Într-o seară, am primit următorul mesaj: „Domnule profesor, vă
rog să mă ajutați cu o problemă de sănătate, pentru că nu știu ce să mai fac.
La sfârșitul lui februarie mi-am făcut exsudatul faringian și a ieșit prezent
streptococul de grup C. Am luat penicilină și un probiotic, la sfatul medicului
de familie. Durerea s-a remis, dar apoi a revenit”. Microbiologic, este
interesant că există colegi care încearcă să serogrupeze microorganismele din
genul Streptococcus. Nu iau acum în discuție rezerva pe care aș putea să
o am privind corectitudinea rezultatului analizei. Poate vă întrebați „de ce?”.
Oare în câte laboratoare se realizează controlul intern de calitate conform
unei scheme bine stabilite, respectând toate protocoalele de lucru? Oare în
câte laboratoare se utilizează martorii negativ și pozitiv așa cum scrie la
carte? Oare în câte laboratoare se face o dispersie a produsului recoltat de la
pacient, cum se cuvine, pentru a ridica la maximum posibilitatea izolării
coloniei responsabile de infecție? În cazul în care se îndoiește cineva,
demonstrativ, aș putea să înșir și alte întrebări potrivite acestei situații și
să completez articolul aproape numai cu întrebări. Nu am înțeles și nu înțeleg
raportul cauză–efect. Nu am înțeles și nu înțeleg utilizarea medicamentului
antibiotic (legat de diagnosticul pus). Poate sunt eu de vină, că îmi pun
întrebări și nu iau lucrurile ca atare.
Mesajul a continuat: „Nu am mai mers la medic pentru că îmi
expirase asigurarea (am împlinit 26 de ani)”. Povestea cu asigurarea merită
subliniată. Mereu – sau aproape de fiecare dată – lumea are de cârcotit, dar nu
se întreabă: oare eu ce ar fi trebuit să fac pentru ca lucrurile să meargă
diferit, în bine? La fel și aici. Studenții sunt mai întâi elevi. Printre
altele, în liceu, studiază o materie numită „Educație civică”. Dacă în liceu
studiul ar avea aplicații practice, poate că tinerii ar reacționa mai bine în
situațiile ce necesită implicare civică sau măcar colegială, iar dacă nu și nu,
măcar în situațiile de interes personal. Studenții nu citesc cu atenție nici
măcar contractul pe care îl semnează cu universitatea. Nu am date cu
semnificație statistică, dar din toți cei pe care i-am întrebat nici măcar unul
nu citise toate articolele. Privind „Carta universitară”, aș putea să mă exprim
statistic. Din 400–450 de studenți cu care lucrăm anual, între doi și zece știu
că există acest document și doar unul sau doi l-au răsfoit parțial. Cam la fel
stau lucrurile și cu „Regulamentul privind activitatea profesională a
studenților”. Dacă ar citi, ar cunoaște că există un articol care precizează
următoarele: „Membrii comunității universitare și membrii familiilor acestora
beneficiază de asistență medicală și farmaceutică calificată și de înaltă
performanță, acordată gratuit și colegial de specialiștii universității”.
Așadar, care este legătura cu vârsta și cu „expirarea asigurării”? Niciuna.
Mai departe, viitorul nostru coleg a menționat: „În vacanța
aceasta, am consultat un medic orelist din spitalul în care am făcut practica
și acesta mi-a spus că Ospen a fost apă de ploaie și că tot din cauza lui am
făcut candidoză. Am repetat exsudatul, dar acesta a ieșit negativ pentru
streptococ și pentru Candida. Am mai folosit Echinacea cu vitamina C, glicerină
boraxată cu nistatină și fluconazol, dar durerea este tot mai accentuată, s-a
extins la nivelul uvulei și urechii drepte și am în continuare leziuni ale
mucoasei linguale, cu depuneri albicioase. Vă rog, ajutați-mă cu un sfat,
pentru că nu știu ce analize să mai fac și ce tratament să urmez”. Las
subliniată partea necolegială. Nu este corect să te apuci să îi spui unui coleg
mai tânăr că alt coleg prescrie „apă de ploaie”. Aiurea-n tramvai! Cum adică
„apă de ploaie”? Oare „colegul” care s-a trezit vorbind cunoaște câte mecanisme
de acțiune are penicilina? Realizează că, deși a fost descoperită în 1926 (sunt
unii care spun că istoria este un pic diferită și constatările sunt chiar mai
vechi), are în continuare o acțiune foarte bună pe toți germenii sensibili? Sau
că, dacă germenii nu mai sunt sensibili, este aproape doar vina colegilor care
uită noțiunile elementare privind antibioticele și chimioterapicele (învățate
atât în anii II și III, dar și pe parcursul întregii facultăți, și apoi din nou
în anul VI, la boli infecțioase) și fac prescrieri eronate (după unii autori,
abuzive)?
Poate că este momentul să punctez un alt exemplu de pură
necolegialitate, combinată cu ignoranță medicală 100%. O fostă studentă a ajuns
în anul III, dar în anul II a învățat și a reținut cel puțin o parte din
principiile discutate. A mers într-un spital, nu contează care, a constatat că
unui pacient urmează să i se prescrie tratament antibiotic și a întrebat cu
blândețe și un pic de teamă: „Nu ar trebui să se izoleze microbul și să i se
testeze rezistența/sensibilitatea la antibiotice?”. Și vine bomba! Un „coleg”
rezident, cu aer superior, i-a răspuns: „Ce ai învățat tu este teorie, aici
este viața reală?” (sic!). Care viață „reală”? Viața reală proastă,
ignorantă, stupidă medical și necolegială? Cum să te trezești vorbind și să îi
spui atare gugumănie unui coleg mai mic? Ce va pricepe acesta? Cum se va
dezvolta acesta? Va ajunge și acesta să transmită mai departe alte gugumănii?
Oricât de calm ai dori să fii, comentariile de acest tip nu te pot lăsa
liniștit, pentru că sunt prostii. Sigur că unica variantă corectă este izolarea
microorganismului, identificarea acestuia și testarea
sensibilității/rezistenței la antibiotice și chimioterapice. Sigur că este
colegial ca atunci când nu ai habar să taci din gură și să nu smintești un
coleg mai mic. Așa cum tot sigur este că pot exista anumite situații, de
excepție, când atitudinea potrivită se va lua având în vedere toate elementele
clinice, paraclinice, de laborator, de persoană (să nu uităm că „nu există
boli, ci bolnavi”). Nu vom ține acum un curs de antibioticoterapie, dar amintim
lipsa de profesionalism și lipsa de colegialitate. Smintirea unui tânăr în curs
de formare este un lucru foarte rău.
Întorcându-ne la elemente de microbiologie clasică, la
importanța microorganismelor izolate, la ideea că „antibioticele și
chimioterapicele sunt substanțe medicamentoase utile pentru distrugerea sau
oprirea multiplicării unor bacterii implicate în procesul infecțios”,
îmi manifest, din nou, îndoiala privind etiologia streptococică (de grup C).
Este o situație pe care o prezint studenților din anul II, la primul curs,
atunci când încerc să îi fac să înțeleagă că ei, viitorii noștri colegi, nu vor
deveni medici microbiologi, dar este bine să înțeleagă principiile, atitudinea
corectă, să rețină aspectele ce le pot fi utile pe tot parcursul carierei
medicale, indiferent de specialitatea pe care o vor alege. Prin câteva exemple
încerc să le mai arăt că microorganismele există iar interacțiunea noastră cu
acestea este implacabilă – ca atare, mai bine învață decât să ignore o materie
(chiar dacă aceasta nu reprezintă pasiunea vieții lor). În același curs le dau
și câteva sfaturi utile pentru sănătatea lor (cu speranța, călcată frecvent, că
le vor și respecta). Nu a trecut mult de la primul curs și în acest an un alt
coleg mi-a scris: „Am o problemă cu un streptococ și, în urma unui tratament
fără rezultat, aș dori să vă cer o opinie. În urmă cu câteva luni, în urma
exsudatului faringian, am prezentat streptococ beta-hemolitic grup G. Am
anunțat medicul de familie, iar acesta mi-a recomandat penicilină V, zece
zile pe lună timp de două luni. Am refăcut acum două săptămâni exsudatul,
cu același rezultat. Am și răcit în acest timp, cu febră și amigdale inflamate,
motiv pentru care am luat penicilină, inițial, fără rezultat, apoi amoxicilină
cu acid clavulanic și, cu toate acestea, tusea expectorantă încă persistă.
Medicul de familie mi-a recomandat să iau din nou penicilină, timp de trei
luni, pentru streptococ. M-ați putea ajuta cu un sfat în această
problemă?”. Repet, este interesant că există colegi care încearcă să
serogrupeze microorganismele din genul Streptococcus. În ceea ce
privește tratamentul cu penicilină timp de trei luni, nu pot să comentez nimic
utilizând cuvinte și expresii academice. În ceea ce privește respectarea
sfaturilor primite la curs, la întrebarea mea, mai tânărul coleg mi-a răspuns
că... „nu prea”.
