Newsflash

Valoarea Școlii românești de medicină

de Dr. Virgil RĂZEŞU - aug. 14 2015
Valoarea Școlii românești de medicină
      La o primă vedere, patetismul editorialului semnat de domnul Vlad Mixich și concentrat în îndemnul „Opriți-vă!“, dintr-un număr recent al Vieții medicale, ar trebui aplaudat, ca orice acțiune care semnifică dorința de a schimba ceva din ceea ce nu merge cum trebuie. Nu-l aplaud, dar invit și pe alți confrați să-și exprime părerile în paginile acestui ziar.
     Recunosc că mă număr printre cei cărora, așa cum considerați dumneavoastră, domnule Mixich, „nu le place să li se pună oglinda în față“. Dar depinde de oglindă. Cea pe care ne-o oferiți și o argumentați este strâmbă de la început: valoarea unei școlii medicale trebuie evaluată din interiorul ei și nu apelând la date și statistici bine ticluite și cosmetizate care, în cele din urmă, se contrazic între ele. Amintiți de nu știu câte școli de valoare din Ungaria, Grecia, Estonia, Croația și altele, aflate în diverse topuri 200 sau 300, pentru ca în studiul Shangai, din toate, să rămână una singură din cele menționate.
     Nu v-ați pus, cumva, problema că este vorba de inabilitatea școlii noastre medicale (ca și a altor domenii) de a se face cunoscută, de a se bate cu pumnul în piept așa cum fac alte școli pentru mai puțin? Nu este prima oară când se petrec asemenea lucruri. Poate că școala noastră are lucruri mai importante de împlinit decât să figureze în niște topuri. De fapt, amintiți și dumneavoastră de nu știu care universitate de la noi, „care a înțeles importanța de a pătrunde în asemenea statistici“. Și când ții cu tot dinadinsul să figurezi în asemenea alcătuiri, mai faci unele compromisuri de la adevăr și realitate. Nu cred că nu cunoașteți asalturile unor societăți străine care, contra cost, te pot declara „omul anului“, indiferent de valoare și în fiecare an.
     Poate că nu sunt cel mai indicat să vă contrazic, dar nu pot fi de acord cu afirmația că valoarea școlii românești de medicină este un mit. Fiindcă nu este. Nu vorbesc doar ca să mă aflu în treabă, dar cei 47 de ani de profesie și cele peste 200 (nu, nu este nicio greșeală) de participări active la diferite manifestări științifice la care am fost prezent, mi-au oferit ocazia să compar și să cunosc unde ne aflăm din punct de vedere valoric. Și afirm, cu toată responsabilitatea, handicapul nostru a fost întotdeauna – și din păcate, continuă – un handicap strict material, în niciun caz conceptual sau valoric. Este suficient să mă refer la regretatul profesor Sergiu Duca de la Cluj care, după ce reușit să facă rost de o trusă de chirurgie laparoscopică, în câteva luni a devansat prestigioase centre chirurgicale din Vest, nu numai numeric, ci abordând și alte organe, în afara colecistului, și devenind un adevărat precursor în training, inovații și congrese.
     Aș fi caraghios să spun că lucrurile sunt perfecte și că totul merge ca pe roate, fiindcă nu este așa. Dar nu cele câteva exemple, puțin semnificative (de care nu duc lipsă nici alte țări), care au generat apelul dumneavoastră definesc valoarea școlii medicale autohtone.
     În schimb, da, sunt de acord că somația „Opriți-vă!“ trebuie adresată nu reprezentanților școlii medicale românești, ci numeroaselor foruri decizionale care fac ca valoarea școlii noastre medicale să nu fie vizibilă. Dați exemplul cercetării-inovării, la care România este pe ultimul loc în Europa, fiindcă guvernul a redus dramatic resursele acestui domeniu. Cine se face vinovat de această situație? Școala medicală? Vă asigur că în școala noastră medicală, chiar în condițiile vitrege cunoscute, cercetarea există și continuă, însoțește fiecare gest și o plasează în rând cu medicina mondială, fiindcă ea face parte din obligația fiecărui profesionist care merită acest atribut.
     Sincer vorbind, e greu să înțeleg unele dintre enunțurile dumneavoastră. Scrieți că: „Excepționalitatea școlii medicale românești este dată chiar de excepțiile ei, care există, dar au atins performanța în ciuda, nu datorită sistemului medical de învățământ“. Dacă nu sistemul medical de învățământ i-a făcut pe respectivii excepționali, cine i-a făcut ? Când vorbim de o școală medicală națională, nu ne referim doar la cei 6 ani de universitate. Vă amintiți desigur de doctorul Adrian Lobonțiu care a uimit Europa și Statele Unite prin performanțele sale și care recunoaște că este produsul școlii medicale românești. Nu-i este rușine să o facă și nici nu este singurul.
     Îmi pare rău, dar nu cred că „rezidenții angajați și în activități academice“, cu care ați discutat, sunt cel mai reprezentativ eșantion și cei mai indicați în a aprecia nivelul școlii medicale românești. Iar dacă sunt deciși să aleagă să lucreze în străinătate înainte chiar de a se fi format, este fiindcă cunosc perspectivele materiale care îi așteaptă și nevoia de a întinde mâna la ajutorul părinților și nu, dragă doamne, că nu vor putea face cercetare.
     Regret lipsa mea de informare, dar nu am auzit de un nume răsunător de chirurg de la Universitatea din Tartu.

 

 

 

     Stimate domnule doctor, vă mulțumesc pentru mesaj și vă asigur de respectul deplin pe care îl am pentru experiența dumneavoastră. M-ar bucura enorm ca eroarea să-mi aparțină plenar. Din păcate, datele UEFISCDI (ai noștri așadar, nu străinii) arată altceva: în ultimii trei ani, în Nature și Science, cele mai importante jurnale științifice ale lumii, nu a apărut nici măcar un singur articol care să aibă măcar unul dintre autori provenind dintr-o facultate de medicină românească. În Nature Communications a apărut un singur articol care numără în colectivul internațional format din 63 de autori și un medic român, bravo ei. O situație similară (autor român alături de alți 55 de autori din alte țări) se înregistrează în cazul unui articol apărut în Nature Genetics. Singura realizare notabilă a școlii medicale românești (nu mă refer la evaluări din interior, ci la cele certificate la nivel internațional) este articolul apărut în Nature Genetics și semnat de un grup condus (și) de profesorul Irinel Popescu. O recoltă cam subțire pentru o țară care are 13 facultăți de medicină, mai multe decât Polonia sau Olanda.
     Acest lucru este reflectat și în clasamentele internaționale la care fac referire în „Opriți‑vă!“ și care sunt dincolo de orice îndoială, fiind cele mai cunoscute și prestigioase din domeniu. Aș fi pomenit și un al treilea clasament, dar regretabil acolo lucrurile stau și mai rău pentru noi. În plus, un sondaj recent efectuat de un institut serios de cercetare a constatat că principalul motiv al plecării medicilor tineri din România nu este salariul scăzut (acesta este doar al doilea motiv). Principalul motiv este lipsa de perspective profesionale și dezvoltare academică. Ei au spus-o, nu eu.
     Desigur că motivele și responsabilitățile sunt împărțite între actorii din sistem și, după cum am scris în textul la care faceți referire, există insule de excelență și în cercetarea medicală românească. Dar sunt doar insule. Excepții care confirmă regula. Din păcate, aceasta este realitatea. Și până nu admiți că ai o boală, nu poți porni la vindecarea ei. (Dr. Vlad Mixich)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe