Anual, aproximativ un milion de oameni mor prin sinucidere, mai mult decât totalul deceselor prin omucideri şi războaie. Marcată pentru prima dată în urmă cu un deceniu, Ziua mondială pentru prevenţia suicidului – 10 septembrie – îşi propune să demonstreze atât comunităţii ştiinţifice, cât şi populaţiei generale, că acest fenomen poate fi prevenit şi diminuat. Mesajul Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenţia Suicidului şi alte detalii în articolul semnat de dl prof. dr. Călin Scripcaru.

 "> Suicidul poate fi prevenit - Viața Medicală

Suicidul poate fi prevenit

de Prof. dr. Călin SCRIPCARU - sept. 14 2012
Suicidul poate fi prevenit

Anual, aproximativ un milion de oameni mor prin sinucidere, mai mult decât totalul deceselor prin omucideri şi războaie. Marcată pentru prima dată în urmă cu un deceniu, Ziua mondială pentru prevenţia suicidului – 10 septembrie – îşi propune să demonstreze atât comunităţii ştiinţifice, cât şi populaţiei generale, că acest fenomen poate fi prevenit şi diminuat. Mesajul Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenţia Suicidului şi alte detalii în articolul semnat de dl prof. dr. Călin Scripcaru.

 

La 10 septembrie 2012 se marchează Ziua mondială pentru prevenţia suicidului. Asociaţia Internaţională pentru Prevenţia Suicidului îi invită pe toţi cei ce realizează numărul mare de persoane ce cad anual victime actelor suicidare şi importanţa prevenţiei acestui fenomen, să aprindă o lumânare la 10 septembrie, în apropierea unei ferestre, la ora 20, pentru a demonstra şi în acest mod susţinerea luptei împotriva suicidului, în memoria unei persoane iubite sau pentru supravieţuitorii actelor suicidare.
Tema Zilei mondiale pentru prevenţia suicidului 2012 este: „Prevenţia suicidului în întreaga lume – întărirea factorilor protectori şi insuflarea speranţei“.

 

   În cei zece ani de când data de 10 septembrie a fost stabilită ca Ziua mondială pentru prevenţia suicidului, Asociaţia Internaţională pentru Prevenţia Suicidului (IASP) a căutat dovezi ştiinţifice pentru a dovedi că suicidul poate fi prevenit. Într-adevăr, cel mai important obiectiv al acestei iniţiative – organizate de IASP în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii – a fost acela de a întări convingerea, în rândul comunităţii ştiinţifice, dar şi al populaţiei generale, că suicidul este prevenibil. Iată de ce IASP luptă pentru combaterea stigmatizării şi a tăcerii ce înconjoară acest fenomen.
   Campaniile de sănătate publică şi educaţie s-au concentrat adesea asupra rolului factorilor de risc în dezvoltarea comportamentului suicidar. Pentru a creşte eficienţa prevenirii suicidului, IASP propune direcţionarea eforturilor nu doar către reducerea factorilor de risc, ci şi către întărirea factorilor protectori, în scopul prevenirii vulnerabilităţii la suicid şi al creşterii rezilienţei populaţiei.

Magnitudinea problemei

   Comportamentul suicidar a devenit o problemă majoră de sănătate publică, în întreaga lume. Este un fenomen complex, care se produce, de obicei, la capătul unui continuum, avansând de la gânduri suicidare la planificare, tentative de suicid pentru ca, în final, să se ajungă la finalul tragic al unui proces morbid – decesul.
   Conform datelor furnizate de OMS, aproximativ un milion de persoane decedează anual ca urmare a actelor suicidare. Această cifră corespunde unui deces la fiecare 40 de secunde. Numărul vieţilor pierdute astfel îl depăşeşte pe cel rezultat prin omuci­deri şi războaie, luate la un loc. Tentativele de suicid sunt mult mai frecvente, ajungând până la de 20 de ori numărul deceselor. Se estimează că aproxi­mativ 5% din populaţia globului are cel puţin o tentativă de suicid pe parcursul vieţii, iar ideaţia suicidară ar avea o prevalenţă, în aceleaşi condiţii, de 10–14%. Sui­cidul este una din princi­palele cauze de deces, în întreaga lume, iar în ultimii ani s-a înre­gistrat, în unele ţări, o creş­tere a acestui feno­men cu până la 60%. Mai mult, statisticile privind decesele prin suicid nu sunt întotdeauna exacte, de­oarece numeroase sui­ci­duri sunt mascate în decese de alte cauze – accidente ru­tiere, înec accidental etc. În plus, se estimează o sub­rapor­tare a cazurilor de sui­cid din raţiuni sociale, reli­gioase sau de stigmatizare.
   Impactul psihologic şi social al suicidului asupra familiei şi comunităţii este enorm, iar costurile economice asociate anual cu decesul sau leziunile autoprovocate ar fi, potrivit estimărilor, de ordinul miliardelor de dolari.

