Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Viitorii medici

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA vineri, 14 august 2015
     În pregătire, studenții primesc și exemple de „cum să nu ne comportăm când vom ajunge mari“. Câți sunt însă cei care rezistă acestor „agresiuni“? Și câți, văzând astfel de exemple, nu ajung să se comporte la fel? Cum ne educăm viitorii colegi? Dacă avem așteptări de la ei, trebuie să oferim exemple în sensul așteptărilor noastre, nu-i așa? Unicul mod de lucru corespunzător este să întărim colegialitatea și să ne desfășurăm activitatea în echipă.
     Mulți studenți se comportă remarcabil, pozitiv și aceste exemple merită subliniate. Mi-aș dori ca, săptămână de săptămână, să nu întâlnesc decât astfel de pilde, iar articolele să „se scrie singure“, pline de asemenea istorisiri. Viitorii colegi ar putea să ne povestească și am putea discuta și alte situații care să ne facă să ne simțim mai siguri privind înspre viitor. Prima dată când am văzut că mă pot baza pe tineri, în proiecte de mare responsabilitate, a fost în urmă cu mai multă vreme (vreo optsprezece ani să fie de atunci), când am alcătuit o echipă ministerială, în majoritate din proaspăt absolvenți. Necăjitor este că tot ce am construit în aproape trei ani a fost distrus în mai puțin de trei săptămâni – dar, despre acest episod, cu altă ocazie (poate în cadrul unei altei rubrici, intitulate: „De ce merg lucrurile prost în sistemul de sănătate din țara noastră“).
     Mă întorc la proiectul pe care îl aminteam în numărul trecut, cu finanțare europeană, în căutare de dovezi privind importanța bolii hidatice în România și alte țări din Europa (HERACLES). Au fost formate echipe multidisciplinare în fiecare dintre cele cinci țări participante; în România, coordonatorul nostru a ales să implice și viitori medici, în calitate de voluntari. Ideea a fost una salutară. Nu ne-am așteptat ca prezența tinerilor să reprezinte o dificultate în desfășurarea activității (dimpotrivă), dar implicarea lor a depășit toate previziunile noastre. Au fost atât de drăguți, încât de multe ori ne întrebam cum de este posibil să existe astfel de tineri. În primele două acțiuni pe teren au participat doar doi studenți, ambii în anul șase – cu atât mai lăudabilă este implicarea lor în acest proiect, deoarece timpul din ultimul an universitar este dedicat de obicei pregătirii pentru examenele de licență și rezidențiat. O acțiune pe teren înseamnă, în primul rând, pregătirea acesteia (pregătire aflată în seama coordonatorului de proiect): contactarea autorităților de sănătate publică din județul ce urmează a fi vizitat, discuții prealabile și pregătirea acțiunii cu medicii de familie din dispensarele gazdă și, nu în ultimul rând, găsirea celor mai potrivite locuri de cazare pentru întreaga echipă.
     În anul precedent, screeningul s-a desfășurat în două județe, după un program zilnic foarte asemănător: gata de lucru la ora 8,50, prezentarea programului, sfaturi de interes pentru sănătatea publică, înregistrarea pacienților cu respectarea tuturor regulilor și având la bază consimțământul acestora de a participa, aplicarea unor chestionare (timp în care transmiterea de mesaje preventive este permanentă), investigarea ecografică, recoltarea și prelucrarea probelor de laborator și câte și mai câte. Însă nu descrierea programului este ținta acestui articol, ci modul în care viitorii medici au reușit să se încadreze în echipă. De dimineață, de la 7–7,30 și până seara, înspre miezul nopții (uneori chiar mai târziu), cei doi colegi au avut un comportament admirabil. Deși nu mai participaseră la astfel de acțiuni, parcă ne ghiceau din privire ce este de făcut. În momentele cele mai dificile (acestea erau în perioada 9–11,30 sau chiar și mai târziu), erau alături de noi cu trup și suflet, nu doar ajutând efectiv, ci și întărindu-ne (cum să obosești văzând la lucru copii atât de buni, copii care absentau motivat de la stagii și mai apoi recuperau orele respective în gărzi sau activități suplimentare, în timp ce alți colegi poate se distrau). În cele 12–14 ore petrecute zilnic împreună cinci zile pe săptămână, acești copii au arătat atât candoare, cât și capacitatea de a „se prinde la poante“. De asemenea, au dat dovadă de seriozitate și de un mod respectuos de comportament, așa cum ți-ai dori să vezi la toată „tinerimea română“. Cu adevărat stăteam (noi, cei mai bătrâni) și ne minunam privindu-i. Spiritul de echipă se va dovedi și în luna septembrie, când, la prezentarea tezelor de licență, aproape toată echipa de „seniori“ dorește să participe, să îi vadă și să îi susțină.
     Activitatea de screening a continuat în 2015, în alte trei județe, în mod asemănător. Celor doi viitori colegi li s-au adăugat încă patru, în săptămâni diferite, studenți din anii doi, patru și cinci. În total au participat șase studenți din ani diferiți, dar cu comportament, seriozitate și dedicație asemănătoare: remarcabile. Văzându-i la lucru, ți se umple inima de bucurie și câștigi speranță și putere pentru o bună bucată de timp. Trei băieți și trei fete, rupând din timpul lor (în anul universitar sau în timpul vacanței), au dovedit că se pot integra aproape la perfecție într-o echipă.
     Sunt cunoscut și recunoscut (probabil și blamat) pentru că nu laud, ci critic. Nu critic de dragul de a critica. În primul rând, sunt cel mai sever critic al meu. Iar mai apoi, critic doar activitățile care merită criticate și pot fi îmbunătățite. Ce folos poți avea în urma laudelor? În schimb, dacă sunt aspecte care trebuie îmbunătățite, atunci acestora este bine să ne adresăm. Cu toate acestea, în cinci săptămâni, cu minimum douăsprezece ore de activitate zilnic, nu pot găsi nimic de criticat la acești șase copii. Atenție, implicare, responsabilitate, solicitudine, răspuns prompt la oricare cerin­ță venită din partea oricărui alt membru al echipei (student, doctor, asistent, profesor, responsabil al directorului de proiect din Italia sau chiar directorul de proiect, care a participat alături de noi la activitățile din județul Neamț), nivelul de plângere egal cu zero, mereu cu zâmbetul pe buze și câte și mai câte. Adevărați coechipieri. Adevărați colegi. Aștept să îi văd, rând pe rând, medici. Sper că spiritul de echipă îi va însoți în toată activitatea lor. Acești tineri nu trebuie să fie contaminați de exemplele negative. Ei par destul de tari și greu de înfrânt de antimodele. Cu toate acestea, uneori nu este ușor să reziști. În aceste condiții, se evidențiază responsabilitatea noastră, a celor mai mari. Dacă acești tineri se vor schimba vreodată în sens negativ (Doamne păzește!), atunci eu spun: vina nu le aparține lor, ci celor care i-au smintit; iar a sminti un copil, un tânăr, este un lucru foarte grav.
     Societatea (inclusiv cea medicală) trebuie să se schimbe în bine. Deșănțata „luptă a banului“, transformarea misiunii de medic într-o meserie aducătoare de venit (uneori fără niciun scrupul) trebuie să scadă până la dispariție. Vocația și misiunea trebuie să primeze. Pentru aceasta, ei au nevoie de noi și noi avem nevoie de ei. Așa cum îi creștem, îi vom și avea în calitate de colegi. Iar medicina, în lipsa colegialității, în lipsa spiritului de echipă, în lipsa conlucrării pentru binele pacientului, nu este medicină.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.