Cea
de-a două eră a mașinilor, cum este numită perioada abia începută a
introducerii pe scară largă a automatizării superioare, a roboticii și
inteligenței artificiale, va aduce – cu certitudine – mari beneficii omenirii.
Cu toate acestea, analiștii economici și futurologii anticipează și o latură
periculoasă a celei de a patra revoluții industriale, aceea a pierderii rapide
și masive de locuri de muncă. Experiența istorică vine să confirme această
temere, pentru că și revoluția agrară (secolele XVII–XIX) și prima revoluție
industrială (aproximativ 1760–1830) au făcut asta: prin creșterea rapidă a
productivității, au eliminat din procesul muncii multă forță de muncă umană.
Klaus
Schwab, președintele Forumului economiei mondiale (WEF), a afirmat, la ultima
întâlnire anuală de la Davos, că „măturarea slujbelor” pe care o va produce
tehnologia modernă va veni cu puterea unui tsunami. Tot el a afirmat că, prin
efectele tehnologiei de vârf, prin care este drastic micșorată nevoia de efort
uman, clasa numită de economiștii moderni „precariat” (cuvânt format din
contopirea termenilor precar/nesigur și proletariat) va crește rapid, creând
armate de oameni cu angajamente parțiale, puțin productive și nesigure. Ei se
vor adăuga numărului mereu crescând al șomerilor și vor pune o sarcină enormă
pe sistemele de securitate socială.
După
ultimele date ale WEF, colectate din cele mai puternice 15 economii din lume,
în care este angrenată 65% din forța de muncă mondială, în deceniul următor vor
fi pierdute peste șapte milioane de slujbe și vor apărea alte 2,1 milioane,
pentru care mulți din cei care au rămas fără ocupație nu se califică. Cele mai
periclitate profesii sunt cele din administrație (secretare, dactilografe,
economiști, casieri), transporturi (șoferi de camioane, taxi, ambulanțe,
mijloace de transport în comun), agricultură, industria manufacturieră
(lucrători cu calificare joasă), comerț (casierițe, vânzători), turism (agenți,
secretare), industria asigurărilor, industria alimentară, comunicații
(telefoniste, liniori, operatori de centrale), lucrătorii poștali și industria
construcțiilor. Potrivit site-ului futurism.com,
riscul de a pierde serviciul în viitorul apropiat este de 99% pentru agenții de
asigurări, 97% pentru lucrătorii din agricultură, 97% pentru preparatorii de
fast food, 79% pentru șoferii de camioane și 68% pentru poștași.
Profesiile
care se vor dezvolta cer oameni cu educație superioară în domeniile
matematicii, științei computerelor și designului, pentru că ei vor fi cei care
vor proiecta noile mașini, care vor fi – la rândul lor – capabile să proiecteze
și să producă alte mașini. În situația dată, guvernanții și strategii economici
ai multor state consideră proiectul de a crea un „venit minim obligatoriu
garantat” tuturor cetățenilor și rezidenților dintr-un stat, indiferent de
gradul de ocupație. În Elveția, s-a desfășurat, în iunie 2016, un referendum
despre o astfel de măsură, concepută să acorde fiecărui locuitor suma lunară de
2,500 de euro și votul a fost clar negativ, cu 77% oponenți pentru această
idee. În Finlanda se desfășoară un experiment social, în care 2.000 de
locuitori primesc lunar câte 560 de euro, indiferent dacă lucrează sau nu.
Canada face un studiu-pilot în același domeniu testând fezabilitatea unui
sistem național care să asigure un venit universal necondiționat minim numit mincare(minimal care).
Ideea
unui sistem care să asigure un venit de bază tuturor include personalități de
mare prestigiu ca Thomas Paine (1737–1809) – unul dintre părinții fondatori ai
Statelor Unite, Friederich Hayek – creatorul școlii austriece de socio-economie
(1898–1992), Milton Friedman – economist american, laureat al premiului Nobel
(1912–2006), Martin Luther King – pastor și activist social american
(1929–1968), Bertrand Russell – filozof și matematician englez, laureat al
premiului Nobel (1872–1970) și David Moynihan – senator american (1927–2003).
Este
lumea pregătită pentru o astfel de reformă? Suporterii proiectului afirmă că va
aduce un spor de demnitate pentru primitorii ajutorului, va reduce
paternalismul serviciilor de welfare și va micșora stigmatizarea socială
a celor care trăiesc prin asistența socială. Tot ei susțin că introducerea
venitului minim garantat va simplifica sistemul de asistență socială, din care
se vor suprima agențiile responsabile în prezent pentru multiple programe. Și,
s-ar putea ca aceasta să fie singura soluție în condițiile în care prezicerile
despre șomajul masiv produs de robotizare se vor dovedi adevărate.
Nu
toți împărtășesc aceste idei. Scepticii prezic o deteriorare a eticii muncii pe
durată lungă, cheltuieli enorme și șansa ca întregul proiect să eșueze. Cu cele
126 de agenții ale sale, sistemul american de asigurări sociale cheltuiește în
prezent peste un trilion de dolari pe an. La cât se vor ridica sumele necesare
să asigure venitul universal minim, dacă va fi introdus?
