Newsflash
OPINII

Alege să pleci!

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - mai 6 2022
Alege să pleci!

Care vor fi cele mai căutate abilităţi profesionale? Cât de mult vor conta alegerile pe care le faci în viaţă, dincolo de aceste abilităţi?

Ni se spune în școală că trăim într-o societate a cunoașterii și că este important să dobândim noi abilităţi, pe măsură ce lumea evoluează. Raportul „Viitorul locurilor de muncă”, ale cărui rezultate fuseseră anunţate de Forumul Economic Mondial, indica modul în care se vor schimba cerinţele angajatorilor, având în vedere progresul tehnologic.

Alege

Calităţile necesare persoanelor care se doreau a fi competitive și adaptabile pe o piaţă fluidă erau următoarele: capacitatea de a rezolva probleme complexe, gândirea critică, creativitatea, managementul resurselor umane, capacitatea de colaborare, inteligenţa emoţională, abilitatea de a analiza și de a lua decizii, abilităţi pentru munca în prestarea de servicii, abilităţi de negociere, flexibilitatea cognitivă.

Putem analiza atent virtuţile dorite, dar nu e scopul meu de-a identifica părţile șubrede. Pandemia a adus o schimbare în privinţa competenţelor necesare în viitorul apropiat, conform „The Future of Jobs Report 2020”, publicat în 20 octombrie 2020. În prefaţă, Klaus Schwab, președintele executiv al organizaţiei care a generat raportul, scria: „Ne aflăm într-un moment hotărâtor: deciziile și alegerile pe care le facem astăzi vor determina cursul vieţii și mijloacele de trai ale generaţiilor întregi”.

Condiţionări din familie

Deci, accentul se așază pe alegeri. De mult m-am convins că educaţia în familie și în școală ar fi bine să se centreze pe a-l conduce pe copil să-și internalizeze ideea că viitorul său va depinde mai mult de alegerile sale, decât de abilităţi. Cu siguranţă că, dacă e să-l cităm pe Blaga, „copilăria este inima tuturor vârstelor”.

Însă, pentru mulţi, este o inimă suferindă, tremurândă și plăpândă, oricât ne-ar îndemna Creangă să credem că „ea este veselă și nevinovată”: „Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire?”. Oho, și cât îi mai pasă, bădie! Orice întristare și suspin îi traversează fiinţa și-l restructurează.

Am trăit și pe pielea, și pe creierul, și sufletul meu ca să pot scrie și vorbi despre asta. Hawaienii, atunci când se referă la familie, o numesc ohana, care ar însemna, traducând în limbajul nostru, o mică comunitate ce respiră împreună. Aerul familiei e transformator, convingerile din interiorul ei devin integrate în noi, în creier și în corp.

Regula celor 5

„Îmi este frică de singurătate, Richard. Îmi este frică tare! De aceea nu fac nimic...”. Face, cum nu! Muncă în folosul trântorului. Numeroase femei, căsătorite ori în relaţii de lungă durată, femei care își pot construi o viaţă pe gustul lor, care au mintea și resursele pentru a se desprinde, preferă să slujească indivizi care le abuzează, le neglijează, trântori ale căror realizări sunt doar pântecele înfoiat și arta orizontalei.

Trec de la meci la filme porno, de la canapea înspre pat. E mare păcat să mai zăboviţi în locuinţa în care hibernează acest specimen. Și, dacă e să vorbiţi cu cineva despre situaţia în care vă aflaţi, căutaţi o persoană din afara cercului vostru, nu pe cele de o condiţie mai amarnică.

Un dialog, dintre numeroasele pe care le-am purtat cu o distinsă intelectuală, m-a determinat să scriu acest text. Doamna, în ciuda aprecierii comunităţii academice, se simte devalorizată în familie. Soţul, și ’mnealui universitar de soi, odată ce pășește în casă se transformă.

Dublul rol pe care-l joacă în viaţă îi vine firesc: fercheș în lume și colbăit în familie. Iar soţiei îi află cusururi sumedenie. Ambii au trăit în familii care și-au înmiit traumele în copii. Fiecare dintre ei a citit mult, dar școala vieţii unei familii calde nu au absolvit-o.

Nu au apelat la vreun specialist când soţia a realizat că mariajul devine dezagreabil. El și-a continuat existenţa dublă, iar ea s-a amărât și mai mult. A ales să se-nconjoare de sfaturile unor „prietene”, adâncite, poate, mai mult decât ea în pacoste.

Alegem să fim media a cinci persoane cu care interacţionăm zilnic. Așa spun mulţi psihologi, uitând să-l citeze pe cel care a rostit aceste vorbe: Jim Rohn. Observ în fotografiile împricinatei doamne cum i se golesc ochii de viaţă de la o postare la alta. Dacă nu alege să-și schimbe viaţa și pe cei 5+1, va sfârși asemenea soţului.

Citiți și: Viaţa te distribuie și în alte roluri

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe