Am
participat recent la un congres pus în scenă de Organizația Tinerilor Medici,
intitulat ușor nespecific: Congres pluridisciplinar 2017. Mărturisesc că mă
așteptam la un fel de șaorma cu de toate pentru că, nu-i așa, orice are
tangență cu medicina și-ar putea găsi un loc generos sub o umbrelă cu acest
nume.
Văzând
însă cum s-au desfășurat lucrările, mi-a fost rușine că astfel de gânduri și-au
făcut loc în mintea mea. O scurtă descriere: public puțin dar interesat și
implicat, invitați cu realizări ușor ieșite din cotidian în domeniul în care
activează, teme de actualitate de tip right brain. Subiecte care cu greu
își fac loc prin agendele evenimentelor societăților medicale specializate au
avut aici parte de atenție specială și lectori implicați. Despre ce vorbim?
Despre consultul pluridisciplinar, despre comunicarea cu pacienții, despre
construirea unui brand profesional, despre abilități esențiale în
cariera medicală, despre îmbrățișarea tehnologiei și mai ales despre... crearea
ei: antreprenoriat medical sau mixt, tehno-medical.
Am
avut sentimentul că au fost de față oameni care vor reproiecta felul în care se
va face medicina în viitor, atât în lume, cât și, cu puțin noroc, chiar aici,
în România. Am descoperit tineri care și-au dat mâna cu specialiști și
organizații din diferite domenii, din țară, dar și din lumea mare a inovației
în medicină și tehnologie. Am găsit oameni pasionați, care încă nu fac bani din
asta, dar care creează context pentru ideile care ne vor modela mâine modul cum
înțelegem și practicăm medicina.
Am
făcut eroarea să compar studentul care eram cu câțiva dintre cei pe care i-am
întâlnit acolo. Mi-a fost cumva rușine, dar m-am resemnat cu contextul personal
și al vremurilor în care studiam. Acum însă contextul este altul. Dacă mai ai
ani buni de medicină în față, există beneficii evidente în implicarea în
cercetare, inovație și antreprenoriat: financiare, de carieră, de mulțumire
sufletească pentru o viață trăită cu scop. Iar dacă ești student sau rezident,
a sta pe margine va fi mult mai greu de iertat decât mi-a fost mie deunăzi.
Găsesc
că sunt o seamă de detractori, unii greu de ignorat. Chiar și așa, cred că
merită. Mai întâi sentimentul că ești prea mic într-o lume atât de mare. Dar
aceasta a fost făcută de oameni care păreau cândva mici. Cu ani în urmă, căutam
sugestii de a-mi mări cumva amprenta socială și, eventual, pe cea materială. Am
găsit o seamă de recomandări de a mă implica în diferite organizații și
proiecte profesionale. M-am simțit prea mic pentru așa ceva. Am greșit. Atunci
când am ignorat piticul care mă trăgea înapoi, am reușit să mă regăsesc pe mine
și să fac ceea ce mi-am dorit.
O
altă problemă aparentă este teama de a ieși din cotidian, de a fi mult mai
altfel decât ceilalți și de a face lucruri pe care nimeni dintre apropiații tăi
nu le face. Vei înțelege însă că nu ești atât de singur și că alții ți-ar putea
deveni apropiați în curând. Chiar dacă de la mare distanță. Vei mai afla cum
este să ai un eșec. Unul mare și mai greu de explicat decât un examen picat.
Vorbesc de timp mult dăruit pentru ceva care nu va exista. Va fi dureros, dar
va fi o lecție care te va face mai tare, mai puternic. Vei învăța alergarea,
riscul și drumul pe propriile picioare.
` O
altă problemă este pierderea concentrării. Faci altceva, vei dedica mai puțin
altor sarcini, cum ar fi studiul. Iar asta este o mare păcăleală. O cercetare
care a comparat studenții care munceau ca să se întrețină cu cei care se
dedicau exclusiv studiului arată nu doar că primii s-au descurcat mult mai bine
la locurile de muncă după absolvire, dar au avut și rezultate academice mai
bune. Concentrarea exclusiv pe studiu e o păcăleală. Implică-te, alătură-te,
creează!
Se
pare că va exista și în București un astfel de congres în curând. Poate ne
vedem.
