Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Atentat la siguranţa naţională

Viața Medicală
Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA miercuri, 11 martie 2015
   Accesul la serviciile de sănătate este garantat prin lege de statul român. Acest lucru nu înseamnă doar că fiecare om poate să apeleze la medic, ci angajează răspunderea celor care conduc ţara, obligaţi să asigure resursele pentru funcţionarea acestor servicii. Resursa cea mai importantă o reprezintă personalul calificat. Medicii sunt vârful piramidei acestui sistem.
   Plecarea medicilor din România către destinaţii europene nu este o aventură a căutării unui loc de muncă mai bine plătit, aşa cum ar părea la prima vedere, ci un fenomen social cu implicaţii grave asupra dezvoltării societăţii româneşti. Nu doar sistemul de sănătate este afectat. În profunzime, sunt puse sub semnul incertitudinii capacitatea de însănătoşire a populaţiei şi, până la urmă, supravieţuirea fiecărei persoane. Ceea ce ni se întâmplă este un atentat la adresa siguranţei naţionale, întrucât nu toţi pacienţii din România se pot investiga şi trata la AKH, Acibadem, sau Anadolu.

 

Statistici înfiorătoare

 

   Anul trecut, mai mult de 2.000 de medici au plecat din România ca să lucreze în cabinete, clinici şi spitale din alte ţări. Conform informaţiilor făcute publice de Colegiul Medicilor, în ultimii şase ani, peste 15.000 de medici au părăsit voluntar sistemul de sănătate românesc.
   În 2013, din ianuarie până în octombrie, au plecat din România în jur de 2.600 de doctori. Destinaţiile preferate ale acestora au fost Marea Britanie, Germania, Franţa şi Belgia.
   Statisticile europene arată că, din 2007, de când Romania a intrat în Uniunea Europeană, până în februarie 2013, în total 28.000 de medici şi 17.000 de asistente au aplicat pentru un post în străinătate, iar 80% au fost acceptaţi. În 2010, peste 7.000 de specialişti au părăsit ţara, iar în 2011, 16.500 de medici şi asistente au semnat contracte de muncă în afara graniţelor ţării, dublu faţă de anul anterior (8.100 de astfel de contracte).
   Printre toţi profesioniştii care îşi caută un loc de muncă în străinătate, angajaţii din sistemul medical se situează pe locul doi conform statisticilor de emigrare. Alte studii arată că 80% din tinerii absolvenţi sunt pregătiţi să plece peste hotare.
   Un studiu realizat în 2013 de Federaţia europeană a serviciilor publice arată că aproximativ 3% din medicii români şi 5–10% din asistente emigrează în fiecare an.
   Prăpastia dintre nevoia de medici şi disponibilitatea acestora se adânceşte în fiecare an. Sunt mai mulţi medici care aleg exilul decât absolvenţi ai tuturor facultăţilor de medicină din ţară: aproximativ 2.500 de absolvenţi faţă de aproximativ 3.000 de medici care pleacă anual din România.
   Pentru o funcţionare decentă, România are nevoie de cel puţin treizeci de mii de medici. În urmă cu doi ani, aveam doar douăzeci de mii, iar acum sunt mai puţin de cincisprezece mii de medici în spitale. Cu jumătate din necesarul de medici, serviciile sunt compromise. Calitatea actului medical nu mai poate fi la standardul mileniului trei. Un medic nu poate lucra cât pentru doi sau trei alţi medici. În funcţie de specializare, raportul e chiar mult mai grav. Neurochirurgia, de pildă, este unul dintre domeniile cele mai în suferinţă – avem o acoperire de doar 20% din nevoia de neurochirurgi.

 

Banii nu sunt singurul motiv

 

