OMS atenţionează clinicienii asupra a două situaţii care pot fi de mare risc pentru emergenţa virusurilor rezistente la oseltamivir: • riscul rezistenţei este considerat mai mare la pacienţii cu sistem imun sever compromis sau deprimat, cu forme de boală prelungite, care au primit tratament cu oseltamivir (de durată), dar care prezintă în continuare dovezi de replicare virală persistentă • riscul de rezistenţă este mai mare la persoanele care primesc oseltamivir pentru o aşa-zisă „profilaxie postexpunere“, în urma contactului cu un pacient cu gripă, dar care apoi dezvoltă boala în pofida administrării de oseltamivir. În ambele situaţii clinice, personalul medical trebuie să suspicioneze dezvoltarea rezistenţei la oseltamivir. Investigaţia de laborator ar trebui să determine dacă virusul este rezistent, caz în care trebuie implementate măsuri corespunzătoare de control al infecţiei, pentru prevenirea răspândirii virusului rezistent.

Când este detectat un virus rezistent, OMS recomandă investigaţii epidemiologice, care să determine dacă s-a produs transmisia progresivă a virusului rezistent. În plus, trebuie intensificată supravegherea comunitară a tulpinilor H1N1 pandemice rezistente la oseltamivir.

   În general, OMS nu recomandă administrarea profilactică a antiviralelor. Pentru persoanele expuse şi cu risc crescut de dezvoltarea unei boli severe sau complicate, o opţiune alternativă este monitorizarea atentă a simptomelor, urmată de un tratament antiviral prompt, precoce, în cazul în care acestea progresează.

   Supravegherea sistematică realizată de Reţeaua Globală de Supraveghere a Gripei, susţinută de centrele colaboratoare OMS şi de alte laboratoare, continuă să identifice cazuri sporadice de virusuri H1N1 pandemice rezistente la oseltamivir. Până în prezent, 28 de virusuri rezistente au fost detectate şi caracterizate, toate având aceeaşi mutaţie, H275Y, care conferă rezistenţa la oseltamivir, dar nu şi la zanamivir. Astfel, zanamivirul rămâne o opţiune de tratament la pacienţii simptomatici cu boală severă sau agravată, determinată de virusul rezistent la oseltamvir. 12 dintre virusurile rezistente au fost asociate cu folosirea oseltamivirului în profilaxie postexpunere, 6 cu administrarea de oseltamivir în tratamentul pacienţilor cu imunosupresie severă, iar 4 au fost izolate din probe de la pacienţi care au urmat tratament cu oseltamivir. Alte două virusuri au fost izolate de la pacienţi care nu au primit oseltamivir.
   Cifrele sunt mici, având în vedere că mai mult de 10.000 de probe clinice (inclusiv izolate) de virusuri H1N1 pandemice din toată lumea au fost găsite sensibile la oseltamivir.

   Cazurile de virusuri rezistente la oseltamivir continuă să fie sporadice şi puţin frecvente, fără o dovadă că virusul pandemic H1N1 rezistent la oseltamivir circulă în comunităţi. Până în prezent, transmisia interumană a virusurilor rezistente la oseltamivir nu a fost demonstrată concludent. În unele situaţii, transmisia locală poate să se fi produs, dar fără progresie ulterioară sau transmisie continuă.
   Cu excepţia pacienţilor imunocompromişi, cei infectaţi cu virus pandemic H1N1 rezistent la oseltamivir au prezentat simptome tipice de gripă necomplicată. Nicio dovadă nu sugerează că virusurile rezistente la oseltamivir ar fi determinat o formă de boală diferită sau mai severă.
   Apariţia virusurilor rezistente la oseltamivir este de aşteptat şi este semnalată încă de la primele studii clinice. Odată cu administrarea largă a antiviralelor, în evoluţia pandemiei, se va înregistra şi o înmulţire a virusurilor rezistente, ceea ce impune o supraveghere intensă şi extinsă a fenomenului, de către OMS şi laboratoarele colaboratoare (inclusiv centrele naţionale de gripă).