Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Telemedicina şi telecardiologia

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN vineri, 5 septembrie 2014
  Telemedicina, adică practicarea asistenţei medicale de la distanţă, este un concept care a intrat în practica ultimilor treizeci de ani şi care a afectat în mod inegal disciplinele medicale. Cele care au profitat cel mai mult până acum de pe urma ei au fost radiologia, cardiologia, traumatologia şi medicina de urgenţă, anatomia patologică, dermatologia şi psihiatria. În afara beneficiilor din domeniul diagnosticului oferite de telemedicină, au apărut şi aplicaţii de teleintervenţii, telenursing, telereabilitare şi telefarmacie. Vorbind în general, telemedicina aduce competenţa, îndemânarea şi experienţa specialiştilor în regiuni unde acestea nu există şi desfiinţează obstrucţiile generate de distanţă şi de dificultăţile de transport ale bolnavilor.
  Ucigaşul tăcut, aşa cum a fost numită hipertensiunea arterială necontrolată, este un factor major de risc în geneza bolii arteriosclerotice cu toate determinările ei, contribuie la destabilizarea anginei cronice, precipită accidentele coronariene acute, este frecvent cauza principală a decompensărilor cardiace şi a accidentelor vasculare cerebrale, afectează funcţia renală şi facilitează complicaţiile oculare, renale şi vasculare periferice ale diabeticilor. Cu tot progresul în farmacologia agenţilor antihipertensivi înregistrat în ultimele decenii, controlul hipertensiunii arteriale este departe de a fi ideal. Un rol major este jucat de lipsa controlului strâns, asociat cu ajustarea frecventă a terapiei. Aşa cum arată mai multe studii de boală hipertensivă monitorizată prin telemedicină, hipertensiunea este ameliorată de urmărirea zilnică a citirilor şi de modificarea corespunzătoare a dozelor de medicament (de către medic sau cadre medicale antrenate), iar îmbunătăţirea este şi mai semnificativă în grupurile cu monitorizare de lungă durată.
  În cazurile de mare urgenţă, cu precădere în cele de infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST, transmiterea electrocardiogramei în timpul transportului facilitează intervenţia terapeutică. După situaţie, cardiologul poate indica, după ce a văzutStetoscop electronic traseul electrocardiografic, administrarea imediată a medicaţiei fibrinolitice, sau poate declanşa în spital deschiderea „căii rapide“ prin care bolnavul este transportat direct de la ambulanţă la laboratorul de cateterism, unde totul este pregătit pentru  angioplastia de urgenţă.
  Sistemul de înregistrare continuă a electrocardiogramei la bolnavii în ambulatoriu a fost inventat de Norman J. Holter în anul 1949, dar şi-a găsit aplicabilitate clinică abia în anul 1960. Este larg utilizat astăzi, atât pentru bolnavii spitalizaţi, cât şi pentru cei ambulatorii de toate vârstele. A contribuit enorm la diagnosticul aritmiilor, la monitorizarea efectelor medicaţiei antiaritmice, la reducerea morţii cardiace subite (nou-născuţi, bolnavi cardiaci, atleţi cu grad ridicat de risc, sindroamele cu prelungire a segmentui QT, bolnavi cu sincope neexplicate, malfuncţii de pacemakere) şi la creşterea siguranţei reabilitării fizice la bolnavii cardiaci. Din această tehnică s-au născut monitorizarea tuturor bolnavilor cardiaci internaţi care nu sunt în terapie intensivă, monitorizarea continuă a electroencefalogramei, monitorizarea continuă a presiunii arteriale fără manşetă pneumatică, înregistrarea evenimentelor cardiace pe durată de timp prelungită, monitorul cardiac implantabil şi înregistrarea ritmului cardiac prin aplicaţii de telefoane inteligente.
     Dimensiunile problemelor legate de insuficienţa cardiacă cronică sunt uriaşe: cifrele în Statele Unite indică cinci milioane de bolnavi, dintre care 670.000 de noi cazuri pe an. Mortalitatea prin insuficienţă cardiacă cronică este de 50% la cinci ani de la debutul simpto­melor, rata de reinter­nare este de 25% din bolnavi la o lună după prima spitalizare şi de 50% la şase luni. Printre cele mai importante cauze ale rein­ter­nărilor se numără: progresia bolii, lipsa de aderenţă la tratament şi ajutorul medical limitat, acordat doar la intervale mari de timp. Intervenţia telemedicinii în acest domeniu a constat în integrarea unui mare număr de bolnavi într-un sistem de urmărire zilnică, asigurat de o echipă multidisciplinară de cadre medii specializate în dietetică, educaţie, medicaţie, terapie fizică, consiliere şi urmărire prin înregistrarea zilnică a greutăţii, a tensiunii arteriale, a pulsului, a saturaţiei de oxigen, înregistrarea descrierii simptomelor şi inspecţia prin cameră video, plus vizualizarea traseului electrocardiografic şi auscultarea zgomotelor cardiace şi  pulmonare cu stetoscopul electronic conectat la sistemul de transmitere.
   Scalvini şi colab. au urmărit 426 de bolnavi cu insuficienţă cardiacă, dintre care 230 au fost incluşi în grupul monitorizat ambulatoriu prin telecardiologie. Autorii identifică o scădere semnificativă a reinternărilor (24% faţă de 34%) şi a costurilor îngrijirii (107.494 faţă de 140.874) la bolnavii monitorizaţi. În plus, folosind scala Minnesota, ei au determinat o creştere a calităţii vieţii (scor 29 faţă de 23.5) la grupul cu telecardiologie (J Telemed Telecare 2005; 11 suppl 1). Este aşteptată cu mare interes completarea studiilor despre tratamentul insuficienţei cardiace ghidat de monitoare hemodinamice implantabile. Cercetătorii au folosit monitoare de presiune plasate în calea de ieşire a ventriculului drept, în circulaţia arterială pulmonară distală, sau în atriul stâng. Analizând cei 274 de bolnavi repartizaţi prin randomizare pentru monitorizare cronică sau pentru tratament clasic, autorii studiului COMPASS-HF au identificat, după şase luni de urmărire, o scădere de 21% în incidenţa evenimentelor cardiace negative: reinternare pentru insuficienţă cardiacă exacerbată, prezentare la camera de gardă sau vizită de urgenţă solicitată în serviciul ambulatoriu (JACC 2008; 51: 1073-79).
   S-a parcurs un drum foarte lung de la primele pacemakere antibradicardice cu rată fixă până la pacemakerele şi defibrilatoarele cu funcţii multiple pe care le folosim astăzi. Dintr-un aparat destinat ritmului cardiac, stimulatorul cardiac electronic este folosit acum în tratamentul insuficienţei cardiace, prin metodele de sincronizare cardiacă. În zilele noastre ne aşteptăm ca noile pacemakere, fără electrozi de conducere, să intre în practica curentă. La fel, pentru monitoarele hemodinamice implantabile şi monitoarele de ritm cardiac implantabile, miniaturizate prin nanotehnologie. Toate acestea au dus la explozia numărului de bolnavi cardiaci purtători de aparate electronice încorporate. Ei au nevoie de monitorizare, care se face de la distanţă. Pentru 84% din bolnavii cardiaci consultaţi prin telecardiologie, examinarea prin această modalitate a fost suficientă. La ceilalţi 16% din bolnavi s-a identificat nevoia de a fi examinaţi direct sau de a fi trataţi de unităţile de terapie intensivă mobile.
   Un instrument esenţial pentru examinarea de la distanţă este stetoscopul electronic cuplabil la computer, care poate transmite sunetele direct sau după stocarea lor. Fişierul de auscultaţie devine parte a dosarului electronic al pacientului.
   Teleconsultaţiile de cardiologie facilitează accesul pacienţilor la specialistul cardiolog, pot fi uşor combinate cu transmiterea imagisticii (radiologice, ecografice) şi a datelor de laborator şi măresc eficacitatea cabinetelor de medicină generală din regiunile situate la distanţă Teleangioplastie coronariană asistată roboticde centrele de cardiologie. În acelaşi timp, această metodă creşte semnificativ numărul de bolnavi al unei practici cardiologice, care poate „vedea“ bolnavi din diferite state, fără ca specialiştii să se deplaseze din biroul lor.
   Fără să fi intrat încă în practica curentă, teleintervenţiile de cardio­logie asistate robotic, în speţă angio­plastia de urgenţă pentru infarct miocardic acut cu supradeni­velare de segment ST, au fost dovedite ca posibile, atunci când sunt practicate de la distanţă de până la 300 km de un specialist cardiolog intervenţional. Prima încercare a fost făcută la un spital din Aberdeen, din Dakota de Sud, în iulie 2013, şi a fost un mare succes: vasul coronarian obstruat a fost repermeabilizat la 68 de minute de la primele simptome. Programul CORINDUS este pionier în domeniu şi are sprijin de la administraţia federală pentru controlul medicamentelor şi alimentelor (FDA).
   Una dintre cele mai spectaculoase ramuri ale telemedicinii, telecardiologia promite realizări încă şi mai mari decât cele deja intrate în practică. A schimbat şi va schimba şi mai mult relaţia şi interacţiunea cardiolog-bolnav şi va modifica însăşi specialitatea de medicină cardiovasculară. Adăugată enormelor progrese ale cardiologiei din a doua jumătate a secolului trecut, care se continuă şi în cel prezent, telecardiologia – ea însăşi un produs al revoluţiei digitale şi al marilor progrese din tehnologia comunicaţiilor – pare că este pe cale să modifice structura instituţiilor medicale, să creeze noi subspecializări în cardiologie şi să ridice la un nivel fără precedent îngrijirea bolnavilor cardiaci.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.