Un studiu publicat ieri în ediţia electronică a revistei The Lancet a căutat să determine în ce măsură indicele de masă corporală (IMC) influenţează eficienţa medicaţiei antihipertensive în reducerea complicaţiilor hipertensiunii arteriale (accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic şi moartea cardiovasculară). Este vorba despre o subanaliză a studiului ACCOMPLISH, care comparase rezultatele obţinute de două combinaţii de medicamente, administrate într-un singur comprimat – benazepril (inhibitor de enzimă de conversie a angiotensinei II) şi hidroclortiazidă (diuretic), respectiv benazepril şi amlodipină (blocant al canalelor de calciu) – asupra stării de sănătate pe termen lung a pacienţilor cu HTA cu risc de boală cardiacă. Cei aproape 11.500 de subiecţi au fost împărţiţi în funcţie de IMC în trei categorii: normoponderali, supraponderali şi obezi. Analiza a arătat că, dintre cei care au primit combinaţia cu diuretic, IMC normal a fost asociat cu rezultate semnificativ mai rele (o rată a evenimentelor cardiovasculare cu 68% mai mare), comparativ cu un IMC crescut. În schimb, combinaţia cu blocant al canalelor de calciu a fost la fel de eficientă în toate categoriile de greutate. Mai mult, aceasta a redus complicaţiile la normoponderali şi supraponderali (cu 43% şi, respectiv, 24%) faţă de combinaţia cu diuretic. La persoanele obeze, ambele tratamente au avut rezultate similare. Echipa studiului speculează că rata mai mare a evenimentelor cardiovasculare la pacienţii slabi ar putea reflecta tipul de medicaţie antihipertensivă folosit, combinaţiile cu diuretic fiind astfel o alegere rezonabilă pentru pacienţii obezi, dar care pe normoponderali îi protejează mai puţin de complicaţii. Alţi experţi opinează însă că terapia combinată cu diuretice nu este potrivită pacienţilor obezi. Astfel, pentru tratarea HTA, combinaţia cu amlodipină ar trebui folosită indiferent de greutate, în timp ce, pentru prevenirea insuficienţei ventriculare stângi, combinaţia cu diuretic este preferabilă, tot indiferent de IMC.