Gestul votului mi se pare, de asemenea, supraevaluat: da, e foarte important să votăm, dar dacă în tot restul următorilor patru ani nu mai facem nimic, nu cred că ne putem numi buni cetăţeni.

De asemenea, votul nu e neapărat un gest civic, întrucât votăm în armonie cu propriile noastre interese și mai greu cu cele ale orașului sau al binelui public – cu atât mai mult cu cât votul e secret.

În schimb, alegerile sunt acea perioadă în care mulţi oameni se simt mai buni, mai îndreptăţiţi, mai morali decât ceilalţi, indiferent de ce parte a baricadelor sunt.

Dar autosuficienţa și autoîndreptăţirea nu duc la nimic bun, ci, în cel mai fericit caz, te ţin în loc, sunt un obstacol în calea tendinţei naturale, omenești, de a fi mai bine, de a progresa.

Din aceleași motive, nu-mi place disputa care încinge societatea civilă în contextul pandemiei. Dezbaterile sunt bune, discordia nu. Și nu orice lucru se pretează la dezbatere.

Din nou, ne-am împărţit în „buni” și „răi”, au fost trasate linii dogmatice, au fost create mitologii și superstiţii, au apărut mici tirani la fiecare colţ de stradă.

Toate acestea sunt o regresie: societatea continuă să privească înapoi, spre vremuri aparent mai simple, când păcătoșii erau condamnaţi, puterea era de drept divin și cine nu era cu tine îţi era împotrivă.

Îmi e tot mai greu să găsesc o normalitate în felul împătimit în care discutăm, de exemplu, despre deschiderea școlilor. Doar pentru că zic asta și deja îmi e frică de reacţii.

Și sunt conștient că eu, ca psihiatru, ar trebui să nu mai etichetez discuţiile ca fiind normale sau anormale, pentru că astfel îmi creez propria baricadă, îmi sap propriul tranșeu ideologic.

E un nesfârșit joc al oglinzilor și al cercurilor vicioase. Așa că prefer cel mai adesea să tac, dar tăcerea nu e întotdeauna posibilă.

Chiar și coloana mea din Viaţa Medicală din ultima vreme pare să se repete, să se învârtă după propria-i coadă.

Am impresia că ne-am blocat cumva, că ar trebui să dăm înapoi pe propriile urme și să încercăm să vedem toată imaginea dintr-o perspectivă mai largă și, în același timp, mai modestă, mai smerită.

Pentru că, pe drumul pe care suntem acum, ne așteaptă doar prejudecăţi tot mai rigide și orizonturi tot mai înguste.