Pentru
numeroase personalități ale trecutului, nemurirea se subțiază până devine un
simplu nume de stradă ori, în cazul mai bun, de instituție. Trebuie să recunosc
că, oricât de remarcabil savant a fost, Grigore T. Popa nu era pentru
mine, până acum doi ani și jumătate, decât un nume al Universității de Medicină
și Farmacie din Iași.
Am
avut norocul să-l întâlnesc pe dr. Richard Constantinescu după
publicarea primului volum din seria dedicată medicului român: „Jurnalul unui
savant român în America”, iar el a avut norocul să-mi doresc să citesc cartea,
pur și simplu pentru că era vorba despre un jurnal. Și niciodată n-am putut
rezista unui jurnal. Este inutil să spun cât de mult mi-a plăcut. Pagină cu
pagină mi s-a relevat viața unui om deosebit așa cum rar mai poți întâlni pe
lumea aceasta. Grigore T. Popa a fost un om de o moralitate impecabilă, un
intelectual fin, un cărturar ales, un savant internațional, un profesor cu
har, venerat de studenți, un soț și un tată ireproșabil, un model de
verticalitate și simț al dreptății pentru noi toți. Mi-am promis că voi
continua să citesc despre viața sa și m-am ținut de cuvânt.
Pericolul
neisprăviților a apărut anul acesta, sub atenta îngrijire a aceluiași
neobosit admirator Richard Constantinescu, cu un cuvânt înainte semnat de Theodor
Paleologu și o prefață de Liviu Antonesei. Ei sunt cei trei „agenți
ai comunicării, generatori de rumoare într-o lume a neisprăviților”,
scrie autorul în postfață. Volumul gros, de 570 de pagini, impresionant și din
punct de vedere grafic, frumos ilustrat, structurat pe mai multe secțiuni, este
alcătuit din articolele lui Grigore T. Popa, majoritatea apărute în revista
„Însemnări ieșene”, poate cea mai prestigioasă publicație din zonă în perioada
interbelică.
Despre
„neisprăviți” – personajele principale ale cărții –, sunt multe de spus. Și
savantul Popa nu a tăcut! Spirit practic, știa că adresarea directă este mult
mai potrivită, că subtilitățile și scutul imaginației nu-și au locul, ci numai
frazele clare, bine argumentate și publicate în presă. Căci îi păsa de țara
aceasta cu adevărat și a luptat cât a putut împotriva tâlhăriei devenită sport
național. S-a schimbat ceva? Mă tem că nu. Articolele lui Grigore T. Popa sunt
deosebit de actuale. Sunt altele personajele, poartă alte nume, dar caracterul
lor persistă în neverticalitate. Neseriozitatea, da, pare să fie o „calitate”
inepuizabilă în acest colț de lume.
Savantul
român suferea pentru poporul român „ros de parazitismul politic” și de crize
bugetare provocate de economiști puși pe stors averea statului. Suferea pentru
cei tineri care nu mai aveau șansa la o educație serioasă, întrucât tot mai
mulți pretinși profesori și intelectuali ocupau catedrele. Suferea pentru țara
în care prostul activ – adică cel care nu stă la locul lui, ci se bagă în
treburile publice –, e pretutindeni. Caracterizează vremea în care trăiește
drept una a amatorismului în toate domeniile, pentru care ar trebui inventată a
unsprezecea poruncă: „Să nu refuzi”! Dacă vrei să trăiești bine, niciodată să
nu spui „nu” la ceea ce ți se propune să faci.
Neisprăviți
nu sunt cei ignoranți, „boala cronică a societății românești” stă în „mulțimea
minților necrescute”, în cei „pe trei sferturi ignoranți, pe un sfert
cunoscători, și pe de-a-ntregul confuzi”. Cei care înșiră vorbe goale, dar
nimic bun nu făptuiesc, cei care vor să-i învețe pe alții când în mintea lor
nimic nu e clar și întemeiat, falșii intelectuali, aceștia sunt „neisprăviții”
lui Grigore T. Popa și cel mai mare pericol și blestem al unei societăți.
Neseriozitatea generalizată, lipsa de temeinicie și persistență de la gând la
faptă, amăgirea celuilalt în mod repetat, imposibilitatea de a duce până la
capăt o acțiune, a nu te ține de cuvânt, iată câteva nuanțe ale aceluiași
defect uman.
Dincolo
de portretul neisprăvitului, conturat în nenumărate articole și din nenumărate
cuvinte, aș remarca, ca un contrapunct, grija savantului pentru poporul român,
dragostea chiar. Pentru că Grigore T. Popa nu a scris de dragul scrisului, ci
propune, dă soluții, vrea să facă dreptate, să deconspire, toate cu un
sacrificiu personal, căci a suferit pentru opiniile sale vehemente și
adevărate, făcute publice numai și numai pentru civilizarea, educarea și
îndreptarea coloanei vertebrale a acestei țări. De aici și comparația cu
străinătatea, încercarea, după puteri, de a provoca și produce schimbarea între
granițele iubite, de a „fi și noi în rând cu lumea”.
Și
nu închei fără să amintesc de exercițiile sale de admirație îndreptate către
personalitățile epocii, de simțul umorului și atenția dedicată situațiilor
comice, ce răzbat din ultima secțiune a cărții, unde sunt redate mici
întâmplări, culese în general din spusele altora. Că medicul ieșean a fost
dublat de un literat nu mai încape îndoială.
Salut,
la final, întreprinderea de o seriozitate incontestabilă a dr. Richard
Constantinescu, îi doresc putere de muncă și de luptă, ca seria să fie dusă la
bun sfârșit, fie și numai pentru că Grigore T. Popa este un model uman spre
care noi toți ar trebui să privim.
