Am ales citatul alăturat
pentru că, în ultima vreme, asist la agonia (în adevăratul înțeles al cuvântului)
unor prieteni și cunoscuți, mai toți afectați de o maladie neoplazică de cele mai
multe ori nediagnosticată la timp și al cărei tratament a fost tergiversat – din
ignoranță sau din motive pur birocratice. Și, cum autoarea citatului e decana Facultății
de sănătate publică a Universității Harvard, nu mai sunt multe alte țări în lume
care se pot lăuda cu o situație mai bună decât cea descrisă de Karen Emmons.
De la bun început, aș dori
să prezint scuze specialiștilor în oncologie medicală, sănătate publică și/sau epidemiologie.
Domeniul meu de activitate e prea îndepărtat de cel care se ocupă de prevenirea
și depistarea precoce a cancerului ca să-mi pot permite o opinie personală bazată
pe experiență profesională. Dar situația în care ne aflăm toți (sau aproape toți)
a încetat de mult să intereseze doar anumite grupe de profesioniști și cercetători.
Oricine e interesat de subiect are la dispoziție un noian de date statistice care
indică locul pe care îl ocupă maladia neoplazică pe lista cauzelor de deces în toată
lumea. În Statele Unite, Israel și Japonia, cancerul apare pe primul loc în cauzele
de mortalitate din ultimii ani. În România și Marea Britanie, locul întâi e preluat
de bolile cardiovasculare, dar, imediat pe locul al doilea, apare maladia neoplazică.
Prin urmare, demult această stare de lucruri nu mai e un secret deținut de specialiștii
în domeniu.
Maladia neoplazică e o realitate
de care e foarte greu să faci abstracție. Ea afectează nu numai sănătatea personală,
ci și (sau mai ales) economia oricărei țări. Sumele imense cheltuite pentru tratamentul
unei tumori neoplazice nediagnosticate la timp trebuie privite ca o irosire de fonduri,
care ar putea fi folosite cu mult mai mare succes în însăși prevenirea bolii canceroase.
Personal, sunt conștient
de puternica influență pe care o au anumite companii, interesate mult mai mult în
vânzarea produselor lor decât în prevenirea principalelor cauze de deces. Această
influență se resimte în viața politică, unde tărăgănarea luării de măsuri drastice
a devenit o realitate de zi cu zi. Dar, pe lângă această situație deplorabilă, se
pot decela cu ușurință aspecte de-a dreptul scandaloase, legate de lipsa de înțelegere
a subiectului. Un exemplu elocvent îl reprezintă situația din armata israeliană.
Studii statistice indică în mod clar că majoritatea tinerilor israelieni recrutați
în armată își încep „cariera” de fumători între 18 și 19 ani, adică în primul an
de serviciu militar. Acest fapt ar trebui să fie suficient pentru ca toți cei responsabili
să creeze o rețea de convingere antitabagică a tinerilor și tinerelor din Israel
din primul moment al recrutării sau chiar înainte de acesta. Dar situația e, de
fapt, complet alta, iar rezultatul nu poate să surprindă: procentajul fumătorilor
a crescut de la 19% în 2015 la 22% în 2016. Ba, mai mult, guvernul israelian se
opune măririi taxelor de import pentru tutunul brut, ca urmare a politicii generale
de a veni în întâmpinarea companiilor comerciale, indiferent de domeniile în care
ele acționează.
O campanie agresivă împotriva
tabagismului, organizată pe plan național, nu ar aduce numai rezultate legate de
frecvența maladiei canceroase, ci ar avea ca efect scăderea semnificativă a altor
boli în care fumatul joacă un rol etiologic important. Nu pot uita acele zile în
care, pentru 50% din pacienții internați în secția de terapie intensivă pe care
o conduceam, cauza principală a internării era legată (direct sau indirect) de tabagism.
Acest fapt singur ar trebui să convingă autoritățile naționale de importanța prevenirii
maladiei canceroase prin reducerea proporției fumătorilor în rândul populației.
Un alt exemplu: alcoolul.
Ingestia exagerată de etanol favorizează nu numai apariția neoplasmului căilor digestive
superioare și a celui hepatic, dar produce un lung șir de boli nu mai puțin periculoase,
printre care insuficiența coronariană. Pe aceeași listă a activității pe linie de
sănătate publică se află și prevenirea poluării atmosferei sau reducerea expunerii
exagerate la raze ultraviolete. Situația e identică în ceea ce privește „monstruoasa
coaliție” dintre obiceiurile alimentare nocive și lipsa de activitate fizică. Această
nedorită combinație se asociază cu o creștere semnificativă a cazurilor de neoplasm
în rândurile obezilor ce duc o viață sedentară. Dar obezitatea și inactivitatea
fizică fac parte din factorii etiologici ai altor afecțiuni, în afara maladiei canceroase.
Date statistice indică importanța menținerii unui IMC în jur de 25 și efectuarea
unei activități fizice de cel puțin 150 de minute săptămânal, în vederea reducerii
incidenței tumorilor maligne, dar, în același timp, aceste două elemente previn
multe alte stări patologice fără legătură cu maladia canceroasă.
