În plină pandemie, în acest an, care aproape a trecut ca un nor întunecat și ne-a schimbat dramatic lumea în care trăim, nu încetăm să întâlnim tot felul de provocări. Am văzut cum corpul medical, atât de blamat, ridicat în slăvi, apoi trântit la loc, scos vinovat pentru orice nu merge bine, a fost și este în linia întâi în lupta împotriva consecinţelor infecţiei cu noul coronavirus. Se testează permanent, mai mult sau mai puţin suficient, se crește numărul de paturi ATI, se schimbă destinaţia secţiilor în spitale, pentru a se asigura locuri de internare pentru pacienţii suspecţi și pozitivi, se blochează activitatea anumitor secţii, se amână operaţii, se amână tratamente, pacienţii cu boli cronice nu își mai primesc tratamentele pentru că nu au loc liber pentru internare sau nu pot să mai fie văzuţi de medicii curanţi, se promovează telemedicina ca alternativă. Totul este dat peste cap, școlile sunt online, se lucrează de acasă, nu se lucrează pentru că s-au închis punctele de lucru, așteptăm să ne întoarcem la viaţa de dinainte de pandemie, se așteaptă vaccinul miraculos, se solicită vaccinul, dar, stai!... Dacă este periculos? Nu mai bine mai așteptăm? Sau, mai bine, hai să vedem ce se întâmplă cu cei care fac vaccinul. Vom avea Sărbători de iarnă? Vom putea să sărbătorim Noul An, poate mai bun, poate mai normal?

Cert este că am avut pierderi, ne-am despărţit prea curând de colegi medici, profesori de școală medicală, mentori. Acest an ne-a schimbat radical opţiunile în viaţă și profesie. Noi, corpul medical, suntem permanent puși în faţa unor situaţii care ne obligă să schimbăm proceduri, să cerem noi reglementări, să putem acţiona fără să ne depășim legal atribuţiile. Pandemia există în toată lumea și, pretutindeni, întreg corpul medical participă la acest efort colosal de a rezista și a le da cât mai multe șanse bolnavilor de COVID-19. Cred că în toată această perioadă medicii din diferite specialităţi au colaborat cu mult mai mult decât înainte de pandemie. Am învăţat lucruri noi, din afara specialităţii, pentru că era nevoie. Educaţia medicală a continuat permanent, toamna aceasta a abundat în evenimente online, din care nu lipseau sesiunile despre experienţa COVID-19, sau întregul eveniment era dedicat acestei boli.

Cred că, dincolo de unele derapaje sau poticneli punctuale, această incredibilă provocare a dovedit că, la grea încercare, și corpul medical din România poate reacţiona unitar, ceea ce noi credeam că este mult mai dificil de realizat. Poate că anul COVID-19 ne aduce o rază de speranţă pentru o mai mare unitate, pentru un spirit colectiv mai pronunţat în rândul medicilor. De ce nu?!