosticul corect şi tratamentul eficient al problemelor de sănătate mintală,
în special al tulburărilor de dispoziţie şi al abuzului de droguri. Mai mult de
jumătate din cei ce se sinucid au consultat medicul de familie în luna ce
precede comiterea gestului suicidar. Astfel, îmbunătăţirea capacităţii
medicilor de familie de a recunoaşte simptomele şi tulburările psihiatrice, de
a evalua riscul de suicid, de a interveni terapeutic şi de a îndruma pacientul
către specialist devin componente-cheie ale prevenţiei suicidului. La fel, sunt
necesare programe de educaţie a persoanelor ce vin adesea în contact cu
indivizi sau familii în situaţii dificile, cum ar fi preoţii, farmaciştii,
profesorii, medicii sau poliţiştii.
Prevenţia terţiară are ca scop
prevenirea recăderilor după o tentativă de suicid. Acest tip de intervenţii se
adresează individului, demersul implicând şi îngrijirile, sprijinul şi
tratamentul celor afectaţi de actul suicidar.
Priorităţi în prevenţia suicidului
• Este nevoie ca activitatea de cercetare a
comportamentului suicidar şi a tentativelor de suicid să continue, prin
abordarea atât a factorilor de risc, cât şi a celor protectori.
• La nivelul comunităţilor, este nevoie de
dezvoltarea şi implementarea de campanii de conştientizare şi prevenire asupra
comportamentului suicidar, incluzând dovezile existente privind factorii de
risc şi pe cei protectivi.
• Este necesară concentrarea eforturilor nu
doar în sensul reducerii factorilor de risc, ci şi în cel al întăririi
factorilor protectori, mai ales în copilărie şi adolescenţă.
• Este
nevoie de pregătirea temeinică a profesioniştilor din sănătate, pentru a înţelege
mai bine dovezile privind factorii de risc şi factorii protectori asociaţi cu
comportamentul suicidar.
• Trebuie combinată prevenţia primară, cu cea
secundară şi cu cea terţiară.
• Sunt
necesare administrarea mai largă a tratamentelor dovedite eficiente în diverse
afecţiuni, dar şi creşterea aderenţei pacienţilor la acestea; trebuie acordată
prioritate cercetării privind eficacitatea tratamentelor ce vizează reducerea
riscului de suicid şi de leziuni autoprovocate.
• Trebuie
asigurată o disponibilitate mai mare a resurselor de sănătate mintală, reducând
totodată barierele care îngreunează accesul la îngrijirile de specialitate.
• Este
necesară diseminarea dovezilor obţinute prin cercetare privind prevenţia
suicidului: în mediul politic, la toate nivelurile decizionale – internaţional,
naţional şi local.
• Trebuie
redusă stigmatizarea şi promovate principiile corecte privind sănătatea mintală
– în populaţia generală, dar şi la profesioniştii din sănătate.
• Demersul
trebuie să ajungă şi la persoanele ce nu solicită ajutorul şi, implicit, nu
primesc tratament atunci când acesta le este necesar.
• Este
necesară asigurarea de fonduri pentru cercetarea şi prevenţia suicidului.
• Este
nevoie de convingerea guvernelor pentru dezvoltarea de strategii de prevenţie a
suicidului şi pentru asigurarea implementării acelor strategii ce s-au dovedit
a fi salvatoare de vieţi.
În ceea ce priveşte România, cu o medie de
14 cazuri de suicid realizat la 100.000 de locuitori, putem considera că ne aflăm
în zona „bună“ a statisticilor. Aceste cifre se menţin relativ constante în
ultimii ani, iar raportul de 3:1 în favoarea bărbaţilor este similar celui din
majoritatea ţărilor lumii. Raportul suicidului în mediul urban este aproape
identic cu cel rural, iar creşterea numărului de cazuri primăvara şi toamna s-a
estompat oarecum în ultimii ani, odată cu dispariţia acestor anotimpuri. Bărbaţii
recurg la mijloace mai dure, spânzurarea fiind aleasă în 90% din cazuri, în
timp ce femeile preferă metode mai blânde, cum ar fi supradozele
medicamentoase.
Ca şi în cazul schizofreniei (unde a fost
demonstrată), implicarea unei predispoziţii genetice în comiterea gestului
suicidar devine o certitudine. În sprijinul acestei teze vine constatarea că
rata suicidului la noi este foarte diferită între anumite zone ale ţării. De
aici, poate, afirmaţia lui Cioran cum că „suicidul rămâne dubla imposibilitate
de a trăi şi a muri“ arată în modul cel mai plastic combinaţia
genetic–psihic–social în realizarea gestului suicidar.