Săptămâna trecută a avut loc, la Librăria
„Mihail Sadoveanu“ din Bucureşti, în faţa unui public de elită format din
prieteni ai cărţilor, amici ai autorilor, rude apropiate, cadre medicale în
civil, directori şi redactori de marketing, studenţi săraci, pensionari şi mai
săraci, fotografi amatori, obişnuiţii unor asemenea manifestări şi oameni
curioşi nimeriţi din întâmplare, o lansare neobişnuită. Reunind două cărţi
masive, elegant tipărite, dar de facturi deosebite. Una de strictă specialitate, Istoria
universală a obstetricii şi ginecologiei, având trei autori – Radu
Iftimovici, Gheorghe Berbecar şi Simona Berbecar (Ed. Academiei
Române), şi o alta de memorialistică, intitulată ironic şi caustic Veşnica
mea pomenire (Ed. Curtea Veche), semnată de data asta de un singur
autor, Radu Iftimovici, profesor de
istoria medicini şi, în timpul liber, dramaturg de ocazie în civil. Absolut toţi
autorii de pe coperţile celor două volume au onorat cu prezenţa lor interesanta
manifestare, fiecare ţinând câte un mic şi succint discurs, în care au amintit
celor prezenţi câteva din greutăţile pe care le-au întâmpinat în realizarea cărţilor
semnate de ei, mulţumind călduros redactorilor, care erau şi ei prezenţi,
pentru eficacitatea muncii lor.
Dar, spre deosebire de alte manifestări de
acest gen, care se lungesc prin discursuri interminabile de mulţumire adresate
soţiilor care i-au înţeles, mamelor care i-au ajutat, taţilor care i-au
îndrumat, iubitelor care le-au dactilografiat manuscrisele, copiilor care s-au
abţinut de la jocuri gălăgioase, autorii – oameni de ştiinţă fiind, exacţi,
eficienţi, ştiind ca nimeni alţii că „Time
is money“, care, în traducere românească, ar suna: „Vorbă multă, sărăcia
omului“ – au avut intenţia ca manifestarea să se termine cât mai rapid. Dorinţa
lor lăudabilă le-a fost însă deturnată de un amic al profesorului Iftimovici,
colaborator la „Viaţa medicală“, fost vecin de stradă cu unul din autori, care
s-a lansat într-o diatribă la adresa capitolului de dramaturgie din volumul de
amintiri al profesorului şi dramaturgului Radu Iftimovici, acuzându-l – bineînţeles,
cu umor, în faţa unei asistenţe mirate, uluite, neştiind dacă vorbitorul glumeşte
sau vorbeşte serios – de multă superficialitate în redarea faptelor, pe care le-a descris la suprafaţă, fără
adâncime, dovedind că sunt scrise în grabă, la distanţă de ani de evenimente.
Deşi copilul, adolescentul Iftimovici a avut o memorie vie, prezentă, atunci
când a povestit despre vizita pe care a făcut-o împreună cu tatăl său la nimeni
altul decât Hitler, octogenarul Iftimovici este evident atins de amnezie atunci
când relatează despre episodul realizării spectacolului cu piesa „Curve de
lux“. Candid Stoica – căci el este cel care şi-a permis acest speech acuzator,
poate nepotrivit pentru o asemenea manifestare – şi-a bazat afirmaţiile pe
însemnările pe care le-a făcut el şi, ulterior, le-a tipărit în volumul „Acele
lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei“, un amplu jurnal de bord
al realizării, în anul 1996, a spectacolului cu piesa amintită a lui Radu
Iftimovici, un veritabil spectacol politic antifesenist şi antiiliescian,
relatat intens şi pe larg, spre deosebire de palida amintire din tomul
profesorului Radu Iftimovici.
În final, după cuvintele de rigoare rostite
de doamna Munteanu, amfitrioana de fapt a manifestării, şi după un pahar cu vin
şi un fursec, cei prezenţi la dubla lansare şi-au luat la revedere, după ce au
petrecut două ore într-un interior în care au fost priviţi îndelung de cărţile
marilor autori din rafturi.
P.S.: Răsfoită
ulterior, Istoria universală a
obstetricii şi ginecologiei se dovedeşte o carte utilă, având informaţii
care ar putea interesa nu numai specialiştii sau cadrele sanitare, ci şi marea
masă a populaţiei, care participă – voluntar sau involuntar – la procesul
procreaţiei, cum ar fi: morfologia şi fiziologia aparatului genital feminin,
gestaţia, infertilitatea feminină şi masculină, istoria infecţiilor genitale
(sifilisul, gonoreea, herpesul) etc. În concluzie, este o carte pe care
cuplurile o pot aşeza sub pernă, adormind liniştite că o parte din secretele
aducerii pe lume a copiilor le-au fost împărtăşite.
În altă ordine de
idei, nu sunt lămurit care a fost modalitatea sau secretul de a scrie o carte
de către trei autori. Au fost cupluri celebre, ca Ilf şi Petrov, care au mărturisit
taina: Ilf dormea şi Petrov scria. După care schimbau rolurile: Petrov dormea şi
Ilf scria. Cu trei autori, se pare că ar putea fi mai complicat. Nu se ştie
cine dormea, cine scria şi cine... copia! Se poate întâmpla şi aşa: unul din
cei trei gândea şi-i expunea celui de al doilea, succint, ideile; acesta, la
rândul său, le dicta celui de-al treilea. Sau doi dintre cei trei autori beau
cafele, fumau şi se plimbau concentraţi şi nervoşi, în timp ce al treilea
scria, de fapt, la calculator, compilând lucrările celebre ale altor medici şi
profesori, fără să mai pună ghilimele, ca nomen
odiosa, ştim noi cine. Dar sunt sigur că cei trei autori, cunoscuţi pentru
seriozitatea lor, au evitat asemenea procedee, rezumând cu conştiinciozitate şi
profesionalism, în 298 de pagini format mare, Istoria universală a obstetricii şi ginecologiei.