Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Unde trebuie tipărită lucrarea de licență?

     Agitație și indignare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ București, printre studenții din ultimul an. De curând, au aflat că timpul în care trebuie să termine lucrările de licență s-a scurtat cu mai mult de o lună. Cel puțin așa i-ar fi informat secretara de an, care a postat pe grupul de Facebook poza unui document semnat de rector. Hârtia, lapidară, este o dispoziție de serviciu în atenția decanatelor, nedatată, care stabilește clar că, în anul universitar 2015/2016, lucrările de licență, masterat și doctorat vor fi tipărite numai la editura universității și numai în formatul aprobat de consiliul de administrație.
     Noua regulă nu ar reprezenta o problemă pentru studenți, dacă nu i-ar grăbi să termine lucrările mai devreme decât era stabilit. În mod normal, până în acest an, lucrările trebuiau tipărite la sfârșitul lunii august, cu câteva zile înainte de a fi susținute. Însă cum august este luna concediilor la editură, termenul pentru imprimarea lucrărilor s-a devansat în luna iulie. „Ne obligă să trimitem lucrările în iulie, motivând că nu pot printa o mie de teze în mai puțin de o lună, pentru că sunt o editură mică. Dar nu iau în calcul faptul că toată lumea se va duce la sfârșitul lunii și se vor aglomera“, ne-a mărturisit Ana, o studentă care se pregătește pentru licență. Tot ea ne-a povestit că un student nu își poate termina lucrarea de licență mai devreme de termenul limită, pentru că depinde de coordonatorul lucrării, care de cele mai multe ori este foarte ocupat, fiind nevoit să lase totul pe ultimul moment și dând prioritate studenților care vor susține lucrarea în anul respectiv. Astfel, dacă studenții încep să lucreze la licență din anul patru sau cinci, de obicei sunt amânați, pentru că au prioritate cei din anul șase. Dar, pentru a realiza o lucrare de licență serioasă, ai nevoie de cel puțin un an și jumătate, spun studenții. Iar o lună poate face cu siguranță diferența dintre o lucrare bună și una superficială, cred studenții cu care am discutat.
     Dar care este perspectiva factorilor decizionali în privința lucrărilor de licență? Ce stă, de fapt, în spatele acestei dispoziții de impunere a imprimării lucrărilor la editura facultății? Pentru a afla cât de mult trebuie să se grăbească studenții la terminarea lucrării de licență, l-am contactat pe directorul editurii UMF „Carol Davila“, prof. univ. Victor Lorin Purcărea. Conform spuselor acestuia, studenții nu trebuie să se grăbească deloc, pentru că la editură va exista în permanență, chiar și în luna august, prin rotație de personal, un angajat care să se ocupe de imprimarea lucrărilor. Însă va face față acest angajat unui flux mare de studenți veniți să își imprime zeci sau poate sute de lucrări în câteva zile? Desigur, este răspunsul directorului, editura poate imprima chiar sute de lucrări într-o zi și este pregătită din punct de vedere logistic să facă față unui volum mare de producție. Imprimantele sunt digitale și funcționează perfect.
     De ce este nevoie de „uniformizarea lucrărilor“? Condițiile eventuale de umiditate și stocare ulterioară a lucrărilor impun realizarea coperților pe carton gros de 300 de grame, având o singură culoare și dimensiune pentru fiecare ciclu de studii în parte – licență, masterat și doctorat. Deciziile în privința culorii și dimensiunilor coperții încă nu s-au luat, dar este obligatoriu ca acestea să fie respectate. Cu toate acestea, nici coperta, nici paginile lucrării nu trebuie în mod obligatoriu imprimate la editura facultății, precizează Victor Purcărea. Paginile pot fi printate chiar la imprimantele personale ale studenților, atâta timp cât respectă cu strictețe formatul, așezarea în pagină și tipul hârtiei, impuse de universitate și afișate pe site. În ceea ce privește coperta, directorul editurii avertizează că dacă o vor face în alte locuri, studenții vor plăti un preț mai mare de 1,5 lei, cât cere editura. Pe de altă parte, universitatea dorește să elimine eventualele aprecieri pe baza esteticii lucrării și să ofere condiții egale la evaluarea tezelor, fără eventuala subiectivitate care poate apărea la citirea tezelor. Toate lucrările trebuie să arate la fel de frumos, iar ceea ce le deosebește să fie doar conținutul.
     În plus, am aflat de la directorul editurii că lucrările vor fi tipărite fără beneficiu pentru universitate. O lucrare de licență de 80 de pagini (din care 20 color) va costa, conform calculelor, în jur de 17 lei și 50 de bani, ne-a spus acesta. Cele care se fac în tipografii pot ajunge și la 80 de lei, explică acesta, deși, un calcul pe baza prețurilor de imprimare afișate aleatoriu pe internet, ne arată că suma nu ar depăși 19 lei.
     Acad. Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila“ București, ne-a spus că decizia în ceea ce privește lucrările de licență este încă în stadiul de propunere și deocamdată nu a fost luată. Se dorește un format unic ca lungime, lățime și culoare, un format care să reprezinte universitatea. Nu orice fel de lucrare trebuie să poarte emblema facultății. Pentru a păstra o imagine profesională, lucrările trebuie să respecte standarde care să onoreze deopotrivă instituția și studenții. Apoi, procesul de printare nu va fi îngreunat, chiar dacă cei de la editură vor intra în concediu în august. Nu editura hotărăște când să trimită studenții lucrările, ne explică rectorul, adăugând că angajații editurii vor fi prezenți la serviciu în fiecare zi din luna august.
     Practica de uniformizare a tezelor de licență există și în alte centre universitare, precum cele din Iași și Cluj, dar rămâne la stadiul de recomandare. Studenții își pot imprima lucrările în alte locuri, cu condiția să respecte formatul impus de universități, ne-au explicat prof. dr. Doina Azoicăi, decanul Facultății de Medicină a UMF „Gr. T. Popa“ Iași, și prof. dr. Anca Buzoianu, decanul Facultății de Medicină a UMF „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca. Lucrările trebuie doar să aibă un anumit format și o anumită dimensiune a caracterelor, un anumit număr de pagini și o copertă standardizată, însă tipărirea rămâne în responsabilitatea studenților. Universitățile de Medicină și Farmacie din Cluj și Iași oferă și ele, la fel ca la București, prețuri preferențiale studenților care aleg editurile proprii pentru imprimarea lucrărilor.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.