Atunci
când Caragiale a scris că „Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face
ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte
mult“, era la 50–60 de ani de când devenisem naţiune şi la vreo 30 de ani de la
recunoaşterea internaţională deplină.
Prezentul
este cert, trecutul este istorie, viitorul este necunoscut. Gândind pentru a
gândi, fără a ţine cont de prezent şi trecut, rupt de realitatea faptelor
trecute ori prezente, poţi eventual să creionezi provocări, nicidecum să
elaborezi previziuni. Este ceea ce văd, aud şi simt că se petrece în viaţa
medicală prezentă. Există câteva personalităţi care au reuşit – prin abilităţi şi
voinţă – să impună secţii, servicii de excelenţă, egale ca rezultate ştiinţifice
şi profesionale celor occidentale. Sunt, de asemenea, multe instituţii medicale
care şi-au aplicat blazonul de „excelenţă“, dar, la o analiză atentă, profundă
a faptelor, a rezultatelor, constaţi că blazonul este unul de circumstanţă,
altul decât cel al probităţii.
Personal,
m-am format în preajma unor personalităţi precum I. Juvara, D. Setlacek, Fl.
Mandache, P. Simici, Ion Pop D. Popa, C. Coman, A. Ionescu, D. Gavriliu, V.
Bancu, I. Bulbuca, P. Brînzeu, P. Ignat, T. Şora, A. Davy, G. Jantet, A.
Kaufmann, M. Perrin, C. Constantinescu şi enumerarea ar putea continua. Am
participat la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, locul unde
se desfăşoară în lumea medicală transmisia multidirecţională de know-how ştiinţific,
profesional. În mulţi ani, am deprins ceea ce se numeşte simţ clinic
chirurgical, cu sensurile de conţinut, interes, pasiune, însemnătate, semnificaţie
şi valoare. În apropierea accederii în categoria gerontologică de vârstnic, am
aflat îndemnul întemeietorului antropologiei moderne Franz Boas: „Nu vă impuneţi
în viaţa celorlalţi, ci impuneţi-i în viaţa voastră!“.
Doamne,
cât prozaism în declaraţii precum „vom relua programul naţional de evaluare a
stării de sănătate în România“, „vom aprecia competenţa profesională a
medicilor în funcţie de…“. Blazonul profesional în medicină se clădeşte,
deschizând nenumărate porţi aflate în calea afirmării şi suind pe calea cea mai
dificilă a obţinerii demnităţii de om adevărat.
