Progresele în farmacologia clinică şi
asistenţa medicală ambulatorie majoră, prelungirea duratei medii de viaţă,
coexistenţa multiplelor boli cronice monitorizate mulţumitor impun
reconsiderarea concepţiilor asupra metodelor şi riscurilor analgosedării.
Schimbarea mentalităţii poate determina efecte benefice mari. Modul profund de
gândire clinico-biologică şi fiziopatologică al medicului francez Henri
Laborit, din anii ’50 ai secolului trecut, cu reflectare în terapeutica viitoare
asupra analgosedării, combaterii stresului şi neuroprotecţiei, este perfect
valabil şi astăzi. Noţiunile trebuie doar adaptate noilor substanţe farmacoterapeutice
apărute şi modului de integrare în principiile agresologiei.
Concepţia lui Henri Laborit privitoare la
combaterea stresului, şocului şi consecinţelor lor metabolice are o componentă
importantă în limitarea şi folosirea raţională a opiaceelor în terapia intensivă,
în medicina ambulatorie, în medicina de urgenţă, în stările terminale etc.
Amestecurile litice compuse din analgetice şi psihotrope asociate în doze mici
şi repetate produc efectele dorite, fără riscuri de complicaţii
cardiorespiratorii, mai ales la pacienţii vulnerabili şi cei taraţi.
Neuroanestezia clasică a anilor ’50 interzicea formal utilizarea opiaceelor.
Atunci nu existau mijloace de resuscitare şi supraveghere intensivă. Combaterea
stresului şi a şocului prin analgosedare cu amestecuri litice moderne este un
obiectiv foarte important nu numai în ATI, ci se reflectă extensiv în multe
domenii medicale.
Cele mai „nevinovate“ substanţe sau
amestecuri, chiar în doze titrate, pot produce, la manevre medico-chirurgicale
minore, dezastre cardiorespiratorii la indivizi aparent sănătoşi, cu un risc
minim (exemplu: stop cardiac în cabinet la puncţie pleurală). Este obligatoriu
să existe un ghid şi un protocol standard de utilizare a analgosedării, ce evită
confuziile determinate de lipsa de informare generală.
În perioada anilor ’50, dr. H. Laborit
folosea clorpromazina ca sedativ şi adjuvant anestezic în chirurgie, cu efecte
sedative analgetice şi antivomitive. O recomandă unui psihiatru de la Spitalul
„Sainte Anne“ Paris şi, rapid, se răspândeşte folosirea sa în psihiatrie,
pentru combaterea agitaţiei. Formal, acest medicament a desfiinţat „cămaşa de
forţă“. În ţara noastră a fost utilizat pe larg în anestezia locală potenţată
(I. Juvara, S. Crivada, Th. Burghele).
Dr. H. Laborit a impus folosirea amestecurilor
„litice“ în sedare şi hibernoterapie, precum amestecul M2 (petidină +
prometazină + clorpromazină). Utilizarea hipotermiei, conform conceptului
antistres al lui H. Laborit, s-a reluat după ce acesta şi-a difuzat ideile în
mediile medicale şi nemedicale, prin filme, presă. A creat institute de
cercetare pentru studiul teoriei sale, a reacţiei organismului la factorii de
stres.
În prezent, recomandarea monodrog utilizează
propofol, diazepam, midazolam, clonidină, dexmedetomidină, substanţe volatile
(sevofluran, halotan). Acestea sunt utile prin uşurinţa şi simplitatea
folosirii lor, dar au risc de complicaţii fatale neprevăzute, chiar la indivizi
aparent sănătoşi, constituind o sursă de conflicte majore juridice,
socio-familiale. Dezavantajul monodrogului este nesiguranţa gradului de
analgezie, cu efect hipnotic suficient, dar cu risc de complicaţii prin
persistenţa durerii, în special la manevre pe zone hiperalgice: rectul,
regiunea ano-perineală, nazofaringe ş.a.
Insistăm asupra conceptului de „cocktail
litic“, adaptat la noile droguri minore sedative (diazepam), asociate cu
analgetice uşoare (paracetamol, acid salicilic), ca o alternativă aparent mai
complicată dar mai sigură şi mai aproape de fiziopatologie. Dozele mici şi
repetate se pot administra până la obţinerea efectului dorit.
Nu suntem adversarii utilizării opiaceelor
sau a altor metode monodrog, dar aceasta numai cu respectarea normelor de
siguranţă a pacientului (control CO2, pCO2), în prezenţa personalului certificat în
resuscitarea cardiopulmonară. Trebuie asigurată aplicarea ghidurilor de siguranţă
în analgosedare. A sosit momentul actualizării conceptelor antişoc, antistres şi
de protecţie metabolică introduse de dr. H. Laborit şi aplicate în România
anilor ’50.
