Newsflash
OPINII

Acum ori niciodată

de Adrian GHEORGHE - iul. 19 2017
Acum ori niciodată
     Acrimea și disperarea lui „nu se vrea” trimite adesea la faptul că sprijinul politicienilor pentru o inițiativă de politică publică este direct proporțional cu măsura progresului, adică foarte mic. Analizele globale asupra determinanților succesului pentru orice reformă a sectorului public, inclusiv în sănătate, arată că nimic nu se poate întâmpla fără un prealabil angajament politic ferm și la nivelul cel mai înalt. Până și birocrații „buni”, aflați în căutarea soluțiilor pragmatice pentru dificultăți punctuale (precum creșterea calității serviciilor sau creșterea disponibilității medicamentelor), primesc de la experți același tip de răspuns la întrebarea: „De unde să începem schimbarea?”. Fără guvernanță funcțională și impetus politic, orice soluție tehnică, oricât de modernă, sofisticată sau adecvată contextului ar fi, poate aduce doar progrese limitate și incerte.
     Experiența globală arată că ferestrele de oportunitate trebuie exploatate ferm atunci când apar, însă problemele se agravează când aceleași ferestre ezită și încep să se închidă, unele în defavoarea altora. Sprijinul politic este decisiv, însă are un termen de utilizare limitat și acest timp poate fi făcut cu atât mai lung cu cât rezultatele scontate apar mai repede. Politicile antitabac reprezintă poate cel mai elocvent exemplu, așa cum o arată cel mai recent studiu din seria Global Burden of Disease, publicat în Lancet în mai. Deși prevalența globală a fumatului a scăzut în medie cu peste 30% în intervalul 1990–2015, ritmul de scădere a prevalenței a fost mai accentuat în intervalul 1990–2005 decât în intervalul 2005–2015. Surprinzător și dezamăgitor în același timp, întrucât angajamentul politic pentru reducerea poverii asociate consumului produselor pe bază de tutun a fost din ce în ce mai proeminent tocmai în decada care tocmai s-a încheiat – tradus în strategii naționale, planuri de acțiune, ținte, modele economice și altele. Mai mult decât atât, în ciuda acestui efort, fumatul rămâne un factor de risc proeminent la nivel mondial (de exemplu, cauzând peste 10% din totalul deceselor), dar și la nivel național, contribuind la povara măsurată în DALYs (disability-adjusted life years) în mai multe țări în 2015 decât în 1990. Așadar, în ciuda succeselor recente, peisajul succesului pentru lupta împotriva fumatului rămâne unul mixt și bătălia este departe de a fi câștigată. Cu atât mai mult cu cât creșterea demografică, mai ales în anumite regiuni geografice (până în 2050, țările africane vor contribui cu mai mult de jumătate din creșterea globală a populației), și îmbătrânirea generală a populației creează premise certe pentru creșterea poverii relative a fumatului față de alți factori de risc. Se pune, așadar, problema continuității sprijinului politic aproape fără precedent oferit acestei teme în fața acestei perspective incerte. Nu doar că sfârșitul luptei e departe, dar terenul se înclină lent și sigur în defavoarea sănătății publice. Se vor descuraja cei care formulează prioritățile în fața acestei provocări de uzură și vor căuta după cinci-zece ani o țintă proaspătă, abandonând treptat eforturile de până atunci?
     Precedente de abandon sau de epuizare a agendei sunt numeroase, iar câteva sunt în curs de materializare chiar în acești ani. Agenda luptei împotriva HIV/SIDA, de exemplu, a dominat perioada 1990–2010 cu progrese spectaculoase în direcția controlului epidemiei, însă analizele recente subliniază același tip de situație ca în cazul fumatului: fără menținerea și creșterea investiției către controlul transmisiei prin atingerea țintei „finale” 90–90–90 până în 2020 (90% din pacienții infectați își cunosc diagnosticul, 90% din cei diagnosticați sunt tratați cu medicație antiretrovirală și 90% din cei tratați înregistrează supresie virală), progresele din prezent pot fi pierdute în câțiva ani, aceiași ani care ne pot despărți de eliminarea virtuală a bolii până în 2030. Un alt exemplu, în sens mai larg, este reducerea ajutorului internațional pentru țările în curs de dezvoltare. După decenii de ajutor bugetar și mecanisme financiare tot mai sofisticate, principalii donori au început să își piardă răbdarea cu țări mici și totuși complexe, măcinate de corupție sistemică și inundate de inițiative dificil de coordonat. Sprijinul pentru finanțarea serviciilor de sănătate în aceste țări a atins deja faza de platou încă din 2010, imediat după criza economică și financiară globală, și nu dă semne de revenire. În plus, discursul zilei din partea donorilor și a organizațiilor internaționale pune tot mai explicit accentul pe importanța mobilizării guvernelor pentru a găsi tot mai multe resurse financiare domestice – de exemplu, prin creșterea disciplinei fiscal-bugetare și introducerea de taxe noi. Totuși, toate analizele pe subiect arată două lucruri: toate țările pot mobiliza fonduri suplimentare, în general, pentru sănătate în particular, față de nivelul actual; în foarte puține cazuri, aceste resurse suplimentare pot acoperi nevoile pentru un pachet minim de servicii oferite întregii populații. Așadar, ajutorul internațional va rămâne o necesitate pentru un număr considerabil de guverne. De exemplu, se estimează că Republica Centrafricană ar trebui să își tripleze cheltuielile guvernamentale pentru sănătate numai pentru a atinge acest nivel absolut minim al investiției în sănătate, o țintă a cărei fezabilitate nu are nevoie de niciun comentariu. Așa cum există și țări care s-ar putea autosusține numai cu un efort guvernamental modest și, aparent, la îndemână – de exemplu, Nigeria. Similar cu situația fumatului, tunelul pare să nu se mai termine: pe un orizont de cel puțin douăzeci de ani de acum înainte, dincolo de ținta Universal Health Coverage 2030, angajamentul financiar al guvernelor țărilor cu venituri ridicate va trebui menținut dacă țările mai sărace, care au și cele mai ridicate nevoi, mențin șanse de a evita să alunece înapoi pe o spirală descendentă, în care sistemele lor de sănătate, șubrede cum sunt, li se dezintegrează complet la primul șoc.
     Rezultatele celor mai multe politici de sănătate se acumulează lent și sunt greu de pus în evidență cu certitudine, iar timpul necesar pentru maturizarea rezultatelor erodează continuitatea – odată cu ea, periclitează și șansele de succes. Oricât de rar și speculativ poate părea angajamentul politic pentru orice temă de schimbare în sănătate, atunci când el apare, se cere conjugat la timpul lui „acum” de către toți cei interesați de un progres cât de mic – cercetători, pacienți, societate civilă – pentru a nu se transforma în „niciodată” tot atât de rapid pe cât a răsărit.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe