La cabinetul în care lucrez, tratându-se și boli venerice, mă confrunt de multe ori cu întristare și suspin. Dar și cu multă voie bună, blesteme și cele mai spurcate înjurături destinate partenerelor de sex, părinților, bunicilor și străbunicilor acestora, de la Adam și Eva până azi.
    Pentru foarte mulți români, viața sexuală este o dominantă care-i preocupă de la adolescență până la bătrânețe. Iar când le spui că n-au cancer, ci doar sifilis sau blenoragie, o dau în râs și încep dezinhibați să povestească amănunte despre partenere. Cu nume, stare civilă, mercurial, puncte G și tehnici speciale în privința gimnasticii sexuale. Ar mai fi două probleme: să nu le fie prescrise tratamente injectabile pentru că ei nu suportă dureri fizice și să-i înveți cum să-și mintă partenerele de viață îndrugându-le ba că au răcit la rinichi, ba că au frecventat WC-uri publice.
    De-a lungul anilor, am întâlnit fel și fel de situații în privința măsurilor pe care și le iau doamnele care sunt căsătorite cu bărbați exagerat de nărăvași. În timpul secundariatului, în colecția de diapozitive a unui spital de boli venerice din București am văzut o mostră de tiranie conjugală. O femeie îi pusese soțului ei un mic lacăt chinezesc la nivelul penisului. Îi atârna de teaca „organului” precum un cercel la ureche. Singura cheiță stătea permanent la doamna și o folosea doar dânsa, deschidea lacătul și îl închidea după...
    Un pacient, mare crai, mi-a spus o altă poveste. Știind că are succes la femei, soția este foarte grijulie. Ori de câte ori el pleacă de acasă pentru mai mult sau mai puțin timp, ea îi pune în borsetă suficiente prezervative. Știe că oricum o înșală, dar măcar să nu revină bolnav în patul conjugal.