Diferenţe de vârstă

   Comportamentul suicidar poate apărea la orice vârstă. Frecvenţa acestuia creşte abrupt din copilărie, până la finalul adolescenţei şi începutul vârstei adulte. Suicidul este a doua cauză de deces, în lume, la adolescenţii de 15–19 ani, cu cel puţin 100.000 de victime anual. Rata suicidului este ridicată la adulţii de vârstă mijlocie sau peste, valorile cele mai ridicate înregistrându-se la persoanele de peste 75 de ani. Vârstnicii sunt mai predispuşi la intenţii suicidare şi utilizează metode mai letale decât tinerii; de asemenea, au şanse mai reduse de a supravieţui consecinţelor fizice ale unei tentative.

Diferenţe pe sexe

   În medie, în aproape toate statele globului, rata suicidului pe sexe este de trei ori mai mare la bărbaţi decât la femei. Totodată, tentativele tind să fie de două-trei ori mai frecvente la femei, deşi diferenţele dintre sexe s-au redus în ultimii ani. Explicaţia disproporţiilor amintite rezidă în utilizarea de către bărbaţi a unor metode cu letalitate mai mare, agresivitatea şi hotărârea mai accentuată a bărbaţilor de a muri.

Riscul de suicid

   Antecedentele de tentative suicidare sunt cel mai puternic predictor pentru un viitor deces prin suicid, corespunzând unui risc de 30–40 de ori mai mare decât în populaţia generală. Primele zile şi săptămâni după spitalizarea psihiatrică sunt cele mai critice pentru riscul suicidar. Aceste aspecte subliniază necesitatea îngrijirii şi monitorizării permanente a pacienţilor cu afecţiuni psihice.
   Există dovezi că aproximativ jumătate din cei cu ideaţie suicidară au fost cândva diagnosticaţi cu o afecţiune psihică, iar până la 90% din cei ce comit un suicid realizat suferă de cel puţin o afecţiune psihică. Cel mai frecvent este vorba de depresii, dar sunt incriminate şi abuzul de substanţe, schizo­frenia sau tulburările de personalitate. Alcoolul şi consumul de stupefiante constituie factori favorizanţi importanţi în comiterea gestului suicidar. Comorbidităţile – prezenţa concomitentă a două sau mai multe afecţiuni psihiatrice sau combinaţia patologiei cu abuzul de droguri – creşte semnificativ riscul de suicid.
   Evenimentele stresante acţionează adesea ca factori precipitanţi pentru persoanele cu dificultăţi de adaptare. Reacţii autoagresive pot apărea după conflicte familiale sau interpersonale, probleme judiciare, financiare sau la locul de muncă. Perioadele de criză economică şi şomaj determină o creştere importantă a ratei suicidului, prin vulnerabilitatea socială sporită. Reacţia de doliu este unul din principalele motive de suicid la persoanele vulnerabile. De asemenea, afecţiunile somatice grave, precum cancerul sau infecţia HIV, cresc riscul de suicid; o largă paletă de afecţiuni, de la astmul bronşic la traumatismele craniocerebrale, s-a dovedit că produce gesturi suicidare.
   Unele profesii au risc crescut de suicid – medici, personal militar, ofiţeri de poliţie – dar această situaţie se înregistrează şi la persoanele aflate în regim de detenţie. Stresul la distanţă, precum traumele copilăriei, a fost incriminat cu un risc suicidar crescut în viaţa adultă.

Factori protectori

   Putem vorbi însă şi de unii factori protectori în faţa gestului suicidar. Dintre factorii psihologici, menţionăm capacitatea de a face faţă evenimentelor stresante de viaţă (coping), încrederea în sine, autocontrolul şi comporta­mentul adaptativ. Factorii sociali şi culturali sunt reprezentaţi de integrarea socială şi religioasă, relaţiile bune cu prietenii, colegii şi vecinii, accesul la sprijin de specialitate şi la îngrijire medicală dacă este necesar.
   Un regim de viaţă sănătos, cu alimentaţie corectă, echilibru al somnului, activitate fizică, abţinere de la fumat şi uz de droguri se asociază cu un risc redus al acestui risc.

