Newsflash

Trei exemple

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 23 2015
Trei exemple
   În aceste zile de sărbătoare am ales doar exemple pozitive, dintre cele istorisite de studenţi, foşti studenţi şi alţi colegi. Spre exemplu, dintre colegii care au absolvit, din perioada în care erau în stagiul de ORL într-unul dintre spitalele importante din Bucureşti, îşi aduc aminte de apariţia unei dureri presternale, care se intensifica. Într-o dimineaţă, temându-se, au mers şi au căutat o doamnă doctor pe care o cunoşteau din anul III din timpul unor gărzi (deşi nu îi coordonase în timpul stagiului). Au descris problema, iar reacţia a fost rapidă şi fără rezerve. Iniţial, s-a efectuat o electrocardiogramă (tahicardie sinusală). Pentru a elimina orice risc, s-a decis efectuarea unei ecografii cardiace. Nu s-a observat nimic patologic. A fost recomandat un tratament cu medicamente antiinflamatoare. Evoluţia a fost favorabilă. Medicul şi-a tratat mai tinerii colegi foarte rapid şi cu multă implicare. Problemele din clinică nu sunt deloc uşoare. Sunt formalităţi administrative de îndeplinit (de exemplu, pentru respectarea tuturor indicaţiilor venite de la Casa de asigurări), de multe ori sunt îngrijiţi pacienţi la care diagnosticul diferenţial necesită efort şi concentrare, evoluţia unor cazuri este dificilă, alţi pacienţi vin şi solicită ajutor chiar dacă nu sunt internaţi – aşadar „viaţa de spital“ nu este deloc uşoară. Cu toate acestea, colegialitatea se impune chiar şi dacă aceasta înseamnă timp mai mult, oboseală suplimentară, stres şi multe altele.
   Un al doilea exemplu îl redau citând studentul care a istorisit. „Fiind îngrijorat în legătură cu posibile probleme de respiraţie, am trimis un mesaj şi rugămintea mea prin e-mail unuia dintre profesorii mei. Îmi amintesc că mi-a răspuns în aceeaşi seară, deşi nu era un e-mail legat de şcoală (majoritatea profesorilor nu răspund nici la cele care ţin de domeniul lor de activitate sau de responsabilităţile dânşilor). Imediat am fost pus în contact cu un domn doctor, asistent universitar, cu competenţă în problema mea. Am fost din nou plăcut surprins să mi se răspundă în aceeaşi seară şi să fiu invitat la spital, a doua zi. Am mers la ora stabilită, am sunat, mi-a răspuns, a venit să mă ia de pe hol (nu mai fusesem niciodată în acel spital), m-a invitat într-un birou al rezidenţilor şi mi-a oferit un loc, apoi a discutat cu mine. Am făcut multe teste, să fie sigur că nu e asta, nu e cealaltă etc. Niciodată nu am mai avut parte de o asemenea atenţie medicală; toată viaţa mea, doctorii erau pe fugă, să scape, să te repeadă, nu se uita niciunul la tine; chiar am fost impresionat aici (deşi aşa cred că ar trebui să fie normalul), mai ales că eram «un amărât de student» şi putea să se comporte oricum ar fi vrut. Am primit trimiteri pentru ECG, spirometrie, radiografie. Spre exemplu, la radiologie, nu cred că aveam vreo şansă să intru fără domnul doctor; era acolo o doamnă care a zis că are treabă nu ştiu unde şi să aştept, dar, când primea «telefon», deschidea repede să mai intre câte cineva. Eu tot aşteptam şi, după vreo 30 de minute, când a venit domnul doctor să verifice şi a văzut care este situaţia, a intrat cu mine şi am fost şi eu examinat; aşadar, a făcut mult mai mult decât îi intra în responsabilităţi. Nu s-a lăsat şi mi-a făcut până şi un test de efort, a stat să mă cronometreze cum fac ture pe hol şi apoi să îmi măsoare saturaţia în oxigen; şi-a întrebat şi ceilalţi colegi legat de spirometria mea şi nici dânşii nu au văzut nimic în neregulă, iar apoi mi-a scris o scrisoare medicală