Diagnosticul
bolii Creutzfeldt–Jakob
Fără îndoială că, dintre bolile prionice,
Creutzfeldt–Jakob (BCJ) este cea mai cunoscută, cu o reputaţie dobândită încă
de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90. Encefalopatia spongiformă
bovină din Marea Britanie avea să conducă, în două decenii, la apariţia a 165
de cazuri de boală foarte asemănătoare BCJ, denumită variantă a bolii
Creutzfeldt–Jakob (vBCJ). Acest val neaşteptat de cazuri a avut totuşi menirea
de a creşte interesul cercetătorilor asupra bolilor prionice, cu rezultate
directe asupra diagnosticului şi înţelegerii mecanismelor fiziopatologice ale
acestei afecţiuni neurodegenerative.
BCJ sporadică, forma cel mai frecvent întâlnită
a unei boli prionice la om (aproximativ un caz la un milion de locuitori), este
heterogenă clinic, putând să se manifeste prin simptome psihotice, depresie şi
schimbări de comportament şi de personalitate. Paraclinic, boala se
caracterizează prin semne EEG specifice, prin pozitivarea unei reacţii proteice
şi prin alterarea semnalului la IRM cerebral. Diagnosticul de certitudine constă
însă în detectarea proteinei prionice (PrPCJD) în ţesutul cerebral. Există deja
un test folosit în scop diagnostic, prin testarea lichidului cefalorahidian, cu
o sensibilitate de 80–90% (adică unul-două rezultate fals negative din zece
testări).
Un studiu1
publicat ieri (7 august) în New England
Journal of Medicine propune însă o metodă nouă de diagnostic, prin
detectarea PrP nu din LCR, ci din celulele recoltate prin periaj la nivelul
epiteliului olfactiv. Metoda descrisă a avut o sensibilitate de 97% (30 de
rezultate pozitive din 31 de pacienţi bolnavi testaţi) şi o specificitate de
100% (nici un rezultat fals pozitiv la grupul de control), comparativ cu o
sensibilitate de doar 77% la testarea LCR. De fapt, s-au obţinut rezultate mai
bune deoarece concentraţia PrP a fost de zece până la o mie de ori mai mare în
epiteliul olfactiv decât în LCR.
Un al doilea studiu2 publicat în NEJM sugerează (neexplicit) posibilitatea
de a folosi un test urinar pentru screeningul vBCJ la persoanele cu forme
latente de boală, înainte de expresia clinică. Testul a fost verificat pe
mostrele de urină obţinute de la 14 pacienţi cu vBCJ, rezultatul fiind pozitiv în
13 din acestea; niciuna din cele 224 de probe de control nu a fost pozitivă
(specificitate 100%). Chiar dacă estimările arată că proteina prionică are
concentraţii urinare infime (între 10–16 şi 3x10–21/ml,
adică între 40 şi 100 de particule prionice oligomerice per mililitru de urină),
testul ar putea fi utilizat pentru diagnosticul precoce al vBCJ.
Ambele metode se bazează
pe amplificarea efectului prezenţei proteinelor prionice, cu obţinerea unor
agregate proteice mari (şi deci detectabile). Însă, după cum avertizează
editorialul3 publicat în acelaşi număr al revistei, s-a demonstrat
deja că există o tendinţă a proteinei normale de a forma oligomeri şi fibrile
chiar şi în absenţa unor nuclee PrP, deci trebuie păstrată o oarecare rezervă în
privinţa validării acestor metode, mai ales în condiţiile în care validarea
este sever limitată de numărul mic de pacienţi.
Antiagregant
plachetar inovator
Science
Translational Medicine a publicat miercurea aceasta (6 august) un
interesant studiu4 experimental privind o substanţă nouă cu rol
antiagregant plachetar. Spre deosebire de clopidogrel (inhibitor direct al
receptorilor P2Y12 de pe suprafaţa trombocitelor), care se
administrează oral şi devine activ după metabolizarea hepatică, noua substanţă,
denumită deocamdată APT102, se administrează injectabil şi are ca efect
optimizarea activităţii unei hidrolaze (apiraza) care blochează ADP extracelular,
blocantul predominant al receptorilor P2Y12. În plus, molecula nouă
nu are dezavantajele clopidogrelului, care nu previne complet tromboza recurentă
după terapia de reperfuzie din infarctul miocardic dar creşte riscul de sângerare.
APT102 administrată înainte de fibrinoliza
coronariană cu rTPA i.v. la un model
canin de infarct miocardic a prevenit invariabil reocluzia trombotică a
vasului recanalizat, a redus volumul infarctului cu 81% (fig. 1) şi nu a crescut timpul de sângerare (spre deosebire de
clopidogrel, care nu a prevenit reocluzia coronariană şi a crescut timpul de sângerare).
Un experiment similar pe şoareci cu ocluzie coronariană tranzitorie a
demonstrat că APT102 a redus cu 51% volumul infarctului, în vreme ce
clopidogrelul nu a fost eficient.
Datele din aceste studii experimentale
trebuie confirmate în studii clinice de siguranţă şi eficacitate înainte ca
potenţatorul de apirază să devină un medicament.
3 în 1
Review
of Scientific Instruments (una din cele 26 de reviste ale Institutului
american de fizică) publică, în numărul din august, un articol5 care
descrie prima sondă dermatologică dispunând de o combinaţie de trei tehnici
spectroscopice: Raman, fluorescenţă şi reflectanţă. Aceasta, nu mai mare decât
un stilou, este ataşată de o unitate ce poate fi transportată în cadrul aceleiaşi
clinici (fig. 2), comparabilă cu alte
echipamente cu mobilitate limitată (ECG, EEG etc.). Cea mai importantă aplicaţie
clinică a unei asemenea sonde este screeningul leziunilor cutanate şi
diagnosticul precoce al cancerului, putând substitui, în principiu, biopsiile.
Desigur, principiul trebuie validat întâi într-un studiu clinic.
Contraceptivele
orale şi cancerul de sân
Un articol6 apărut în Cancer Research, una din revistele
publicate de Asociaţia americană pentru studiul cancerului, publică date noi
privind riscul de cancer de sân la femeile care utilizează contraceptive orale.
Administrarea acestor medicamente în ultimele 12 luni creşte cu 50% riscul de
cancer de sân faţă de femeile care nu utilizează contraceptive orale sau care
nu le-au mai utilizat în ultimul an. Asocierea a fost mai puternică în cazul
estrogenilor în doze mari, al etinodiol-diacetatului şi al pilulelor trifazice
cu 0,75 mg de noretindronă.
Tratamente
pe PC
Sunt puţini cei care îşi mai pot măcar
imagina activitatea în absenţa computerelor. Măcar pentru banala procesare de
documente, texte şi imagini, ori pentru accesul la internet, dacă nu pentru
activităţi mai complicate. Pentru medici, computerul tinde chiar să devină mai
mult decât un utilitar auxiliar, prin intermediul căruia se poate accesa şi
completa dosarul electronic al pacientului (pe care ni-l tot promit şefii de la
CNAS şi MS, de ani buni de zile). Există, de mai multă vreme, aplicaţii
informatice cu rol terapeutic, precum cele prin care se face neuroreabilitarea
pacienţilor după accidentul vascular cerebral sau după traumatisme cerebrale. Şi
numărul acestor programe informatice continuă să crească, odată cu cel al
domeniilor din patologia umană în care îşi găsesc aplicabilitatea.
Un
studiu7 publicat marţi (5 august) în Nature Communications, de pildă, foloseşte un tratament bazat pe
lucrul la computer, pentru disfuncţia executivă din depresia geriatrică rezistentă
la tratament. Terapia standard pentru disfuncţia executivă din depresia vârstnicului
constă în administrarea unei cure cu escitalopram timp de 12 săptămâni. Un tratament
computerizat care stimulează neuroplasticitatea s-a dovedit însă la fel de
eficient ca escitalopramul în reducerea simptomelor depresive, însă a realizat
acest lucru în doar patru săptămâni; în plus, prin metoda computerizată, vârstnicii
şi-au ameliorat gradul de disfuncţie executivă mai mult decât prin tratamentul
cu medicamentul antidepresiv.
Nu
doar vârstnicii beneficiază de terapii computerizate. Efectul aplicaţiilor
informatice poate fi terapeutic şi la copil, după cum o demonstrează un studiu8
apărut lunea aceasta (4 august) în Pediatrics.
De această dată a fost vorba de un studiu observaţional şi de asociere, în care
au fost incluşi aproape cinci mii de copii cu vârste între 10 şi 15 ani.
Adaptarea psihosocială a copiilor şi adolescenţilor a fost apoi asociată cu
timpul pe care aceştia îl petrec zilnic jucându-se pe calculator. În comparaţie
cu tinerii care nu se joacă deloc pe calculator, cei care petrec cel mult o oră
pe zi astfel sunt mai bine adaptaţi psihosocial; dacă timpul de joacă depăşeşte
însă trei ore, aceasta se reflectă într-o adaptare semnificativ mai slabă.
Modularea timpului pe care copiii şi adolescenţii îl petrec jucându-se la
computer ar putea duce la o mai bună integrare şi adaptare psihosocială a
acestora, precum şi la evitarea unor efecte negative ale izolării şi autoizolării.
Tripla
alianţă
Un grup australian publică9 o
serie interesantă de rezultate în Journal
of Dentistry (Elsevier). Se cunoaşte faptul că agresiunile acide produc
eroziunea smalţului dentar, dar nu se ştia suficient de bine cât de acid
trebuie să fie mediul şi cât de mult trebuie să fie în contact cu dinţii pentru
a produce leziuni. Ei bine, în urma testelor in vitro, cercetătorii au demonstrat că este suficient ca smalţul
dentar să intre în contact cu o soluţie acidă la pH 1,5 pentru doar 30 de
secunde, pentru a apărea leziuni erozive permanente. Expunerea prelungită
accentuează leziunile, iar scăderea acidităţii (creşterea pH-ului) face ca ele
să se instaleze într-o perioadă de timp mai lungă (fig. 3).
Rezultatele sunt importante deoarece
refluxul gastroesofagian (asimptomatic, în timpul somnului) este relativ
frecvent în copilărie şi iată că poate afecta dentiţia pe termen lung. În plus,
pH-ul oral poate fi scăzut prin aportul de băuturi răcoritoare acidulate. La
acestea se adaugă bruxismul, relativ frecvent la copii, fie şi în forme uşoare.
„Tripla combinaţie“ are ca rezultat apariţia de leziuni dentare permanente la
tineri.