Newsflash

Zece lucruri de făcut în Bucureşti

de Dr. Olivia SGARBURĂ - sept. 15 2011
Zece lucruri de făcut în Bucureşti

1.   Festivalul „George Enescu“. Melomani din toată lumea (nu este o exagerare, faceţi o plimbare în jurul Ateneului ca să vedeţi) se adună zilele acestea la Bucureşti pentru Festivalul „George Enescu“. E păcat să fii aici şi să nu te bucuri de o seară altfel în compania Orchestrei Naţionale Radio, Orchestre de Chambre Lausanne, London Symphony Orchestra, Wiener Philharmoniker sau The Marinsky Theatre Symphony Orchestra. Anul acesta se vor desfăşura concerte şi în ţară, la Sibiu, Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş ş.a. Nu pot să vă garantez că la ora la care citiţi aceste rânduri veţi mai prinde bilete, dar merită încercat: www.festivalulenescu.ro

2. Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Mi se pare ironic faptul că, în opera vieţii lui Ceauşescu, astăzi numită Palatul Parlamentului, îşi are sediul muzeul în care arta anihilează tot ceea ce înseamnă dictatură, violenţă, cenzură sau măcar îngustime a spiritului. Muzeul trăieşte din expoziţii temporare mai mult decât din colecţia permanentă şi este închis lunea şi marţea – de aceea este bine să vă informaţi înainte pe: www.mnac.ro Pe parcursul verii, MNAC a beneficiat de expoziţia de fotografie venită de la Paris a lui André Kertész – L’intime plaisir de lire, de picturi şi colaje ale Manuelei Preda Sanc cu tema Utopii/Cotidiene, care se prelungeşte şi în septembrie, precum şi de expoziţia „Berceni“ a lui Nicolae Comănescu.


   3. Librăriile din centru. Prefer să nu dau nume, însă dacă vă plimbaţi pe bulevardele Magheru şi Bălcescu veţi găsi câteva librării mari, adevărate spaţii de cultură şi… lifestyle, în care veţi putea răsfoi albume cu tot ce v-aţi putea dori (artă, bărci, machete, costume, spitale?), veţi putea cumpăra o agendă deosebită pentru planurile din noul an universitar, culori şi pânze pentru un hobby de weekend, veţi putea bea un ceai sau achiziţiona o dulceaţă de rubarbă şi un vin deosebit de încercat acasă.

 

   4. Muzeul Satului. Ştiu că sună a clişeu, însă pentru un weekend însorit de septembrie/octombrie poate fi decorul unei plimbări idilice în care veţi regăsi eventual formele caselor şi bisericilor din copilărie. Cel puţin o dată pe an, mă întorc cu plăcere. Site-ul însă este destul de convenţional: www.muzeulsatului.ro

 

   5. Parcul Herăstrău. Dacă tot aţi ajuns în zona aceasta a Capitalei, este unul dintre puţinele spaţii cu o componentă acvatică de care ne putem bucura în Bucureşti. Ador, din când în când, o cafea şi o prăjitură aici, într-o dimineaţă în care soarele se oglindeşte spectaculos pe apă şi, nu de puţine ori, dacă vremea a ţinut cu mine, am impresionat plăcut oaspeţii din afară cu un colţ de aici. Puteţi încerca o plimbare cu barca sau cu vaporul – acesta din urma însă este ruginit şi plin de coji de seminţe. Dacă starea interioară este suficient de bună încât să faceţi abstracţie de aceste detalii, de ce nu? În ceea ce mă priveşte, uneori reuşesc.

 

   6. Teatrele. E o problemă de opţiune, până la urmă, pentru că aveţi de ales între montările clasice şi cele avangardiste, între recuzita bogată şi cea minimalistă. În ceea ce mă priveşte, aleg mai mereu o sală intimă sau teatrul de club (Metropolis, Green Hours, Odeon, Sala Atelier a TNB) sau mă ghidez după numele actorilor. În funcţie de criteriile personale, puteţi la fel de bine opta pentru piese clasice sau nume mari la TNB, Bulandra, Comedie.

 

   7. Galeriile de artă. Probabil că insist destul de mult pe artele plastice, însă reprezintă una dintre plăcerile mele. Autorii sau promotorii artelor au ajuns să deschidă ei înşişi mici galerii, spaţii conceptuale în care găsiţi expoziţii temporare de autor sau de grup şi din care puteţi, eventual, să alegeţi ceva pentru acasă. Galeriile Anaid, Sabina şi Jean Negulescu, The Lobby Contemporary Art Space, 115 Digital Art Gallery, H’Art sau, mai cunoscute, Simeza, Orizonturi, 3/4 TNB vă aşteaptă. Profesiunea de galerist la Paris este una importantă şi, văzând evoluţia artelor în Bucureşti, galeriile vor avea un destin frumos şi grupări artistice bine structurate.

 

   8. Cinema. Puteţi încerca experienţele Imax şi 3D sau puteţi opta pentru filme de autor sau filme prezentate în cadrul festivalurilor. Pe tot parcursul anului se organizează diverse festivaluri de film naţionale (francez, britanic, polonez, grecesc etc.), retrospective de la Anonimul, de la TIFF, festivaluri de scurtmetraj, animaţie, publicitate. Pentru confort există sălile de la mall-uri, pentru publicul de nişă există Cinema Europa, Cinematograful Regizorului Român – studioul Horia Bernea, Sala Elvire Popesco. Pentru experienţe deosebite există Băneasa drive-in cinema sau Garden Cinema la Palatul Ghika.

   9. Concerte sau clubbing. În ultimii ani, nu puţine au fost concertele care meritau bifate: de la Leonard Cohen la Shakira, Sting, Bon Jovi, Cesaria Evora şi nenumăratele concerte cu trupe româneşti în pieţele mari ale oraşului, cu ocazia diferitelor evenimente. În plus, Bucureştiul este supranumit Berlinul Estului pentru cluburile sale extrem de inovatoare. Design, lumini, muzică, instalaţii de sunet deosebite, animatoare, viaţă de noapte, celebrităţi. Indiferent de preferinţele personale, clubbing-ul merită menţionat pentru că a plasat Bucureştiul şi pe o hartă internaţională, nu numai în paginile revistelor de scandal. Cum spune ghidul Michelin în astfel de situaţii: „poate merita un tur“, măcar de curiozitate.

 

   10. Pentru încheiere n-am putut să aleg între gastronomie şi târguri, aşa că las la latitudinea cititorilor. Târguri, uneori culinare, se organizează la Muzeul Ţăranului Român sau la Piaţa Coşbuc, mai ales dacă vă interesează să fie bio şi tradiţional românesc. Iar în ceea ce priveşte gastronomia, Bucureştiul adăposteşte numeroase restaurante: de la bucătării naţionale (românească, grecească, arăbească, libaneză, japoneză, italiană, indiană) la bucătăria fusion, de la mâncarea făcută în casă de către o bucătăreasă şi servită proaspătă pe meniul zilei, la elevii chef-ilor bine cotaţi (Alain Ducasse) – puteţi găsi orice.
   Am preferat să scriu despre oraşul meu pentru că de multe ori uităm să apreciem ceea ce avem acasă, orbiţi de mirajul altor lumi. De aceea, vă urez timp liber, resurse şi dispoziţie pentru a explora Bucureştiul!
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe