Newsflash

Un feedback care spune multe

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - nov. 27 2017
Un feedback care spune multe
     Într-o lume în care, din păcate, lipsa colaborării, a colegialității și empatiei a atins cote alarmante, exemplele de colegialitate merită să fie subliniate. Ce consider eu că este extrem de grav este faptul că „lumea” nu înțelege seriozitatea acestei probleme. Nu înțelege că este o problemă majoră, cu impact semnificativ pe termen scurt, mediu și mai ales pe termen lung. Extinderea necolegialității și a exemplelor de necolegialitate, indiferența, egoismul și alte asemenea racile fac foarte mult rău pe termen lung. Generații și generații vor avea de suferit dacă nu se petrece... o minune. Iar minunile nu vin dacă nu merităm să le primim. Ca atare, ne aflăm deja într-un cerc vicios.
     Săptămânile trecute am proiectat la curs o imagine. Imaginea respectivă permite multe interpretări, de la indiferența față de pădurile românești (dusă până la prădăciune, hoție și nemernicie) până la exemple de susținere. Un copac, tânăr, dezrădăcinat parțial, se sprijină pe un alt copac mai vârstnic. Ambii sunt brazi. Atât la cercul de microbiologie, cât și la curs am proiectat această imagine și le-am vorbit studenților puțin despre interpretarea pe care o dau eu, despre solidaritate, sprijin reciproc, înlăturarea și îndepărtarea răutăților și micilor/marilor mizerii între colegi, despre umărul pe care poți să pui capul când ești în necaz și de la care poți să cauți/găsești sprijin.
     Chiar dacă nu am habar (pentru că nu mi se spune) dacă demersul meu are vreo utilitate, dacă apare vreo schimbare de atitudine sau comportament, continui să dau exemplul în care cred și continui să cer ca lumea să procedeze așa cum se cuvine, colegial. Le spun studenților mei că nu trebuie să se iubească, nici măcar nu trebuie să fie prieteni, dar colegi trebuie să fie. Colegialitatea nu se învață în actualul sistem de învățământ, aceasta fiind o eroare impardonabilă a sa. Nimeni din cei care au condus sistemul nu a făcut tot ce era posibil pentru a obține rezultate bune în acest sens. Reforme fără reformă, fără rezultat, fără a obține ceva bun pentru țară, pe termen lung și foarte lung. Noi, cei care lucrăm azi nu ar trebui să lucrăm pentru noi, ci pentru copii, nepoți și strănepoți. Iar pe copii și nepoți ar trebui să îi creștem într-un spirit care să îi ajute să înțeleagă importanța solidarității, importanța apartenenței la un neam și la o țară, importanța participării împreună la un efort ce este necesar și trebuie făcut, pentru un alt tip de viitor.
     Colegialitatea trebuie să se învețe, ce-i drept, întâi de la bunici și de la părinți. Mai apoi, îi este greu oricărui sistem (cât de bun ar fi el) să îndrepte mentalități formate greșit. Dar, dacă li se spune copiilor mititei, fie de rude, fie de... bone, că este important să fie egoiști, să nu împartă nimic cu ceilalți, să aibă grijă să fie primii (și singurii) și alte prostii asemănătoare, este greu și foarte greu de îndreptat. Iar dacă ajungând la creșă, grădiniță, școală primară, gimnaziu, liceu, facultate, masterat, doctorat etc., se cultivă aceeași eroare fatală, ne mai putem mira de rezultatele dezastruoase? Problema este că nu e suficient să ne mirăm sau să nu ne mirăm, ci trebuie să ne pese și trebuie să ne străduim, din răsputeri, să contribuim la stârpirea răului și întărirea binelui.
     Revenind la imaginea cu acei doi copaci, de sprijinirea celui tânăr pe cel mai vârstnic, îmi amintesc că în fragilele mesaje de feedback pe care le-am primit de la studenți am avut și reproșul că acest tip de imagini nu folosește la nimic etc. Mi s-a cerut să dau mai bine exemple concrete (uitându-se ceva ce eu am spus la momentul prezentării imaginii – așteptând de la ei o reacție, o analiză și o autoanaliză, o revenire cu exemple și nu doar o constatare de tipul „Gică contra”). Dar, pentru că eu citesc mesajele de feedback, la următoarea întâlnire cu studenții am dat exemplul cel mai relevant pe care eu îl cunosc – de colegialitate. În urmă cu o vreme, în luna lui Undrea, ne aflam în amfiteatrul „George Emil Palade” din Facultatea de Medicină pentru ultima întâlnire din acel an a cercului de microbiologie. Am fost nevoiți să ne întâlnim acolo pentru că în Institutul Cantacuzino era foarte-foarte frig. Colegial, ni s-a aprobat organizarea evenimentului. Pot să îl numesc eveniment cu mai multe argumente. Amfiteatrul a fost aproape plin. A venit alături de noi o tânără suferindă, cu o maladie gravă și la momentul actual incurabilă. Ea are o pasiune – pictura. A adus picturi personale pe care mulți dintre cei prezenți le-au cumpărat aducând un mic ajutor tinerei noastre.
     Tot atunci, alți colegi, au adus un coleg cu alt tip de suferință, pentru că acesta și-a dorit să participe la întâlnirea cercului. În istoria sa, un eveniment nefericit și dur i-a răpit multe dintre posibilități, însă nu a vrut să renunțe la continuarea studiilor medicale. Au fost multe eforturi ale familiei, dar din acel an (sau poate și mai devreme) au intervenit colegii săi. Au încercat (și reușit) să îl aducă la cât mai multe cursuri și activități practice, la lucrări de control, colocvii și examene. De regulă pentru aceasta au participat trei colegi simultan. Unul avea autoturism și carnet de conducere. Ceilalți doi puteau să îl ridice pe coleg precum și dispozitivul care îl ajuta pe acesta să se susțină. Doar ei știu câte drumuri au făcut și cât timp au valorificat pentru aceasta. Nu! Nu am greșit. Unii ar fi putut să spună „cât timp au pierdut” – pentru că unii tineri ar fi putut ca în acele ore să meargă la „club”, să meargă să se distreze, alții ar fi putut să învețe, alții ar fi putut să piardă timpul fără să știe cum a trecut etc. Dar, colegii au ales să îi fie alături colegului și să nu considere acest efort ca un efort ci, remarcabil, ca o atitudine super-colegială. Ei au valorificat acel timp, în mod super-colegial (am utilizat intenționat de două ori un „prefix” pe care tinerii noștri l-au introdus în limbajul curent, folosindu-l și când se potrivește și când nu se potrivește). Totul este „super” în ziua de azi.
     Colegul a venit și nu a rămas pasiv. A intervenit, a pus întrebări, a făcut comentarii – a fost un adevărat participant la cercul de microbiologie. A mai venit și cu alte ocazii.
     Nu am să mă opresc fără a spune cât de mult m-a impresionat și mă impresionează aceste gesturi, acest tip de colegialitate. Nu am scris până acum despre aceasta pentru că, oarecum, mi s-a interzis. Colegii nu au dorit să primească laude pentru atitudinea lor frumoasă, în plus s-au gândit că ar putea să îl necăjească pe prietenul lor, dacă lumea ar ști toate acestea. Eu nu cred că ar trebui să se necăjească. Mai mult decât atât, merită să fie spus că acest ajutor, această colegialitate a condus la rezultate remarcabile. Colegul a promovat toate examenele, iar la examenul de licență a luat o notă bună, chiar foarte bună. Acest coleg, acești colegi pot reprezenta modele pentru ceilalți. Sper că nu se vor opri, sper că nu se vor schimba, ci vor continua în ciuda tuturor barierelor și dificultăților întâlnite. Eu, noi, ca observatori, putem fi laudativi, putem discuta, putem interpreta, putem comenta. Însă nu cunoaștem adevăratele greutăți și nu ne putem imagina multitudinea și complexitatea problemelor întâlnite în trecut sau a celor ce vor apărea în continuare. Mă rog pentru ei și sper că acest comportament remarcabil va continua să aducă beneficii sufletești sau chiar și materiale, chiar dacă nu s-a urmărit obținerea acestora. Sper ca acest tip de comportament și acest tip de atitudine să devină cele promovate și urmate în societatea noastră. Sper în extinderea colegialității.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe