Spitalul Brâncovenesc a
fost zidit pe locul de lângă Biserica Domniței Bălașa. Primul medic al
spitalului a fost doctorul Dimitrie Sachelarie, care își efectuase teza de
doctorat la Viena. Medic primar fiind, el făcea consultații la toate
specialitățile, pentru că pe vremea aceea spitalul nu era încă împărțit în
secții sau „divizii“, ci era un spital mixt, cu un medic primar conducător,
având pe lângă el un chirurg și două ajutoare.
În 1858, doctorul
Sachelarie este înlocuit de dr. Trandafilidis, medic primar, pe vremea căruia
se creează și prima secție Medicală (sau
Divizia I Medicală), cu 20 de paturi. În 1860 se creează a doua secție a
spitalului, cea de Chirurgie (Divizia II
Chirurgicală), preluată de chirurgul I. Prazelt. Tot atunci se aduce și primul
medic secundar, prin concurs. Doctorul Prazelt, un austriac cu studiile
medicale la Viena, este numit în anul 1860 profesor de clinică chirurgicală la
Școala Națională de Medicină și Farmacie ce funcționează în cadrul Spitalului
Brâncovenesc, care devine astfel for de învățământ medical.
Pe același trend
ascendent se înființează serviciul de consultații, unde Epitropia îl desemnează
conducător pe doctorul Trandafilidis, mutat de la Divizia I. Ulterior, acesta
este numit profesor și i se încredințează postul de patologie
medico-chirurgicală la Școala de Medicină și Farmacie din București. În locul
lui este numit doctorul N. Kalinderu, cu studii la Paris, care dăduse
doctoratul cu o comisie celebră, coordonată de prof. Broca (președinte),
avându-i ca membri pe prof. Laugier (șef de clinică chirurgicală), Fournier și
Gujon (agregați în execuție). Ca șef al clinicii medicale din Divizia I,
Kalinderu activează până în 1902, timp în care, prin decret regal, este
titularizat profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din București.
Se deschid secții noi
În 1890, după Războiul
de independență, se mărește capacitatea Spitalului Brâncovenesc și se deschid
noi secții, astfel încât diviziile erau: Divizia I Medicală a prof. dr.
Kalinderu, Divizia II Chirurgicală a prof. dr. Prazelt, Divizia III Medicală a
prof. dr. Buicliu. Odată cu prezența acestor somități medicale în spital, este
adus și modelul de pregătire medicală a specialiștilor și medicilor primari.
Această organizare a învățământului medical ridică faima Spitalului
Brâncovenesc la nivel internațional.
În 1891 se deschide o
nouă etapă în existența Spitalului Brâncovenesc: se înființează Divizia de boli
ginecologice, sub conducerea directă a doctorului Cantacuzino, cel care a
proiectat și înființarea unei secții de boli contagioase în acest spital. El
și-a început studiile în București la Școala Națională de Medicină și Farmacie
„Carol Davila“, le-a continuat la Paris, terminând ca laureat al Facultății de
Medicină din Franța. În 1902, prin moartea profesorului Kalinderu, Divizia I se
unește cu Divizia III și este preluată de profesorul Buicliu, care făcuse
Medicina la Paris și studiase, pentru teza de doctorat o boală încă
necunoscută: „Formele fruste ale sclerozei în plăci“. Revenit în țară în 1896,
este numit profesor la vârsta de 40 de ani și devine șeful noii clinici
medicale rezultată prin unirea celor două divizii, I și III. Prin decret regal,
doctorul Buicliu este numit profesor cu titlu definitiv, fiind al patrulea șef
de Divizia I Medicală mărită prin unirea celor două Divizii I și III.
Evoluția unei
personalități medicale la Așezămintele Brâncovenești nu era singulară. Cel mai
bun exemplu este un elev al lui Buicliu, dr. Constantin Istrati, care și-a dat
doctoratul la Paris în 1880 și a devenit profesor în 1885. Acesta a înființat
încă de tânăr, în Spitalul Brâncovenesc, Societatea Studenților în Medicină,
iar în 1990 este numit director al spitalului. Istrati atinge gloria
științifică prin alegerea sa ca membru al Academiei de Medicină din Franța.
Amfiteatru pentru studenți
Între 1891 și 1905, la
Spitalul Brâncovenesc se creează un amfiteatru pentru studenții și tinerii
medici care voiau să se instruiască la învățământul medical ce se formase
acolo. Se înființează o bibliotecă bine dotată cu cărți și reviste medicale ce
nu se găseau în altă parte, precum și periodice de specialitate rare, la care
erau abonate Așezămintele Brâncovenești. Este demn de remarcat că orice mișcare
și numire a personalului medical era făcută de Epitropie (formată din mari
personalități medicale) și de Eforia Așezămintelor Brâncovenești, în urma unor
concursuri susținute de candidați.
În această perioadă de
înflorire a medicinii interne condusă de profesorul Buicliu, apare și pe linie
chirurgicală o figură emblematică: în 1906 este numit, la Așezămintele
Brâncovenești, doctorul D. Gerota. Gerota a urmat Facultatea de Medicină din
București, și-a luat doctoratul în 1892 și apoi și-a completat studiile în
Germania, în scurt timp devenind membru al Academiei Române.
O altă figură ilustră
legată de Spitalul Brâncovenesc este Constantin Levaditi. Acesta a urmat
cursurile Facultății de Medicină din București și a lucrat câțiva ani la
Institutul de Bacteriologie al profesorului Victor Babeș. A plecat apoi la
Paris, unde și-a susținut teza de doctorat în 1903, lucrând la Institutul
Pasteur.
A fost adus și dr. C.
Poenaru-Caplescu, absolvent al Facultății de Medicină din București și docent
în Chirurgie. Laureat al Premiului Academiei, dr. Poenaru s-a evidențiat prin
studiile asupra apendicitei, cunoscute și peste hotare. El a condus Divizia II
Chirurgicală a Așezămintelor Brâncovenești în perioada grea a Primului Război
Mondial și după război până în al treilea deceniu.
O parte din spital se mută la Iași
După 1916, o parte din
spital este trimisă la Iași, iar ce a rămas în Capitală a devenit lazaret
pentru armata inamică. Odată cu încheierea păcii, din noiembrie 1918, Spitalul
Brâncovenesc și-a reluat activitatea la toți parametrii medicali. Celebra
Divizie I Medicală unde profesase înainte de război profesorul Buicliu a fost
refăcută și încredințată tânărului doctor Danielopolu, celebrul profesor de mai
târziu. Epitropia creează noi servicii și divizii, puse sub conducerea unor
mari personalități medicale. Tânărul doctor Danielopolu se transferă la Clinica
Medicală de la Filantropia, iar în locul lui este numit profesorul Teohari,
absolvent al Facultății de Medicină din Paris, având în subordine și clinica
terapeutică.
C. Pastia, a fost
ulterior noul doctor numit de comisia de concursuri a Epitropiei. Absolvent al
Facultății de Medicină din București, el era renumit pentru activitatea de
promotor al Societății de Științe Medicale în țară și străinătate. Este numit
medic șef al Diviziei VI din Spitalul Brâncovenesc și răspunde și de Divizia I
Medicală, pentru a-l suplini pe profesorul Teohari. Tot în acest an a fost
numit la Așezămintele Brâncovenești dr. Victor Gomoiu, care își luase
doctoratul în Medicină la Universitatea din București. Odată cu el se
redeschide și serviciul de chirurgie în aripa spitalului unde funcționase
Divizia II Chirurgicală înainte de război.