Chiar dacă s-ar putea argumenta
că alimentația judicioasă a devenit prerogativa celor înstăriți, eu susțin că și
cei cu mijloace financiare relativ reduse pot găsi calea spre alimente „sănătoase”
– legumele și fructele intră în categoria produselor alimentare lipsite de nocivitate
și nu sunt necesare sume serioase pentru a le include în meniul zilnic.
O paranteză adresată colegilor
mei de breaslă, medicii ATI. Oare de câte ori fiecare din noi am fost nevoiți să
anesteziem un pacient suferind de obezitate morbidă, cu două infarcte miocardice
în antecedente, prezentând o insuficiență respiratorie obstructivă și urmând să
treacă o intervenție pentru extirparea unei tumori maligne de colon? Și care sunt
șansele de supraviețuire ale unui asemenea pacient? Și cât de dificilă va fi intubația
traheală în acest caz, ori care e gradul de reușită a introducerii unui cateter
peridural pentru asigurarea analgeziei postoperatorii? Și, mai ales, de câte zile
de internare în secția de terapie intensivă va fi nevoie pentru a oferi o șansă
de succes a actului operator?
Dacă toate aceste fapte imposibil
de negat ar fi luate în considerare de responsabilii sănătății publice, soluția
ar fi de la sine înțeles sau, cum s-ar spune, ar fi clar că poți omorî doi iepuri
cu un singur glonț!
Una din problemele amintite
de Emmons în citatul alăturat e ignoranța unei importante pături sociale, element
valabil pentru orice colț al globului. E vorba de o totală lipsă de înțelegere a
pericolului creat de continuarea unor obiceiuri cu influență nefastă asupra stării
de sănătate. Individul „de pe stradă” nu posedă datele necesare și ele nu sunt făcute
cunoscute pe scară largă de către mijloacele de comunicație. Interesul celor care
ne conduc destinele ar trebui să fie clar. Un secret cunoscut de toți e faptul că
a preveni o maladie costă mult mai puțin decât a o trata. În majoritatea țărilor
dezvoltate, proporția din buget alocată sănătății atinge cifre de-a dreptul impresionante,
până la 17% în SUA. Câteva procente din acest imens fond ar putea fi alocate unei
campanii de convingere a populației, campanie îndreptată împotriva tuturor acelor
factori amintiți mai sus, și astfel s-ar reduce în mod simțitor rata maladiilor
cronice, printre care cancerul, bolile cardiovasculare și pulmonare, dar s-ar obține
și o substanțială economie, care ar permite eliberarea unor fonduri pentru rezolvarea
altor probleme, nu mai puțin acute, cum ar fi îngrijirea cetățeanului vârstnic.
Aș mai face o corelație,
nu mai puțin importantă. În toate țările lumii moderne, media de vârstă crește în
mod continuu. Israelul, de exemplu, se află pe unul din primele locuri în acest
domeniu, media de vârstă atingând 82–83 de ani. Elementul pozitiv e longevitatea,
dar el e însoțit de o realitate departe de a fi satisfăcătoare: azi trăim mai mult,
dar viața pe care o ducem e plină de capcane medicale, economice și sociale greu
de surmontat. Eu trăiesc în mijlocul unei societăți caracterizate printr-o dureroasă
lipsă de considerație față de nevoile cetățeanului vârstnic. Puțini dintre cei pe
care îi cunosc au avut cum și de unde să pună deoparte bani albi pentru zile negre.
Ceilalți, cei mulți, se află la cheremul autorităților, al căror refren permanent
e lipsa de fonduri. O politică rațională, coerentă și mai ales umană ar putea rezolva
în mai puțin de un deceniu această dureroasă problemă. Ea ar avea ca rezultat reducerea
morbidității și ar elibera fonduri pentru îmbunătățirea calității vieții.
Cum putem să-i convingem pe cei în cauză că această politică pe plan
național nu cere niciun fel de suplimentare de fonduri? Cum am putea apela cu mai
mult succes la raționamentul celor care se ocupă de soarta noastră și a-i face să
înțeleagă ceea ce noi, medicii, știm și înțelegem demult? Cred că răspunsurile la
aceste întrebări variază de la un loc la altul, de la o țară la alta. Cu alte cuvinte,
o asemenea campanie trebuie să ia în considerare o mulțime de nuanțe locale. Dar
nu am nicio îndoială că nouă, medicilor, ne revin sarcina și datoria de a conduce
o asemenea activitate. Pentru că așa am fost învățați din prima zi de studii medicale,
„îndoctrinați” de importanța îmbinării acțiunilor de prevenire cu cele de tratare
a maladiilor. Cunoștințele noastre, dublate de experiența acumulată de-a lungul
anilor, dar mai ales umanismul profesiunii alese ne transformă aproape în mod automat
în liderii acestei activități ce ar trebui să facă parte din sfera de interes a
oricărui tămăduitor. Și niciodată nu e prea târziu.
„La nivel național, noi continuăm să investim mult prea puțin în domeniul
prevenirii și depistării precoce a maladiilor neoplazice și, în același timp, nu
suntem capabili să asigurăm o strategie care să permită întregii populații să beneficieze
de cunoștințele noastre în materie.”
(Karen M. Emmons) |
