Rele ursitoare trebuie să fi avut nefericitul care a murit pe treptele dosnice ale unui spital dintr-un celebru oraș universitar cu o și mai celebră facultate de medicină. Rătăcit chiar în incinta spitalului și, în sfârșit, mort din cauza unui infarct de miocard. N-a fost să fie. Reporterii s-au grăbit să numere scările care duc către ceva, dar fără afișe explicative. Administrația le va pune probabil acum, dar ridicolul situației va face istorie. De ce m-aș mira însă, de vreme ce, cu câțiva ani în urmă, o doamnă, manager efemer al unui spital din buricul Bucureștilor, asculta, deloc convinsă, ceea ce relatam ca simplu medic al aceluiași spital. Pe un tronson de scară, din cele trei existente în clădirea centrală care adăpostește patru clinici, își făceau veacul pacienți deopotrivă cu aparținători, despicând firul în patru și fumând. Greu de descris mizeria pe care o găsea personalul clinicilor care avea dulapurile între etaje. Doream să anunț că și acel teritoriu aparține spitalului și trebuie supravegheat și curățat. De dezlipirea mucurilor de țigară și culegerea deșeurilor de pe dulapuri ne ocupam noi, posesorii. Dar, cum ziceam, mi-am spus năduful timid și politicos odată accesat cabinetul doamnei manager, altminteri chiar mai tânără decât mine. Aceasta, deși a rămas întoarsă cu spatele, a vrut totuși să afle ce cotloane mai are spitalul și dacă situația stă chiar așa. Acea fărâmă de efort impus de funcție a ferit-o, cine știe, de un eveniment similar.

Dacă uneori, și nu peste tot există uzanța respectării unor reguli de către pacienți, acum îmi pare chiar mai util un angajament al furnizorului de servicii medicale. Să ne plictisim administrația cu cereri transformate în oferte minimal decente pentru o unitate sanitară de stat: lenjerie și saltele curate, mobilier curățat și vopsit, dacă unul nou pe deceniu nu intră în discuție. Băi și toalete decente, nepericuloase, cu lumină eficientă și igienizate de mai multe ori pe zi pentru că nu sunt nicăieri în număr suficient și de cele mai multe ori nici corect concepute. Doar gândacii sunt ubicuitari – și stivele de ploști spălate în chiuvete, luându-ți cheful de supraviețuire cu orice preț. Să atacăm problema meniurilor, care sunt mult simplificate, neacoperind patologia nici pe departe. Acolo unde acest serviciu a fost externalizat, are aceeași suferință. Cum putem asigura un minim confort în unități care se descompun fizic peste capetele și sub picioarele potențialilor beneficiari și ale personalului medical? Problema este, iată, nu să ieși vindecat, ci în viață! Decontarea materialelor, a medicației, ar trebui reglată rapid până la momentul externării pacientului. Drumurile, umilința, semnăturile... Refaceți filiera și veți avea măsura (in)eficienței unei astfel de decizii, doamnă ministru și dragi secretari de stat. Să nu se cunoască oare cu ce bucurie serviciile administrative și nu numai frânează orice manevră de recuperare? Și noi, cei care știm, continuăm să lucrăm și nu avem ca unic subiect de protest condițiile de lucru și de spitalizare.

Verifică cineva ce s-a ales de corectitudinea igienizărilor după scandalul Hexifarma? Mi se pare că a fost tot atât de repede îngropată ca de altfel și defunctul cap al rețelei.

Economistul din doamna ministru, ca de altfel și ochiul, simțul nativ gospodăresc al femeii-ministru, nemaivorbind de profilul parcelei păstorite, ar putea concura la măsuri tot atât de eficiente ca și discursul domniei-sale. Mărturisesc o unică satisfacție în ultimele decenii ale practicii mele. Fostul ministru Vlad Voiculescu crea un tablou greu de uitat atunci când mass-media l-a înfățișat la masa negocierilor pentru luarea unor măsuri organizatorice, care își propuneau ca etapă sine qua non depolitizarea managementului unităților sanitare. De cealaltă parte a mesei era un agregat compus din foștii, actualii și – fac pariu – viitorii decidenți reali, majoritatea înregimentați și care au dat de pământ cu cea mai de bun simț, dar, iată, inaplicabilă formulă: depolitizarea tandemului profesiune medicală – managementul unităților sanitare. Același ministru recunoștea public dezastrul din unități devoratoare de bani, dar aflate jos pe palierul conceptual și fizic real al îngrijirii nefericiților beneficiari. A fost o atitudine demnă, tranșantă și care arăta o parte din vinovați. Doamna ministru are deja opiniile formate și le doresc direcția cea bună. Ce spuneți însă de ceva mai mult și ceva mai repede? Mult nu înseamnă neapărat salarii mari. M-aș mira să poată fi menținute pe termen lung fără pensionarea multora dintre beneficiari (în ciuda colosalului deficit de medici). Mai repede ar însemna repunerea pe picioare a unităților prost manageriate și aflate la coada intereselor administrative sanitare și teritoriale. Spitalul-mamut ce tocmai se proiectează, un fel de Spitalul Neamului, are nevoie de specialiști buni (vor reveni cei de afară prin culoarul nostru birocratic bucuros-obstructiv?), de rezidenți instruiți temeinic, de administratori cultivați și buni cunoscători de istoric sanitar european și național, cu condiție morală și bun simț neotrăvite de conjuncturi politice efemere.

Să punem pariu pe o bună cunoaștere a realității, care va netezi drumul în următorii ani sau să pariem pe bomboana fondantă cu glazură declarativă elegantă, convingătoare și empatică încastrând însă neputința care ne poate încremeni în așteptare?