Realitatea
este foarte dură. Atât de dură încât o importantă clinică universitară, cu
tradiţie, se află în prag de evacuare. Care este motivul? „Este în centru“. Mai
mult, medicina are „tupeul“ de a cere o fărâmă de atenţie într-un sistem aflat şi
aşa într-un stadiu avansat de boală şi degradare. Şi când bolnavul îşi pune
ultima speranţă într-o terapie salvatoare, primeşte un lucru neaşteptat:
eutanasierea. Şi astfel, toate problemele au un sfârşit.
Mărul discordiei este Clinica de
dermatologie şi venerologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţe Timişoara,
localizată pe strada Mărăşeşti la numărul 5. Istoria sa datează încă din anul
1757, când a fost atestată oficial. Sub numele de spital orăşenesc, sediul a
fost construit cu efortul şi susţinerea judelui urban Peter Solderer. Primăria
secolului XVIII a construit un spital în Timişoara înaintea unor oraşe precum
Viena sau Budapesta. Totuşi, locaţia ultracentrală a clinicii nu este un caz
singular pe harta europeană sau naţională, amplasamente similare ale clinicilor
de dermatologie observându-se şi la München, Londra, Szeged, Viena sau Cluj.
Ce va
consemna istoria despre medicina românească a secolului XXI? Că evacuăm clinici
universitare în cămine studenţeşti... Şi ce este curios? Clădirea în care se
află clinica nu este revendicată, în timp ce alte cinci clinici şi o policlinică
sunt în situaţia de a părăsi în regim de urgenţă sediile actuale, ca urmare a
revendicării spaţiilor în care funcţionează. Dar nu sunt soluţii... Comparativ
cu situaţia precară a unităţilor revendicate, suntem surprinşi de „prioritatea
de grad zero“ pe care Primăria municipiului o acordă mutării clinicii noastre,
care în mod evident nu este necesară, 
nu este urgentă, ba chiar ar implica sume
şi eforturi considerabile şi ar avea loc după ce s-au finalizat investiţii de
peste 500.000 de euro pentru reabilitarea clădirii.
Clinica universitară de dermatologie şi
venerologie dispune de 50 de paturi pentru internări continue şi de cinci
paturi pentru internări de zi. În această clinică se mai află Centrul de
combatere a bolilor cu transmitere sexuală, care are în structură şi
laboratorul de serologie specifică pentru bolile cu transmitere sexuală. Tot
aici se desfăşoară Programul naţional pentru epidermolize buloase şi Programul
naţional de terapii biologice pentru pacienţii cu psoriazis, acoperind şi judeţele
limitrofe. În clinică se mai regăsesc: un laborator specific (bacteriologie,
micologie, citodiagnostic, serologie şi imunologie), un centru de fototerapie,
un centru de testare alergologică cutanată, o sală de intervenţii chirurgicale,
trei săli de tratamente, o unitate de patologie cutanată (utilată cu un
microscop Zeiss de imunofluorescenţă), o sală de curs cu aproximativ 100 de
locuri, o sală pentru medici rezidenţi, o cameră de gardă pentru asistente şi o
sală de mese.
Pe
scurt, în Clinica de dermatologie se fac peste 2.000 de internări continue şi
1.200 de internări de zi în fiecare an. În ambulatoriul de specialitate al
Clinicii sunt consultaţi aproximativ 10.000 de pacienţi anual. Prin eforturile
conjugate ale Primăriei Timişoara şi ale conducerii Spitalului Municipal,
pentru prima dată în ultimii 50 de ani, am reuşit să aducem aspectul şi funcţionalitatea
clinicii în normele statuate de autoritatea sanitară. În acest scop, s-au
amenajat şi dotat saloanele şi laboratorul de analize medicale, s-a înfiinţat
un centru de fototerapie, s-au amenajat spaţii speciale pentru medicii rezidenţi
şi cameră de gardă pentru asistenţi, s-a început climatizarea încăperilor, s-a
amenajat un centru de studii clinice.
Nu
în ultimul rând, clinica este dotată cu un amfiteatru modern, construit cu
fonduri de la Consiliul Judeţean Timiş şi din sponsorizări proprii. Aici îşi
desfăşoară activitatea, pe lângă personalul medical şi didactic, 350–400 de
studenţi români şi străini (săptămânal) şi 50 de medici rezidenţi români şi străini
(zilnic). De mai multe ori pe an, se găzduiesc diverse cursuri postuniversitare
şi evenimente ştiinţifice internaţionale – o consecinţă a faptului că suntem o
prestigioasă clinică universitară şi că aici a fost întemeiată Societatea
Română de Dermatopatologie. Tot aici, am pus bazele unei biobănci naţionale de
ţesuturi, axate pe cercetarea cancerelor de piele, printr-un proiect de
cercetare cu sprijinul Universităţii Zürich.
Tot
în imobilul de pe strada Mărăşeşti mai funcţionează: secţia de radioterapie, un
cabinet de ginecologie, secţia de ortoptică, un cabinet Sanepid, laboratorul de
bacteriologie al spitalului, laboratorul clinicii de dermatologie şi o
farmacie.
Dacă
se consideră necorespunzătoare clinica, suntem parţial de acord: pentru a funcţiona
la standarde decente, încă sunt necesare investiţii. În schimb, soluţia
„Puterii“ este o clădire necorespunzătoare şi contraproductivă (cămin de
nefamilişti), ce nu îndeplineşte standardele minime pentru accesibilitatea
pacienţilor, fără a mai lua în discuţie scopul didactic şi de cercetare.
Astfel, nu se pot asigura circuitele sanitare, fapt care contravine normelor
impuse pentru combaterea infecţiilor nosocomiale.
Pentru
cei care consideră toate aceste aspecte nesemnificative şi desconsideră
importanţa dermatologiei, subliniem că pielea este cel mai mare organ al
corpului, aproximativ 20% din pacienţi au o afectare dermatologică, iar
cancerul de piele, cu o rată în continuă creştere, este o adevărată
problemă
socio-economică şi medicală. Carcinomul bazocelular este cel mai frecvent tip
de cancer, iar melanomul este una dintre cele mai agresive forme de cancer.
Cu
riscul de a ne repeta, afirmăm că, în comparaţie cu situaţia altor secţii, a căror
mutare este forţată de împrejurări, evacuarea clinicii noastre, în care tocmai
s-au încheiat reparaţiile menite să o aducă la un standard decent şi legal de
funcţionalitate, ar fi nejustificată şi contraproductivă, costurile negăsindu-şi
justificarea şi împovărând inutil un buget local şi aşa debil şi grevat de alte
priorităţi majore. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clinică
dermatologică implică investiţii majore (deja efectuate în cadrul clinicii
actuale), fiind necesar un minimum de spaţii în vederea respectării circuitelor
prevăzute de legislaţia în vigoare pentru o clinică universitară. Costurile
care s-ar impune pentru reamenajarea clădirii propuse în campusul studenţesc
s-ar dirija mai eficient către dezvoltarea altor servicii medicale deficitare şi
imperios necesare.
Conform
diverselor culturi, există speranţa unei alte vieţi după moarte. Aşa că ne
punem întrebarea: ce va creşte din cenuşa Clinicii de dermatologie, în centrul
Timişoarei? Câtă realitate există în zvonurile de stradă, conform cărora se urmăreşte
concesionarea clădirii? Adevărul este că problema mutării clinicii este o
problemă falsă, în contextul atâtor alte probleme reale ridicate de perioada de
criză economică pe care o traversăm. Astfel, întrebarea finală ar trebui să fie
formulată astfel: „Va triumfa oare sănătatea?“...