   Nu se poate da un răspuns simplu la această întrebare. Bineînţeles, un motiv puternic este salariul extrem de mic al medicilor din România. După cel puţin şase ani de studii, un tânăr medic are un salariu de vreo 250 de euro. După cum ştie toată lumea, cei şase ani nu ajung. Urmează, pentru specializare şi creştere profesională, alţi ani de studiu. Iar procesul nu se opreşte, ştiinţa medicală e în continuu progres, medicamentele şi protocoalele de tratament evoluează cu rapiditate, iar medicii trebuie să fie la curent cu toate aceste evoluţii. Ce se întâmplă după alţi câţiva ani cu tânărul nostru medic? Ajunge la un salariu de 300 de euro. O bătaie de joc. Cum îşi poate întemeia o familie? Cum poate cumpăra un apartament, oricât de modest? Personalul medical are, în întregul său, această problemă a subzistenţei personale.
   Odată ajuns în străinătate, salariile cresc înzecit. Diplomele se pot echivala cu uşurinţă, iar singurul prag important de trecut este cunoaşterea limbii din ţara gazdă. Un obstacol pe care specialiştii noştri îl trec cu uşurinţă – la medicină nu intră decât oameni capabili să facă un efort uriaş de învăţare. O limbă străină nu e o problemă.
   Dar nu doar banii sunt motivul pentru care medicii pleacă. Condiţiile din sistemul nostru de sănătate sunt mult sub standardele normale pentru acest timp. Subfinanţarea duce la prăbuşire. Degeaba vrei să faci treabă, dacă nu ai cu ce, dacă nu îţi sunt asigurate resursele pentru a-ţi desfăşura activitatea. Promiscuitatea sistemului influenţează orice medic, generează un sentiment acut de insatisfacţie. De ce să lucrezi sub stres, de ce să iei stresul cu tine acasă, când poţi opta pentru civilizaţie, modernitate, lipsă de stres?
   Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a atras de nenumărate ori atenţia asupra pericolului subfinanţării. „Apare sentimentul de insatisfacţie la medicii care nu se pot realiza profesional pentru că vor să facă şi nu pot. Toate pleacă de la finanţarea sistemului. România rămâne ţara care alocă cel mai puţin pentru sănătate dintre toate ţările Uniunii Europene şi pe penultimul loc din Europa. Dacă vrem să oprim acest exod, trebuie să finanţăm corect sistemul“ – este o declaraţie a acestuia care a ţinut prima pagină a ziarelor româneşti.
   Un alt motiv de degradare a sistemului medical îl reprezintă continua debandadă determinată de schimbarea necontenită a miniştrilor şi conducătorilor caselor de sănătate, care vin – fiecare – cu o nouă abordare strategică şi managerială. Nici nu apucă bine să o pună pe hârtie şi jocul intereselor politice determină înlocuirea lor. În acelaşi context, legile şi normele de implementare se schimbă şi ele peste noapte. Nu cu mult timp în urmă, au fost desfiinţate o serie de unităţi spitaliceşti, iar clasa politică apropiată de fostul preşedinte a încercat să schimbe principiile asigurărilor de sănătate, favorizând intrarea pe piaţă a marilor firme americane şi europene, urmând să pună Casa Naţională de Asigurări de Sănătate într-un mare con de umbră. Nu există un pact naţional pentru sănătate, nu sunt agreate principiile de bază, nu există privire responsabilă către viitor. Există doar haos!

 

Câteva consecinţe şi previziuni

 

