Verde. Viaţa este
legată cel mai mult de culoarea verde. Primele forme mai evoluate de viaţă au
fost plantele. Sunt câteva care au frunze roşii sau de alte nuanţe. Dar
majoritatea, probabil milioane de specii, au frunzele verzi.
În frunzele lor se regăsesc toate nuanţele
de verde. Cred că, pe Pământ, verdele este culoarea cea mai alintată, căci
nicio altă culoare, nici măcar albastrul cerului, nu are atâtea nuanţe ca
verdele din frunze.
După albul iernii, care spre sfârşit devine
cenuşiu, verdele mugurilor este primul ce vesteşte renaşterea. La început, pe
dealuri, este o boare de verde, apoi un voal de verde, apoi verdele devine mătase,
se întăreşte, capătă consistenţa de triplu voal.
Cel mai deplin devine culoarea verde la începutul
verii. Veşmântul arborilor şi al pajiştii a trecut de micile nebunii date de
adolescenţa vârstei lor din an. Acum, veşmântul este bogat, proaspăt, puternic,
pentru a adăposti, după flori, fructele ce vor fi rodul existenţei lor din anul
acela. Fructele pot fi zemoase sau doar conuri de brad, sau mici căuşe uscate
ce adăpostesc seminţe. Dar, oricum ar fi, sunt hrănite şi adăpostite de verdele
frunzelor.
M-am bucurat de această primăvară şi de
trecerea ei în vară în ţinutul Branului. Fotografiile alăturate prind verdele
plin al frunzei de mesteacăn, ce trece de la verdele transparent al copacilor
tineri la verdele plin, cu nuanţe de albastru al mestecenilor ajunşi în floarea
vârstei. Am prins verdele argintiu, în epoca lui de copilărie, abia ieşit din
mugurul de brad. Am prins verdele pajiştii ce adăposteşte creşterea miilor de
flori ce vor alcătui fâneaţa verii de munte. Am prins verdele stins, cu nuanţe
de albastru profund, al înserării de pe dealuri şi de sus, de pe munte.
Vă arăt câteva din aceste impresii. Dar
mult mai bine ar fi să veniţi să le vedeţi.