Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Tare studenţeşti

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA joi, 19 februarie 2015
   Am fost surprins să primesc zilele trecute un mesaj de la o fostă studentă care a citit articolul „Studentul ideal“, publicat la această rubrică, în numărul trecut. Comentariile primite reflectă o parte din gândurile mele privind studenţii pe care nu mi i-aş dori (nu pentru mine, ci pentru sistemul de sănătate, pentru sănătatea din România, pentru pacienţi): „Am întâlnit foarte puţini colegi care deţin calităţile pe care le-aţi menţionat în articolul publicat în «Viaţa medicală»; majoritatea nu întrunesc nici măcar o mică parte dintre acestea. Consider că portretul pe care l-aţi schiţat în articol ar trebui să îi aparţină studentului normal, să fim toţi aşa, nu să reprezinte un ideal (…) O parte dintre studenţi poate că nu au voinţă, dar am întâlnit şi persoane care au şi care nu pot mai mult. (…) Am încercat şi încă încerc să colaborez cu cei de la mine din serie, să îi ajut, aşa cum ne-aţi sfătuit dumneavoastră, să ne punem întrebări unii celorlalţi, să le explic ce nu au înţeles, dar fără succes. Le-am dat notiţele de la cursuri, iar o persoană m-a sunat cu o zi înainte de un examen să mă întrebe despre o prescurtare explicată într-un curs anterior. (…) M-am întrebat de câte ori citise cursul – e imposibil ca la prima lectură să nu vadă măcar subtitlurile unui curs! Aproape niciun student nu este cu adevărat măcar coleg, nu mai spun prieten (nici vorbă de aşa ceva), toţi ascund egoism şi invidie cu gândul la lista de buget/taxă. (…) Mă întreb, încă de când eram în anul I, de ce părinţii lor acceptă să achite chiar şi 5.000 de euro în fiecare an (oricât de bogaţi ar fi) când văd cât de «capabili» sunt copiii lor şi câte restanţe au în toamnă şi de câte ori dau un examen până îl trec. De ce nu se gândesc cum îi vor trata aceştia pe viitorii lor pacienţi, inclusiv bunici, părinţi, fraţi şi alte rude? Există atât de multe alte meserii care nu sunt atât de solicitante precum cea de medic şi pe care ar putea să le urmeze şi nu ar mai ajunge să omoare oameni. (…) Îmi pun mereu întrebarea ce este de făcut şi cum ar putea sistemul medical să meargă mai bine; la baza piramidei sunt şi studenţii, dar celor mai mulţi dintre ei nu le pasă, iar şi mai mulţi nu fac nimic pentru ca lucrurile să meargă spre bine“. Din nou colegialitatea. Lipsa de colegialitate…
   Din opiniile unora dintre foştii mei studenţi care au discutat şi despre „studentul ideal“, am ales câteva idei privind opusul acestuia: „Aici este mai greu de zis, poate pentru că exemplele abundă; nu accept copiatul, în oricare dintre formele sale, nici plagiatul; prefer o foaie albă decât una scrisă perfect cu ajutorul unei căscuţe bluetooth. Nu îmi plac studenţii care au o părere exagerat de bună cu privire la abilităţile lor; aceştia devin cei mai periculoşi medici (observ această tendinţă la colegii mei rezidenţi, care preferă să se «descurce» singuri cu un caz de care sunt depăşiţi, decât să ceară ajutor (dintr-un orgoliu prostesc). Exemple de necolegialitate? Clasic: studenţii care nu îşi informează colegii cu privire la lucruri importante (cum ar fi data susţinerii unui examen); colegii mai mari care îi tratează pe cei mai mici decât ei «de la nivelul Everestului» doar pentru că au mai multă experienţă sau au reuşit să acumuleze mai multă informaţie (…) şi multe altele în acelaşi sens“.
   În această sesiune mi-am adus aminte de mai multe întâmplări, dintre care una se potriveşte în acest context. În urmă cu câţiva ani, unul dintre studenţi şi-a manifestat nemulţumirea pentru nota obţinută. Am luat teza, i-am arătat toate erorile făcute şi a putut observa că nota primită era chiar puţin mai mare decât cea meritată, dar nu a avut dispoziţia să înţeleagă explicaţiile; părea un „zid“ în calea acestora. Atunci, i-am cerut să facă o alegere. Aparent fără ezitare, a ales creşterea notei cu un punct şi varianta de a nu mai mă căuta niciodată. De altfel, „dispariţia“ studenţilor reprezintă regula şi în acelaşi timp unul dintre exemplele mele privind „opusul studentului ideal“. Profesorul căruia îi pasă nu primeşte uşor această „dispariţie“. Pentru o perioadă de aproape un an, încearcă să transmită un mesaj, este interesat de ceea ce se întâmplă cu studenţii lui, îi călăuzeşte nu doar pe tărâmul medical (al microbiologiei, în cazul de faţă), dar şi în alte sensuri, pe care le consideră utile în dezvoltarea lor ca viitori medici, ca oameni buni şi empatici. „Dispariţia“ lor produce destul de mult necaz.
   Discutam, la această rubrică, despre „asistentul ideal“ şi exemplul legăturii între unii dintre studenţi şi profesorii lor. Aşadar, se poate! Astăzi, când căile de legătură au devenit atât de facile („la un click distanţă“), este cu atât mai greu de înţeles această „dispariţie“. Cele spuse pot să pară discuţii, poveşti sau o filozofie ieftină, dar ascund mentalităţi şi modalităţi de comportare într-o societate în care spiritul de apartenenţă, dorinţa de a lucra în echipă, colegialitatea sunt tare importante.
   Se pot spune şi se pot da foarte multe exemple (din păcate), aparent nelegate între ele, dar toate contribuie, împreună, la un spirit de necolegialitate care se răsfrânge mai apoi în activitatea desfăşurată în sistemul medical. De fapt, această activitate începe din studenţie („la baza piramidei sunt şi studenţii“, spunea viitoarea colegă, pe care am citat-o mai sus) şi nu are cum să nu aibă efecte în viitor. Din această cauză, este foarte important şi modul în care abordăm această relaţie şi importanţa unei relaţii în spirit colegial.
   De ce mesajele între studenţi se transmit în mod necolegial? Mi-a scris una dintre „studentele ideale“, acum în an mare, care îmi spunea: „Am vorbit cu [X] şi i-am spus că trebuie să fie bucuros pentru că face microbiologia la «Cantacuzino». Mi-a răspuns că nu este mulţumit, pentru că a aflat că acolo primesc «teme dubioase» şi nu sunt lăsaţi în pace să înveţe atât cât vor“. Studenta mea i-a explicat motivul pentru care a apreciat temele şi faptul că „nu a fost lăsată în pace“, realizând şi mai bine utilitatea acestor exerciţii pe măsură ce a ajuns în anii următori. Dar restul cum vor înţelege dacă nu discută cu un „student ideal“? De ce studenţii acceptă şi asimilează mesajele (greşite) ale unor colegi mai mari în loc să deschidă ochii, să se uite, să aibă răbdare şi să înţeleagă prin resursele proprii? Eu le explic studenţilor mei inclusiv motivul pentru care nu trebuie să se teamă de examenul la fiziologie (care, prin „mituri urbane“, îi îngrozeşte pe studenţii din anul II), ci să citească, să înţeleagă, să discute, să întrebe şi să înveţe. Atât! Sunt dispuşi să îi asculte pe cei mari, dar nu şi să realizeze personal care este realitatea. Iar aceasta ţine şi de colegialitate (de lipsa ei din partea celor mari care transmit „prostii“) şi de dezvoltarea ca student şi viitor medic.
   De ce unii dintre studenţi învaţă doar de nevoie? Sunt mulţi studenţi care ne evaluează şi scriu că nu au de unde să înveţe, dar încă din prima zi află că pe www.microbiologie.ro au la dispoziţie, gratuit, materialele de studiu. În această sesiune s-a întâmplat (şi nu de puţine ori) ca studenţii să intre în site pentru prima dată cu una, două sau trei zile înainte de examen, după aproape trei luni curs. Au fost şi studenţi care au rezolvat teme din octombrie după una-două zile… de la încheierea examenului. Un student nu se poate pregăti în acest mod. Nu poţi deveni medic învăţând şi lucrând în ultima clipă sau chiar după ultima clipă.
 

PS: Contează mult să îţi pese şi să arăţi acest lucru. Trecerea de pietoni de la INML urmează să fie semaforizată (am scris în ianuarie despre pierderea unui coleg); dar oare câţi studenţi au trecut pe acolo, au constatat gradul de pericol şi nu au reacţionat? În spiritul de colegialitate de care avem nevoie, trebuie să observăm, să vorbim, să discutăm, să ne implicăm şi să nu acceptăm mentalitatea greşită care ne şopteşte: „Nu e treaba ta“, „Nu te băga, pentru că este inutil“, „Nu este nimic de făcut, vezi-ţi de lucrurile care reprezintă interesul tău personal şi atât“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.