Ce
(re)găsim în proiectul de ordonanţă de
urgenţă prin care MS speră să modifice Legea 95/2006? O foarte discutabilă
prevedere referitoare la obligativitatea
prezenţei defibrilatoarelor semiautomate externe, accesibile publicului, în spaţiile
frecventate de publicul larg. Pentru ce? Textul propus de MS frizează
ridicolul: „în vederea acordării primului ajutor persoanelor aflate în stop
cardiac“. Poate că legiuitorul nu a aflat încă faptul că primul ajutor nu constă
în aplicarea unor electrozi pe corpul unei persoane care şi-a pierdut conştienţa.
Poate că nici nu-l interesează astfel de detalii, mai ales că proiectul spune
foarte clar cine trebuie să scoată banii: „achiziţionarea şi întreţinerea
defibrilatoarelor semiautomate sunt în responsabilitatea proprietarului sau a
administratorului spaţiului respectiv“. Să revenim însă la fraza de mai
devreme: primul ajutor cu defibrilatorul se acordă persoanelor aflate în stop
cardiac. Cunosc medici care au dificultăţi în a găsi pulsul la carotidă, dacă
nu au urmat cursuri de prim ajutor (de bază sau avansat), aşa încât nu ştiu câţi
dintre cetăţenii fără pregătire medicală, care ar trece pe lângă un defibrilator,
ar putea recunoaşte un stop cardiac în primele două minute. Pentru că ulterior
prea puţin mai contează.
Semnalam,
în urmă cu câteva săptămâni, un studiu danez publicat în Journal of the American Medical Association, care proba efectul
masiv al pregătirii populaţiei pentru acordarea primului ajutor şi efectuarea
manevrelor de resuscitare, comparativ cu efectul aproape neglijabil al prezenţei
defibrilatoarelor automate în ameliorarea spectaculoasă a intervenţiei trecătorilor
şi a supravieţuirii după instalarea stopului cardiac. Nu mai departe de
weekendul trecut, la congresul de anul acesta al American Heart Association, au
fost prezentate studii care au demonstrat că, dacă vrei să salvezi vieţi,
atunci un videoclip de numai un minut, explicând tehnica de bază de resuscitare
cardiopulmonară, proiectat în spaţii publice, în săli de aşteptare, ar putea
face diferenţa. Să nu uităm că, în România, tehnici banale precum manevra
Heimlich nu se învaţă la şcoală, chiar dacă au potenţialul de a salva mai multe
vieţi decât defibrilatoarele automate manevrate de oameni complet nepregătiţi.
Prin
propunerile legislative pe care le face, ministrul sănătăţii arată câtă nevoie
ar avea de analize serioase ale raportului cost/eficacitate şi ale oportunităţii
unora din ideile care îi aprind imaginaţia sau îi sunt propuse de apropiaţi şi
de consilieri. Dacă se grăbeşte, încă mai poate cere astfel de analize şi de
expertize Şcolii de management sanitar pe care o are în subordine. Cât o mai
are, pentru că acelaşi pachet legislativ pe care îl grăbeşte spre promulgare
vrea să desfiinţeze singurul organism cu experienţă în astfel de analize
manageriale ale sistemului de sănătate. Ironic, nu?
Poate
că anunţata grevă a personalului medical va constitui, totuşi, duşul rece de
care ministrul liberal şi şeful său social-democrat au nevoie pentru a înţelege
că acordarea respectului cuvenit personalului medical este adevărata urgenţă a
sănătăţii.