   O primă consecinţă o reprezintă migrarea pacienţilor către clinici din străinătate. Desigur, majoritatea populaţiei româneşti nu poate pleca uşor, e nevoie de bani. Dar asigurările medicale private facilitează acest lucru. Pe lângă oamenii bogaţi, pot pleca la tratament în alte ţări şi cei care au asigurări private. „Clinicile şi spitalele din România au tot mai puţini profesionişti care pot oferi servicii medicale specializate, iar pacienţii sunt nevoiţi să caute ajutor în afara graniţelor tării. O asigurare privată de sănătate este o soluţie accesibilă, care oferă servicii medicale internaţionale şi acoperire pentru toate procedurile importante în cele mai bune clinici din Europa şi din lume“, a declarat Zahal Levy, preşedintele unui trust de asigurări private de sănătate. Pe lângă efort, cheltuială şi disconfortul căutării de soluţii în alte ţări, se mai întâmplă un lucru: banii pacienţilor români – asiguraţi sau nu – susţin bugetele spitalelor şi clinicilor din alte ţări, sistemul nostru sărăcind şi mai tare.
   Pierderile statului rom~n sunt însă şi mai mari dacă ne gândim la cheltuielile făcute cu pregătirea medicilor. Cifrele prezentate de Colegiul Medicilor sunt alarmante: peste 3,5 miliarde de euro a investit statul în pregătirea medicilor care lucrează în străinătate şi nu a recuperat niciun ban. Cu riscul de a fi contestat, nu mă pot împiedica să nu mă gândesc la o formulă de schimbare a regulilor: să facem în aşa fel încât să determinăm facultăţile de medicină să încheie contracte cu toţi cei admişi la studii, astfel încât ei să fie obligaţi să lucreze un număr de ani aici, pentru că au făcut studii plătite din taxele şi impozitele tuturor, iar dacă pleacă din România înainte de termen să achite studiile. Aşa ar fi corect!
   Guvernări succesive au încercat să aplice diverse metode pentru a-i încuraja pe medici să rămână în ţară. Au fost adoptate măsuri, mai ales pentru mediul rural, dar eu eşuat toate. Erau, de altfel, doar tentative de cârpeală, nu strategii valide.
   În prezent, în Franţa, profesează peste 4.300 de medici români. Aceştia reprezintă 60% din totalul medicilor străini care lucrează în această ţară. În Marea Britanie, numărul medicilor români depăşeşte 4.000, ceea ce îi situează pe locul al doilea, după medicii indieni. În Belgia, sunt 2.600 de medici români, iar în ultimii trei ani, după o politică agresivă din partea Germaniei, şi în această ţară sunt 3.100 de medici români, aceştia urcând de pe locul şapte pe locul trei în topul medicilor străini din Germania. Sursa acestor date este Colegiul Medicilor din România.
   Din punctul de vedere al stării de sănătate a românilor, în doi-trei ani, din cauza deficienţelor grave ale sistemului, la care se adaugă îmbătrânirea populaţiei, numărul de afecţiuni cronice va depăşi numărul afecţiunilor acute.
Exodul medicilor va continua. Ţările dezvoltate nu au destui doctori, şcolile medicale acoperă foarte puţin (11%) din nevoile acestora. Prin urmare, vor rămâne deschise şi vor primi tot mai mulţi emigranţi. România este o ţară ţintă pentru recrutorii din domeniul medical pentru că este membră a Uniunii Europene, diplomele sunt recunoscute, iar procedurile de angajare sunt mai simple decât pentru medicii proveniţi din spaţiul non-european.

 

Atacurile mediatice

 

Situaţia tulbure a societăţii româneşti şi sentimentul de nesiguranţă instaurat în mediul medical sunt accentuate de presiunea mass-mediei. În goana după audienţă, în viteza cu care jurnaliştii trebuie să atace subiectele, cazurile de malpraxis sau neglijenţă medicală devin subiecte de prima pagină. Acestea se dublează cu reportajele despre precaritatea condiţiilor din multe spitale, iar rezultatul este sumbru: toată lumea vrea să plece! Adaug că nu am văzut anchete jurnalistice finalizate; presa anunţă „bomba“, subiectul e preluat – fără verificare – de la un ziar la altul (mediul online favorizează circulaţia în viteză a ştirilor), iar articolele se încheie cu o propoziţie în care se spune că a fost deschisă o anchetă oficială. Nu se revine asupra subiectului, nu se aşteaptă rezultatele anchetelor oficiale pentru a fi apoi date publicităţii, mai ales că, adesea, corpul medical este reabilitat. Nu mă refer aici la cazurile reale, în care medicii vinovaţi sunt sancţionaţi, ci la modul de abordare general, care pune o nejustificată presiune pe practicanţii unei meserii grele şi, totodată, nobile.

 

Şpaga pentru doctor

 

   Mecanismul e simplu şi cunoscut. Pentru că sănătatea e bunul cel mai de preţ şi pentru că pacienţii „ştiu“ că bunăvoinţa medicilor trebuie cumpărată, oamenii – bolnavi sau membri ai familiilor pacienţilor – nu ezită să pregătească plicul cu bani. A devenit o cutumă ca la doctor să te prezinţi cu plicul sau cu cine ştie ce cadouri simandicoase (pentru că – nu-i aşa?! – nu poţi să îi dai unui medic orice).
   Aici sunt două situaţii. Prima, cea în care un pacient, după ce i-ai salvat viaţa, simte nevoia să-ţi fie recunoscător. Cred că această ipostază poate fi acceptată atâta timp cât e vorba de un cadou simbolic şi nu de bani sau de cadouri de valoare.
   A doua situaţie este cea a condiţionării actului medical. O apendicită costă atât, o intervenţie pe creier atât, iar aceste intervenţii medicale se fac doar după ce pacientul plăteşte. S-au creat adevărate reţele pentru circuitul acestor şpăgi, sunt spitale unde mercurialul funcţionează ca la piaţă şi e întreţinut de o adevărată reţea – de la portar, infirmiere, asistente, până la medici anestezişti, chirurgi, şefi de clinică etc. Corpul medical devine astfel parte a unei reţele murdare de tip mafiot, care tranzacţionează vieţi. Este inadmisibil. Acest fenomen trebuie să dispară! Acest fenomen îi îndepărtează pe medicii de bună calitate de spitalele româneşti.