foarte bine făcută, în care a detaliat de ce am venit, ce a investigat, ce ar putea fi. În plus, m-a întrebat şi dacă vreau să particip la un fel de întâlnire interdisciplinară, unde dezbăteau anumite cazuri şi unde aveau şi pneumolog şi chirurg şi oncolog şi puneau astfel bazele unor scheme de tratament. Am mers şi a fost foarte interesant. Până în final, în ciuda stresului şi temerilor mele, s-a dovedit o zi plăcută, mai ales că am aflat că nici nu aveam probleme în relaţie cu sistemele astea mai importante (cardiovascular, respirator), rămânând în discuţie o implicare în sfera ORL sau chiar ceva de ordin psihologic (o să merg şi pentru o a doua opinie, aşa cum mi-a recomandat domnul profesor).“
   Ultimul exemplu de săptămâna aceasta este privitor la colegialitatea observată într-un spital, după începerea rezidenţiatului. Înainte de a deveni rezidente, două dintre fostele mele studente se gândeau cu relativă teamă la colectivul de care vor avea parte. Auziseră multe istorisiri de la colegi mai mari despre medici care vorbesc urât rezidenţilor, nu îi tratează ca pe nişte colegi sau de faptul că asistentele nu îi consideră medici pe rezidenţi. La spitalul unde au luat repartiţia, nu au remarcat nimic din toate acestea. Dimpotrivă, mi-au spus că aici „chiar există ideea de colegialitate, de respect, de la infirmieră şi până la şeful de secţie“. Am să citez, în continuare: „Doamnele asistente sunt foarte drăguţe, ne ajută ori de câte ori avem nevoie (de exemplu, la început, nu ştiam să lucrăm prea bine în programul computerizat al spitalului, dar ne-au arătat de fiecare dată). Colaborăm foarte bine cu dumnealor şi în ceea ce priveşte îngrijirea pacienţilor. Şi asistenta şefă este foarte drăguţă şi amabilă, la fel şi asistenta responsabilă de la sala de intervenţii chirurgicale. Fiecare rezident îşi doreşte ca medicul cu care va lucra să îl trateze ca pe un coleg mai mic şi să îi acorde suportul pentru a se dezvolta. Medicul la care suntem rezidente are foarte mare grijă de noi. Ne învaţă foarte multe, are multă răbdare. Ne implică şi în alte activităţi (scrierea de articole, participări la congrese). Există o relaţie deschisă, în care noi putem pune întrebări. Şi ceilalţi rezidenţi sunt foarte mulţumiţi de doctorii care îi coordonează. În ceea ce priveşte relaţia între rezidenţi, nu am văzut răutăţi, ci, din contră, colegialitate şi chiar prietenie. La început, când abia venisem, toţi colegii ne ajutau, ne explicau pentru a ne integra mai uşor. Împărtăşim între noi informaţii despre cazuri, păreri. Şi, nu în ultimul rând, credeam că atunci când te gândeşti la şeful de secţie te gândeşti la o persoană mai dură şi mai puţin abordabilă. Aici însă, doamna profesor nu este deloc aşa. Este o persoană deschisă, veselă şi în acelaşi timp profesionistă. Cu siguranţă, atmosfera plăcută, colegială se datorează doamnei profesor. A reuşit să creeze un mediu foarte prietenos, pentru ca rezidenţii să înveţe cât mai bine, să se dezvolte. Ne-a spus că îşi doreşte «să avem acel rezidenţiat pe care şi l-ar fi dorit şi dânsa să îl aibă». Credem că secţia în care noi am avut oportunitatea să fim primite ca medic rezident este un model de colegialitate, de lucru în echipă“.
   Am prezentat trei exemple aşa cum mi-aş dori să fie toate exemplele din sistemul sanitar românesc. Nu am să obosesc să spun că, în misiunea pe care o avem, cea de medic (pentru unii dintre noi, şi cea de dascăl pentru viitorii medici), colegialitatea şi activitatea în echipă sunt noţiuni indisolubile şi în acelaşi timp indispensabile.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe