Creșterea numărului de cazuri diagnosticate este o realitate incontestabilă. Astăzi, în practica noastră întâlnim mult mai frecvent pacienţi diagnosticaţi cu boală Crohn și cu rectocolită ulcerohemoragică. Aș estima faptul că în anumite areale geografice precum București și judeţul Ilfov, de unde îmi vin majoritatea pacienţilor, în ultimii 20 de ani numărul de cazuri a crescut de mai mult de zece ori.

Creșterea dificultăţii și complexităţii cazurilor este de asemenea o realitate. Avem din ce în ce mai mulţi pacienţi care urmează tratamente cu agenţi biologici sau care au suferit deja intervenţii chirurgicale, uneori multiple. Sunt situaţii extrem de dificile, în care pacienţii au trecut prin majoritatea agenţilor biologici disponibili prin Programul CNAS. Singura alternativă terapeutică pentru aceștia o reprezentă studiile clinice internaţionale cu molecule în curs de omologare.

Profilul pacienţilor, asemănător

Începem să înţelegem din ce în ce mai bine factorii favorizanţi ai acestor boli. Toţi pacienţii au, practic, un profil socio-economic sau psiho-comportamental asemănător. Sunt oameni ambiţioși, educaţi, cu multe proiecte și dorinţe de împlinire profesională și socială care le-au fost întrerupte de declanșarea bolii, dar care, probabil, au avut și un rol în debutul ei.

Alterarea microbiotei devine un factor declanșator din ce în ce mai evident. Cure repetate de antibiotice; antibioterapii inutile și complexe; tratarea în repetate rânduri a infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţi asimptomatici, dar cu teste pozitive; folosirea abuzivă și îndelungată a inhibitorilor de pompă de protoni (IPP), de multe ori pentru simptome minore de reflux sau pentru „protecţie gastrică” la multele medicamente pe care le utilizăm ar putea fi factori favorizanţi în România secolului 21.

Am întâlnit în ultimii ani foarte frecvent pacie nţi diagnosticaţi cu sindrom de intestin iritabil superstresaţi și suprainvestigaţi, cu simptomatologie tipică de sindrom de intestin iritabil postinfecţios (după o enterocolită prost/netratată și recurentă), care treptat încep să dezvolte semne și simptome de boală organică. Astfel, un sindrom de intestin iritabil cu diaree (mai rar cu constipaţie) se poate transforma în boală Crohn sau rectocolită ulcerohemoragică.

Accesul pacienţilor la medicaţia inovatoare biologică este permisiv și foarte bine reglementat prin Programul CNAS. Nu am avut, ca pe vremea tratamentelor cu interferon în hepatitele virale B sau C, liste de așteptare sau de prioritizare contestabile și delicate din perspectivă deontologică.

Crește interesul pentru studii clinice

Pacienţii încep să accepte fără prea multe emoţii tratamente cu agenţi biologici sau chiar să intre în studii clinice. Spun acest lucru întrucât o dezinformare sistematică a pacienţilor a dus în anii 1990-2000 la o reţinere a acestora „să intre pe experimente umane”.

Efectul devastator al tratamentelor cu antivirale directe pe hepatita virală C probabil că a convins foarte multă lume că studiile sunt porţi deschise nu doar pentru cunoaștere, ci și pentru salvarea de vieţi sau de destine.
Alt fenomen prezent în ultimii ani este afectarea tot mai frecventă a populaţiei pediatrice.

Bolile inflamatorii intestinale (BII) debutează tot mai devreme și obiceiurile nesănătoase ale unor părinţi se transmit la copii. Din „fericire”, tot mai mulţi medici pediatri dobândesc experienţă în acest domeniu și controlăm, cred, destul de bine fenomenul.

O dorinţă legitimă și sublimă a pacientelor cu BII este să aibă copii. Unele paciente sunt atât de dornice, încât nici nu te întreabă. Este bine în acest domeniu ca noi, medicii, să fim proactivi. Este important însă să avem și un grup dedicat de ginecologi care să aibă experienţă cu femeile gravide cu boală inflamatorie intestinală.

Pandemia ne-a mobilizat

Îmbătrânirea unui pacient cu BII, alături de debutul la vârsta a treia a altor afecţiuni, ridică problema comorbidităţilor și a medicaţiei concomitente. Din păcate, numeroase terapii inovative actuale nu au suficiente date de siguranţă la vârstnici, și suntem de multe ori foarte limitaţi în soluţii.

Aș dori să închei însă într-o notă pozitivă, pornind de la pandemia de COVID-19. Personal, mi-a adus o enormă dezamăgire. În faţa unui dușman comun necunoscut și necruţător, de prea multe ori oamenii nu au fost solidari, nu au avut compasiune sau chiar milă faţă de aproape. Nu au manifestat nici cel mai mic simţ de răspundere faţă de soarta semenilor.

Partea pozitivă a fost însă mobilizarea extrem de bună și rapidă a medicilor dedicaţi BII. Specialiștii au avut o serie de întâlniri virtuale pentru stabilirea unor principii simple de abordare a pacienţilor în
contextul pandemiei.

Au elaborat zece reguli pentru medici și cam aceleași zece reguli pentru pacienţi, care au fost urmate în mod exemplar. Nu am cunoștinţă să fi existat discontinuităţi majore în tratamente, deși am întâlnit destul de frecvent întârzieri de diagnostic a noilor cazuri din cauza reţinerii de a merge la spital sau la consult.

În concluzie, în pofida complexităţii, dificultăţii și gravităţii acestor boli, corpul medical din România s-a adaptat, s-a informat și reușește, la ora actuală, să asigure diagnosticare, stadializare, monitorizare și tratament la standarde europene, fapt cu care putem să ne mândrim.

Citiți și: Generaţiile BII și provocările lor