Suicidul poate fi prevenit

   În pofida acestui complex de factori bio-psiho-sociali ce guvernează gestul suicidar, acesta poate fi prevenit.
   Prevenţia primară impune schimbări radicale ale condiţiilor sociale, economice şi biologice, pentru ca populaţia să nu ajungă să aibă tentative de suicid. Prevenţia primară impune intervenţii populaţionale şi nu individuale. Restrângerea accesului la metode letale, promovarea sănătăţii fizice şi mintale, promovarea în mass-media şi în mediile de socializare a unei imagini responsabile privind suicidul, reducerea stigmatizării bolilor mintale şi încurajarea campaniilor de educaţie şi sănătate constituie câteva din aceste metode.
   Prevenţia secundară vizează reducerea la minimum a riscului suicidar la populaţiile cu risc crescut. În acest sens, sunt esenţiale identificarea precoce a celor cu risc, diagnosticul corect şi tratamentul eficient al problemelor de sănătate mintală, în special al tulburărilor de dispoziţie şi al abuzului de droguri. Mai mult de jumătate din cei ce se sinucid au consultat medicul de familie în luna ce precede comiterea gestului suicidar. Astfel, îmbunătăţirea capacităţii medicilor de familie de a recunoaşte simptomele şi tulburările psihiatrice, de a evalua riscul de suicid, de a interveni terapeutic şi de a îndruma pacientul către specialist devin componente-cheie ale prevenţiei suicidului. La fel, sunt necesare programe de educaţie a persoanelor ce vin adesea în contact cu indivizi sau familii în situaţii dificile, cum ar fi preoţii, farmaciştii, profesorii, medicii sau poliţiştii.
   Prevenţia terţiară are ca scop prevenirea recăderilor după o tentativă de suicid. Acest tip de intervenţii se adresează individului, demersul implicând şi îngrijirile, sprijinul şi tratamentul celor afectaţi de actul suicidar.

Priorităţi în prevenţia suicidului

   • Este nevoie ca activitatea de cercetare a compor­tamentului suicidar şi a tentativelor de suicid să continue, prin abordarea atât a factorilor de risc, cât şi a celor protectori.
   • La nivelul comunităţilor, este nevoie de dezvoltarea şi implementarea de campanii de conştientizare şi prevenire asupra comportamentului suicidar, incluzând dovezile existente privind factorii de risc şi pe cei protectivi.
   • Este necesară concentrarea eforturilor nu doar în sensul reducerii factorilor de risc, ci şi în cel al întăririi factorilor protectori, mai ales în copilărie şi adolescenţă.
   • Este nevoie de pregătirea temeinică a profesioniştilor din sănătate, pentru a înţelege mai bine dovezile privind factorii de risc şi factorii protectori asociaţi cu comporta­mentul suicidar.
   • Trebuie combinată prevenţia primară, cu cea se­cundară şi cu cea terţiară.
   • Sunt necesare administrarea mai largă a tratamen­telor dovedite eficiente în diverse afecţiuni, dar şi creşterea aderenţei pacienţilor la acestea; trebuie acordată prioritate cercetării privind eficacitatea tratamentelor ce vizează reducerea riscului de suicid şi de leziuni autoprovocate.
   • Trebuie asigurată o disponibilitate mai mare a resurselor de sănătate mintală, reducând totodată barierele care îngreunează accesul la îngrijirile de specialitate.
   • Este necesară diseminarea dovezilor obţinute prin cercetare privind prevenţia suicidului: în mediul politic, la toate nivelurile decizionale – internaţional, naţional şi local.
   • Trebuie redusă stigmatizarea şi promovate principiile corecte privind sănătatea mintală – în populaţia generală, dar şi la profesioniştii din sănătate.
   • Demersul trebuie să ajungă şi la persoanele ce nu solicită ajutorul şi, implicit, nu primesc tratament atunci când acesta le este necesar.
   • Este necesară asigurarea de fonduri pentru cercetarea şi prevenţia suicidului.
   • Este nevoie de convingerea guvernelor pentru dezvoltarea de strategii de prevenţie a suicidului şi pentru asigurarea implementării acelor strategii ce s-au dovedit a fi salvatoare de vieţi.
 
   În ceea ce priveşte România, cu o medie de 14 cazuri de suicid realizat la 100.000 de locuitori, putem considera că ne aflăm în zona „bună“ a statisticilor. Aceste cifre se menţin relativ constante în ultimii ani, iar raportul de 3:1 în favoarea bărbaţilor este similar celui din majoritatea ţărilor lumii. Raportul suicidului în mediul urban este aproape identic cu cel rural, iar creşterea numărului de cazuri primăvara şi toamna s-a estompat oarecum în ultimii ani, odată cu dispariţia acestor anotimpuri. Bărbaţii recurg la mijloace mai dure, spânzurarea fiind aleasă în 90% din cazuri, în timp ce femeile preferă metode mai blânde, cum ar fi supradozele medicamentoase.
   Ca şi în cazul schizofreniei (unde a fost demonstrată), implicarea unei predispoziţii genetice în comiterea gestului suicidar devine o certitudine. În sprijinul acestei teze vine constatarea că rata suicidului la noi este foarte diferită între anumite zone ale ţării. De aici, poate, afirmaţia lui Cioran cum că „suicidul rămâne dubla imposibilitate de a trăi şi a muri“ arată în modul cel mai plastic combinaţia genetic–psihic–social în realizarea gestului suicidar.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe