Constatarea nu e titlu de tabloid, cât mai degrabă rezultatul unui studiu ingenios, făcut de un grup de lucru din Polonia, pe o populaţie de adulţi tineri, în care au comparat scorurile de severitate anxietate/depresie, respectiv înclinaţia participanţilor de a crede în cele mai populare „scenarii” conspiraţioniste vehiculate în perioada de vârf a COVID-19. Spre exemplu, că testele pentru SARS-CoV-2 nu detectează de fapt infecţia virală, pentru că și alte virusuri pot da rezultate fals-pozitive. Sau că guvernele lumii au ascuns în mod deliberat datele „adevărate” privind pandemia, prin împrăștierea de statistici eronate. Sau că anumite vitamine și minerale pot „vindeca” infecţia cu SARS-CoV-2.

Datele obţinute sunt robuste și confirmă geografia psihologică din ultimii trei ani, într-o vreme când „infodemia” COVID-19 a afectat, în mare măsură, sănătatea mintală a oamenilor. Relaţia nu poate fi propusă, totuși, drept cauzalitate simplă, ci o corelaţie interesantă și demnă de cercetat mai îndeaproape. Noutatea nu e absolută însă. Știam din studiile de comportament în mediul online făcute în ultimii 20 de ani că, în mare măsură, mediul digital însuși tinde să selecteze, să funcţioneze ca un filtru pentru persoane care au anxietate/depresie. Drept urmare, adoptarea unor teorii ale conspiraţiei, departe de a reflecta o credinţă pur și simplu, devine și un vehicul social virtual, un instrument de conectare a oamenilor, unul cu celălalt, fără să aibă nimic de-a face cu valoarea de adevăr a credinţei.

Oameni de pretutindeni agregă tot timpul împrejurul unor astfel de „nuclee” uneori simpatice, alteori absolut bizare și flagrant neadevărate. Investiţia emoţională extremă, fanatismul rămân, totuși, extreme ale spectrului. Disponibilitatea de a le credita e cu totul altceva.

Problema acestui studiu, dar și a altora similare, nu este modul în care se definesc „credinţele false”, respectiv „teoriile conspiraţioniste”. Problema rămâne, de fapt, cu definiţia „credinţelor adevărate”, respectiv a „datelor știinţifice”. Pentru că adevărul nu e o funcţie de credinţă, iar accesul la informaţie știinţifică presupune că oamenii sunt echipaţi să facă asta.

Nu în ultimul rând, premisa pe care stă în picioare o astfel de cercetare este că, la nivelul guvernelor, comunicarea în timp de pandemie a fost coerentă și eficientă. Ceea ce, deja știm, nu a fost cazul. În fapt, majoritatea au picat extemporalul la comunicare în timp de criză. Iar asta ar trebui să dea mult mai mult de gândit decât expresia anxietăţii și depresiei în mediul online.

Foto: pixabay.com