Newsflash
OPINII

Banul care face

de Adrian GHEORGHE - nov. 17 2016
Banul care face
Ameliorarea poverii dislipidemiilor la nivelul populației și al sistemelor de sănătate pleacă de la premise științifice în general clare. Se cunosc pașii de urmat la nivel de direcții de politică: focus pe sănătate publică, prevenție și medicina primară. Pe drumul către formulare și implementare se ridică, în schimb, mai multe tipuri de obstacole. Un rând de obstacole ține de politica internă a profesiei medicale, în care unele specialități sunt mai influente decât altele. Să presupunem că acestea pot fi depășite față cu elocvența realității epidemiologice. Mergând mai departe, un generic minister al sănătății va trebui, în cele mai multe cazuri, să facă investiții în formare profesională, campanii, consultanți, compensații financiare pentru lucrătorii sanitari și așa mai departe, pentru a formula și livra programele respective. Cea mai mare parte a acestor resurse necesare trebuie să fie adiționale celor deja existente, pentru că realocarea este un concept atractiv economic și falimentar politic. În plus, orice ar spune unii, sănătatea publică costă. „E mai ieftin să previi decât să tratezi” e un dicton de secol trecut – contează mai mult pe ce anume dai banii, cum distribui costurile pe parcursul perioadei de programare. Se intră, așadar, în discuții cu un generic minister de finanțe, pentru a influența alocări suplimentare în ciclurile bugetare viitoare. Domnii de la ministerul de finanțe se lasă rareori impresionați de argumente precum decese evitate, morbiditate sau calitatea vieții și mai mult de argumente economice. Încă și mai mult, s-ar lăsa foarte impresionați de eficiența cu care ministerul sănătății demonstrează că poate cheltui banii, dar asta e altă discuție.
În acest punct al prezentării argumentului economic pentru investiții în sănătate în general și în prevenția bolilor cronice în particular, lucrurile se împotmolesc în multe țări. Întâi, expertiza economică a ministerului sănătății este adesea limitată și, dacă există, comunică în altă limbă decât cea vorbită de finanțiști. Apoi, volumul de dovezi privind costul intervențiilor și impactul economic al bolilor cronice este și el serios limitat.
Cumva paradoxal, cele mai riguroase și transparente studii de impact al bolilor cardiovasculare au fost efectuate la nivel regional sau global – mai precis, în preajma lui 2010, pentru a concentra atenția discursului global asupra magnitudinii problemei cu prilejul întâlnirii la nivel înalt a Națiunilor Unite asupra bolilor netransmisibile din septembrie 2011. Cifrele arată costuri societale ale bolilor cardiovasculare la nivel național de până la zece miliarde de dolari (de exemplu, în China sau India) pe un orizont de timp de cincisprezece ani (2010–2025) sau de până la 5% din produsul intern brut. Totuși, sunt imposibil de fundamentat decizii de politică de sănătate la nivel național cu astfel de date. Fiecare decident va dori date de aceeași natură care să fie aplicabile direct contextului lor. În multe țări, astfel de informații nu sunt disponibile deloc. Abundă, în schimb, studii izolate de cost al serviciilor de sănătate sau de cost al bolii. „Izolate” înseamnă, în context, studii efectuate la unul-două spitale pe un eșantion de până la o sută de pacienți. Astfel de rezultate, obținute adesea oportunist, pot fi utile, însă rareori au acuratețea, reprezentativitatea și perspectiva potrivite pentru a informa o decizie de politică la nivel național.