Anul 1924 aduce un
reviriment spitalului și pe linie chirurgicală, prin venirea la conducerea
Diviziei II Chirurgicală a celebrului profesor Ernest Juvara, absolvent al
Facultății de Medicină de la Paris, la marii profesori Duplaj și Poirier. Din 1927, Epitropia Așezămintelor
Brâncovenești îl promovează să conducă Divizia III devenită Chirurgicală prin
creșterea numărului de bolnavi, încredințându-i funcția de director al
Institutului de Anatomie topografică. Juvara a devenit apoi medic șef și peste
Divizia II Chirurgicală, creând un bloc operator mare pentru Divizia II și III.
Pe acestea le-a condus până în 1933, când a fost victima unui accident casnic,
decedând prin electrocutare.
Iacob Iacobovici, șeful diviziei II chirurgicală
Profesorul Ernest Juvara
i-a avut ca secundari pe Victor Dimitriu, pe Epaminonda Hristidi și Marius
Teodorescu, nu mai puțin celebri în istoria medicinii. În urma morții
profesorului E. Juvara, în 1933, Divizia II Chirurgicală mărită a fost pusă la
dispoziția viitorului profesor de Clinică chirurgicală, Iacob Iacobovici,
căruia i se încredințase și catedra defunctului Juvara. Iacobovici făcuse
Facultatea de Medicină la București, apoi fusese extern al Eforiei spitalelor
și intern al Așezămintelor Brâncovenești. În 1907, la concursul de medic
secundar, calificat primul, își alege serviciul condus de profesorul Thoma
Ionescu, unde se instruiește până în 1912, când trece în Clinica de Chirurgie a
Spitalului Colțea. Acolo profesează până în 1918, când este titularizat prin
concurs la Clinica Chirurgicală din Cluj. În 1933, este chemat la Facultatea de
Medicină din București și numit șeful Diviziei II Chirurgicală a Spitalului
Brâncovenesc. Iacobovici a dominat viața medicală și chirurgicală din
Așezămintele Brâncovenești cu numeroase tehnici operatorii noi și proceduri
terapeutice chirurgicale care au mărit notorietatea spitalului, în perioada
interbelică. A fost ales membru al Academiei de Chirurgie din Paris și membru
al Societății Germane de Urologie, decan și rector al Facultății de Medicină
din București.
Contribuții la învățământul universitar
Alături de practica
medicală, Așezămintele Brâncovenești au adus însemnate contribuții la
învățământul universitar studențesc. Spitalul deținea și o revistă (Buletin
Medical) și a fost amfitrionul Societății Regale Române de Istorie a Medicinei
fondată de dr. Victor Gomoiu, care conducea și cercul de studii genito-urinare.
La spital își avea sediul și Societatea de Anatomie Clinică și cea de Anatomie Patologică, fondate de Iacob Iacobovici cu integrare în Clinica II Chirurgicală
a Facultății de Medicină. Spitalul avea o linie proprie de învățământ
postuniversitar, prin care își pregătea viitoarele cadre pentru a duce mai
departe activitatea Așezămintelor Brâncovenești.
Reforma învățământului
din 1948 a integrat în Așezămintele Brâncovenești Facultatea de Stomatologie,
aducându-l prin concurs, la Secția și Catedra de Chirurgie, pe conf. dr.
Florian Mandache, ulterior rămas ultimul profesor din cadrul spitalului,
înainte de demolare.
Tot pe postamentul
Așezămintelor Brâncovenești s-a creat, în ultima perioadă, o renumită secție de
Ortopedie, unde au activat acad. Alexandru D. Rădulescu și profesorii Oleg
Medrea și Dinu Antonescu.
În timp ce spitalul
funcționa din plin cu aproape toate specialitățile de îngrijire a bolnavilor,
având în componența sa cel mai mare institut de balneologie, cu cele mai
moderne dotări de balneofizioterapie și hidroterapie din țară, reprezentând și
un centru renumit de învățământ universitar, a fost supus celei mai odioase
măsuri de regimul trecut, care a hotărât demolarea sa fără să țină seama de
valoarea istorică a acestor „Așezăminte“ ctitorite de familia princiară a
Brâncovenilor.