 

Ce este de făcut?

 

   Nu este locul aici pentru a detalia o strategie. Sunt numeroşi factori de decizie – ministerul, comisiile parlamentare de sănătate, direcţiile de sănătate publică, primăriile şi consiliile judeţene etc. – al căror rost este chiar acesta, de a face strategii. La noi însă, până acum, toate măsurile care se referă la reforma sănătăţii s-au luat fără suport real, fără analiza corectă şi concretă a faptelor. Nepricepuţii giraţi politic şi nenumăratele jocuri de interese au creat haos în sistem. Câteva lucruri se cuvin însă subliniate.
   România are nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung în domeniul sănătăţii, o strategie asumată şi care să fie implementată indiferent de cine vine la putere în ţară, într-un oraş sau într-un judeţ. Lipsa continuităţii sporeşte haosul.
   La baza acestei strategii naţionale pot fi puse cu uşurinţă câteva reguli care ar putea deveni cutume, al căror rost este acela de a limpezi şi curăţa sistemul. Mă refer aici la: stabilirea unui sistem de examinare clar de promovare în medicină; reintroducerea pregătirii şi promovării intraspitaliceşti (modelul francez de internat, pe care l-am copiat cândva, dar acum nu mai există); modernizarea statutului cadrelor universitare; stimularea (re)înfiinţării de cabinete medicale în şcoli şi întreprinderi, precum şi stimularea reală a medicilor de la ţară; acordarea unor beneficii cadrelor medicale (gratuitate sau preţ redus la tratamentele balneare, de exemplu). Cercetarea şi activitatea ştiinţifică ar trebui să ajungă pe prima pagină a agendei strategice şi ar trebui plătite corespunzător. Aş mai adăuga aici faptul că inclusiv medicina privată trebuie stimulată.
   În ceea ce-i priveşte pe cei care doresc să plece, poate nu ar fi rea o măsură de recuperare a investiţiei făcute de statul român prin gratuitatea pregătirii medicilor (nu mă refer aici la cei care şi-au plătit facultatea). Astfel, un medic care a studiat gratis, fie încheie un contract cu statul că va profesa în România un număr de ani, fie pleacă doar după ce achită contravaloarea studiilor. Statul are bani pentru facultăţi din taxele şi impozitele tuturor oamenilor. Nu e corect ce se întâmplă acum.
   Nu în ultimul rând, trebuie schimbat sistemul de salarizare. Un medic rezident german are, în ţara lui, un salariu egal cu de trei ori salariul minim pe economie. Un principiu asemănător ar trebui să guverneze şi sistemul nostru. Nu e vorba de cuantumuri, ci de rapoarte proporţionale sănătoase.

 

Apel la demnitate

 

   Am încercat, pe scurt, să expun motivele exodului în masă al medicilor români, să arăt câteva consecinţe, să indic câteva soluţii şi să explic de ce această situaţie reprezintă, de fapt, un grav atentat la siguranţa naţională. Nu încap în acest articol toate explicaţiile, s-ar putea scrie mii de pagini pe această temă. Polemicile ar putea fi fără sfârşit.
   Ca medic, profesor şi manager cu multă experienţă, ca specialist care a văzut multe dintre spitalele lumii, pot însă să pun un prim diagnostic: suntem bolnavi de lipsă de demnitate. De aceea, închei acest text făcând un apel la demnitate către diriguitorii sistemului, către reprezentanţii pe care i-am ales în Parlament, către Colegiul Medicilor, către colegii mei – fie că sunt în spitale, fie că sunt medici de familie în cine ştie ce sat. Dacă ne regăsim demnitatea, vom putea construi un proiect pe termen lung pentru îndreptarea lucrurilor. Altminteri, vom umbla ca şi până acum, cu o reţetă pe o foaie de hârtie, căutând vindecare la cine ştie ce medic român din cine ştie care ţară.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.