Datele nu sunt totul, dar absența lor întreține un cerc vicios: fără informații nu pot fi formulate și articulate politici de sănătate, cu atât mai puțin acolo unde agenda politică este deja aglomerată de priorități. Dacă prevenția are o șansă să își facă loc pe agendă, are nevoie de argumente convingătoare pentru a îi da pe alții la o parte. În multe țări, acest minim aparat analitic lipsește complet. O sinteză sistematică a datelor disponibile privind povara economică a bolilor cardiovasculare în țările în curs de dezvoltare, la care am lucrat alături de colegi de la London School of Hygiene & Tropical Medicine, a identificat un câmp de dovezi foarte fragmentat sau, privit din altă perspectivă, foarte concentrat. Mai mult de jumătate din studiile economice disponibile se referă la sau au fost desfășurate în doar patru țări: India, China, Brazilia și Mexic. Există încă foarte puține date de profil în regiuni cu un profil de morbiditate net defavorabil, precum Europa Centrală și de Est sau Pacificul de Sud; încă și mai puține în Africa Subsahariană, unde tranziția demografică și epidemiologică nu se mai întâmplă în proiecții viitoare, ci acum. În plus, informațiile despre costuri se referă în majoritatea cazurilor la costul direct al actului medical, fără a lua în considerare costuri directe non-medicale, precum transportul până la unitatea sanitară (care poate costa mult mai mult decât actul medical în sine) sau costuri indirecte, precum valoarea timpului pierdut pe drum sau din cauza bolii.
Argumentului economic – sau absenței acestuia, mai adesea – i se pot adăuga și considerente mai ample. Investiția în prevenție poate reprezenta mai mult decât un joc de politică publică atunci când influențele externe au un cuvânt de spus. Decalajele de dezvoltare dintre țări reprezintă un teren fertil pentru manifestarea „diplomației sănătății” cu scopul de a atinge obiective care nu au legătură cu sănătatea. Regiunea Pacificului de Sud este un exemplu. Micile state insulare care o împânzesc, toate cu populații de ordinul câtorva milioane sau mai puțin, au prevalențe impresionate ale diabetului și hipertensiunii, pe care trebuie să le confrunte prin măsuri de politică de sănătate. Aceleași state sunt prinse în falanga geopolitică Australia–China–Taiwan, cu consecințe diplomatice: la Națiunile Unite, un stat, oricât de mic, înseamnă un vot, vot care poate deveni extrem de util în funcție de context. Politica de ajutor internațional a Australiei are o coloratură mai degrabă occidentală: e bazată pe analize, condiționalități, fundamentare, monitorizare. Actorii asiatici sunt, în aparență, mult mai relaxați si trec mai ușor peste formalități. Se apucă direct de treabă și conving guvernele să le construiască, de exemplu, un spital nou‑nouț, ultramodern, în mijlocul capitalei (a se citi „insulei”). Ce șef de stat ar refuza un astfel de plocon politic: vizibil, atractiv și, mai ales, fără costuri directe imediate? Un astfel de spital poate să valoreze, la drept vorbind, cât jumătate din întreaga infrastructură medicală a insulei. Toți medicii vor vrea să lucreze acolo și toți pacienții vor vrea să se trateze acolo. Adio politici, adio trasee de îngrijire, adio medicină primară – nu pentru că nu ar fi bani, ci pentru că, într-un sistem de sănătate atât de mic, o astfel de unitate specializată poate polariza de una singură întreaga funcție de furnizare a serviciilor de sănătate, cu consecințe asupra modului în care sistemul își atinge obiectivele.
Cei care fac politicile de sănătate au, așadar, cel puțin două lucruri de care să țină seama. Unul este modul cum generează și se folosesc de dovezi astfel încât să obțină fonduri în plus pentru arii cu istoric subțire de finanțare. Apropierea de grupuri de economiști care înțeleg sectorul poate fi un avantaj esențial. Al doilea e dat de protejarea și consolidarea strategică a priorităților sectorului. Nevoile și tentațiile sunt cele mai mari în sisteme de sănătate unde traseele de îngrijire, standardele de calitate și sistemele de control sunt fragile. O singură investiție aiurea, chiar făcută cu bune intenții, poate submina ani întregi de efort instituțional. Lucruri grele, dar care odată începute pot schimba decisiv și în bine modul în care ministerul își exercită leadership-ul în sector. În multe contexte, nu ar fi puțin.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe